E greu să porți un di­a­log cu cei care sunt în­cre­din­țați că bi­nele se află in­dis­cu­ta­bil de par­tea lor. Când opi­nia se ci­men­tează într‑o con­vin­gere, ar­gu­men­tele nu mai au nici efect. Nu poți — cum spu­nea Dan Tur­tu­rică într-un ex­ce­lent ar­ti­col — să îi mai schimbi nici­o­dată, așa că orice dis­cu­ție des­pre ei e o pier­dere de timp. Une­ori tim­pul e o re­zol­vare în sine, lăsându‑l să treacă și să cu­rețe ge­ne­ra­ții de oa­meni in­ca­pa­bili să în­țe­leagă vre­mu­rile pe care le tră­iesc. Dar ce faci atunci când tre­ce­rea tim­pu­lui agra­vează conflictele?

Noi ne do­rim gre­u­tăți, nu vrem o viață fe­ri­cită și plim­bări pen­tru că asta ne-ar în­de­părta de Dum­ne­zeu. Cu cât si­tu­a­ția e mai grea, cu atât sun­tem mai aproape de Dum­ne­zeu. Așa spune unul din­tre lup­tă­to­rii ca­li­fa­tu­lui isla­mic, por­nit din Si­ria și ex­tins în Irak. Cum oprești răz­bo­iul când ai de a face cu ast­fel de fa­na­tici? Ur­mârind po­ves­tea spusă de do­cu­men­ta­rele de mai jos (sunt doar pri­mele două dintr‑o se­rie de 5, ce­le­lalte epi­soade ur­mând să apară zi­lele vi­i­toare) nu m‑am pu­tut îm­pie­dica să mă gân­desc la câ­teva lu­cruri. Cine îi fi­nan­țează pe oa­me­nii ăș­tia? De unde au arme? Cine îi hră­nește? Cum poți să‑i oprești alt­fel de­cât su­pri­mându-le viața? Cum îi con­vingi să lase jos ar­mele? Și ce faci dacă nu vor să re­nunțe de­cât morți?

Lu­mea e plină de con­flicte sân­ge­roase, dar ni­mă­nui nu‑i pasă atât de mult de ceea ce se în­tâm­plă ici și colo de­cât dacă ță­rile res­pec­tive de­țin re­surse de in­te­res mondial. În Orien­tul Mij­lo­ciu to­tul se în­vârte în ju­rul pe­tro­lu­lui. Până când nu vom re­nunța la tru­fia stu­pidă de a crea ma­șini inu­tile și de a uti­liza pe­tro­lul în fi­e­care mo­ment al vie­ții noas­tre, noi sun­tem cei care vom fi­nanța ast­fel de răz­bo­aie. Și dacă într‑o zi văr­sa­rea de sânge va ajunge în Eu­ropa, trans­fe­rată de mu­sul­ma­nii pe care sta­tele ves­tice îi în­cu­ra­jează să emi­greze, vom ve­dea poate mai clar le­gă­tura din­tre pompa de ben­zină și pis­to­lul auto­mat din mâi­nile unui co­pil arab. Iar când va tre­bui să‑l îm­puș­căm pe acel co­pil ca să ne sal­văm pe noi în­șine vom în­țe­lege, prea târ­ziu, că și noi trăim pen­tru război.

 


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.