Mă uit la imaginile protestului de ieri și încerc să văd printre oamenii furioși care s‑au adunat acolo orizontul unei păci sociale după doi ani de învrăjbire meticulos planificată și pusă în operă. Șapte milioane îl urau pe Băsescu — câți vor mai fi acum? — alte unsprezece milioane îl susțineau sau le era indiferent. Primii sunt poporul adevărat, ceilalți sunt băsiști împuțiți. Până unde se va împinge această fractură socială? Sau, mai degrabă, până când va fi cultivată atât de insistent?
Mă uit la imaginile protestului de ieri și încerc să văd printre oamenii furioși care s‑au adunat acolo orizontul unei păci sociale după doi ani de învrăjbire meticulos planificată și pusă în operă. Cine i‑a scos în stradă? Antena 3 este un instrument de propagandă și manipulare, nu există nici un fel de dubiu în această privință. Analizată la rece de către specialiști în domeniu, și-ar vădi cu argumente cât se poate de concrete acest statut și obiectivele ce decurg din el. Zoaiele care sunt puse pe sticla televizoarelor au efecte pe termen lung. Antena 3 spală creierele celor proști și neputincioși, pentru care judecata autonomă este imposibilă, cărora trebui să li se arate cine e ăla bun și cine e ăla rău. Dar cea mai îngrozitoare creație a Antenei 3 este sciziunea pe care au produs‑o în presă și societate. Ei sunt autorii morali ai radicalizării postului B1TV — cu nimic mai bun azi decât adversarii lor din presă — apărut în contrapartidă la asaltul mediatic al lui Gâdea, Grecu, Badea et co. Ei sunt cei care împart etichete de băsiști oricărei persoane sau publicații pe care o consideră neconvenabilă scopului lor. Ei sunt principalii artizani ai războiului de secesiune româno-român.
Mă uit la imaginile protestului de ieri și încerc să văd printre oamenii furioși care s‑au adunat acolo orizontul unei păci sociale după doi ani de învrăjbire meticulos planificată și pusă în operă. Cine sunt acești oameni? În spatele Antenei 3 se află o masă imensă de frustrați și dezorientați, majoritatea nostalgici comuniști, doritori de ordinea și disciplina pe care o aduce un tătuc așezat în fruntea țării, care să fie sever, dar iubitor al celor mulți și proști. Care să hotărască în numele lor ce e bine și ce e rău, pentru că nimic nu e mai de speriat în lumea asta nouă decât harababura generală născută din libertatea fiecăruia de a gândi de unul singur. Iar Gâdea et co le oferă exact asta: un mecanism simplu de discernământ social. Se uită la televizor și ei le spun cine trebuie iubit si cine trebuie urât.
Mă uit la imaginile protestului de ieri și încerc să văd printre oamenii furioși care s‑au adunat acolo orizontul unei păci sociale după doi ani de învrăjbire meticulos planificată și pusă în operă. De ce protestează? Nici unuia dintre cei adunați la Cotroceni nu le e clar pentru ce sunt acolo. Pentru închiderea postului Antena 3, zic unii, dar postul de fapt nu este închis, e liber să funcționeze în orice alt sediu cu exceptia celui confiscat. Pentru confiscarea clădirii Antenelor, zic alții, dar asta e o decizie firească de vreme ce trebuie recuperată o pagubă de 60 de milioane de euro. Pentru arestarea lui Voiculescu, par alții să gândească, dar nu poți schimba o decizie judecătorească asaltând poarta președinției. Care e adevăratul motiv pentru care s‑au adunat acolo? O ură difuză, acumulată în ani de zile, pe care Antena 3 a captat‑o și a îndreptat‑o spre ceva foarte concret: Băsescu și așa-zisul lui regim.
Mă uit la imaginile protestului de ieri și încerc să văd printre oamenii furioși care s‑au adunat acolo orizontul unei păci sociale după doi ani de învrăjbire meticulos planificată și pusă în operă. Ce își doresc? Trăim în țara unde mai bine de jumătate din oameni nu au apă curentă și canalizare, jumătate din drumuri sunt neasfaltate sau ca și neasfaltate, jumătate din tineri nu reușesc să ia bacalaureatul, jumătate din români nu reușesc să vadă corelația dintre corupție și nivelul lor de trai. Lipsă de educație? Stupiditate? Oricare dintre motive ar fi cel adevărat — ori poate o combinație a lor — rezultatul e exprimat de filozofia tip Mazăre: șefii pot să fure, dar să ne dea și nouă ceva. La atât se rezumă aspirațiile lor — câteva firimituri căzute de la masa boierilor.
Mă uit la imaginile protestului de ieri și încerc să văd printre oamenii furioși care s‑au adunat acolo orizontul unei păci sociale după doi ani de învrăjbire meticulos planificată și pusă în operă. Cum ieșim din situația actuală? Cum vom ieși din această sciziune socială, ce și cine îi va lămuri pe oamenii ăștia că soluția nu e Voiculescu și propagandiștii lui? Sau va fi mai comod să se transfere această ură manipulată către alți dușmani politici, înscenându-le intenția continuării regimului băsist? Când va ieși numele Băsescu din dicționarul social al României?
Mă uit la imaginile protestului de ieri și încerc să văd printre oamenii furioși care s‑au adunat acolo orizontul unei păci sociale după doi ani de învrăjbire meticulos planificată și pusă în operă. Și realizez că e într-adevăr o plimbare, nicidecum o manifestație. E o trecere pe stradă asemeni trecerii prin viață a unor oameni care n‑au vrut, n‑au știut sau n‑au putut să facă cu soarta lor mai mult decât o simplă plimbare condimentată cu aplauze și huiduieli.
21:08
Sa protestezi (sa te plimbi) pentru sustinerea unei canalii si a acolitilor ei… asta da plimbare! Si sunt romani. Si sunt votanti. Si sunt multi. Ma tem ca formeaza o majoritate. Ce ne facem cu oamenii astia? Cum sa ne transformam dintr‑o populatie intr-un popor?