Până acum am povestit despre felul în care românul caută cu înverșunare calea mai ușoară de a‑și atinge țelurile și despre neconvenționala sa capacitate de a ajusta lucrurile neconvenabile. S‑ar putea să vă fi creat impresia unei anume lejerități a vieții de român — dacă s‑a întâmplat așa îmi cer iertare și revin aici pentru a corecta imaginea eroului nostru cu o nouă dimensiune a impresionantei sale personalități.
* * *
Pentru că mereu se nășteau discuții despre inventivitatea diverselor popoare și mai ales despre cine este cel mai creativ dintre ele, un comitet internațional a fost desemnat să organizeze un concurs care să stabilească o dată pentru totdeauna care este ierarhia mondială în privința asta. S‑au adunat deci experții internaționali și s‑au gândit ce probă ar putea pune în fața competitorilor astfel ca rezultatele concursului să fie incontestabile. După lungi discuții se hotărăsc ca fiecare participant să primească 2 bile identice din oțel și să fie încuiați timp de o zi într‑o cameră de câțiva metri pătrați complet etanșă și absolut goală, fără nici un acces spre exterior în afara ușii păzite, iar la expirarea timpului să iasă de acolo cu o invenție proprie.
Primul întră un american care stă cele 24 de ore și iese fericit, explicând cum a făcut el din cele două bile o armă pentru protecția personală. Aplauze, felicitări, bravo dom’ne, foarte ingenios. Intră apoi un german care iese după o zi cu un perpetuum mobile făcut din cele 2 bile. Alte aplauze, extraordinar, felicitări.
Intră și un român și iese după cele 24 de ore cu mâinile în buzunare, fluierând.
— Unde e invenția dvs?
— N‑am putut, dom’ne, să inventez nimic cu porcăriile alea de bile.
— Și bilele? Unde sunt?
— Păi una s‑a stricat și una s‑a pierdut.
* * *
Oriunde s‑ar afla, românul trăiește prin definiție într-un mediu ostil lui. Obiectele care îl înconjoară îi sunt ostile, vecinii îl dușmănesc și — în cazurile cele mai grave — îi doresc moartea. E suficient să ne amintim cunoscuta baladă populară, Miorița, care depune mărturie în acest sens. Sau am putea cita chiar istoria poporului român, un exemplu de vitejie, ospitalitate și inteligență, aflat din nefericire la intersecția unor imperii cotropitoare și lacome ce l‑au exploatat și obidit, privându‑l de soarta măreață pe care Dumnezeu a hărăzit‑o neamului său. Cum spune chiar înțelepciunea populară: băieții buni n‑are noroc!
Desigur, în fața unei astfel de vicisitudini omniprezente, tot ce poate face românul este să se descurce șmecherește, să se adapteze viclean, să reziste subteran. Însă triumful adevărului este important, iar el nu va ezita să‑l rostească, denunțând neînfricat această conspirație universală îndreptată împotriva sa. De aceea veți observa în limbajul său utilizarea frecventă a formelor reflexive impersonale, ce descriu ostilitatea obiectelor înconjurătoare care preferă autodistrugerea decât să i se pună la dispoziție.
Obiectele nu sunt stricate de cineva, ci s‑au stricat ele însele, cel mai probabil din cauza răutății lor intrinseci. Nu le‑a pierdut cineva — în nici un caz el — ci s‑au pierdut singure, în mod intenționat, ca să‑i facă în ciudă. Mecanismele care ar fi trebuit să‑l servească nu au încetat să funcționeze subit dintr‑o cauză identificabilă și obiectivă, ci s‑au dus dracului, s‑au f***t. Definitiv, iremediabil, implacabil. Iar inocența sa este indiscutabilă, subînțeleasă, completă.
Atunci când interacționează cu alții reflexivitatea verbelor e din nou omniprezentă, demonstrând că românul e pe deplin conștient de ostilitatea ce‑l înconjoară și nu așteaptă nimic de la ceilalți. O cerere trebuie să se aprobe (ea însăși, pe sine), ajutoarele de orice natură ar fi ele trebuie să se dea (de obicei la primărie, ceea ce indică locul nicidecum sursa). Universul românesc este ca o uriașă masă de biliard pe care obiectele și persoanele se ciocnesc unele de altele, într‑o impredictibilă harababură planetară.
Confruntat de o eternitate cu acest mediu ostil românul se înarmează cu răbdare și umor și rezistă psihic înjurând și făcând bancuri pe seama dușmăniei universale cu care se înfruntă ceas de ceas, ieșind întotdeauna învingător pentru simplul motiv că‑i supraviețuiește.
Lasă un comentariu