Într-un fel pe care nu reușesc niciodată să‑l explic pe de-a-ntregul, poate pentru că explicația e clădită mai degrabă din emoții decât din rațiune, mi se pare că dintre toate artele muzica este aceea care este cea mai apropiată de natura umană. Majoritatea dintre noi rezonăm într-un fel sau altul la muzică — lăsăm acum deoparte dezbaterile despre stiluri și valoarea lor artistică — iar o bună parte suntem capabili să reproducem muzică, măcar prin voce, dacă nu cumva și prin instrumente. Poate că educația muzicală — care nu inseamnă neapărat întreaga teorie a muzicii, ci deschiderea gustului pentru muzica de bună calitate, capacitatea de a distinge stiluri muzicale și minima străduință spre cunoașterea unui instrument, oricare ar fi el — ne-ar fi de mai mult folos decât sterpele lecții de chimie și fizică, care nu par să dea prea multe rezultate în viața de zi cu zi.
Și dacă mă întrebați care e folosul practic al unei astfel de educații, am să vă răspund că nici nu trebuie să existe unul sau cel puțin nu în sensul pragmatic pe care contemporaneitatea îl dă utilității, dar am să vă aduc aminte că muzica ne hrănește spiritul, iar spiritul este cel care șlefuiește trupul. Iar dacă mă veți contrazice pentru această din urmă afirmație am să vă trimit să căutați esența practicilor spirituale ale filozofiilor orientale, mai cu seamă ale budismului, în fața cărora nu încetăm să ne minunăm atunci când vedem ce extraordinare puteri fizice conferă celor ce li se dedică pe deplin. Nu vreau să fac acum o incursiune către budism, ci doar să întredeschid ușor ușa către răsărit, ca să zăriți câteva imagini ce v‑ar putea convinge că spiritul, deci și muzica, pot însemna foarte mult pentru calitatea vieții noastre.
Iar dacă veți spune că toate astea sunt adevărate doar în teorie, am să vă dau un argument și mai concret. Eu l‑am privit de multe ori și de fiecare dată simt un soi de căldură în piept, dintre acelea care — la o anumită intensitate — îți poate aduce și lacrimi în ochi. E dovada simplă și puternică a puterii pe care o are un singur cântec, ce poate face diferența pentru o zi din viața unui om, se poate transforma în hrană pentru trup și speranță pentru suflet, ducându‑l pe azi către mâine. Iar ăsta, cred eu, e rostul cel mai de seamă al muzicii: să ne aducă aminte despre faptul că trebuie să ne bucurăm ÎMPREUNĂ de viață.
Lasă un comentariu