Dacă mergem în profunzimea cauzelor care determină traseismul primarilor, constatăm că înlăturarea lor nu e câtuși de puțin simplă, chiar și în condițiile în care clasa politică ar conveni în mod miraculos că această problemă are nevoie de o rezolvare durabilă. Pentru că — în fond — de ce stau cu mâna întinsă spre putere primarii localităților din România? Să lăsăm pentru o clipă la o parte interesele lor personale și înclinațiile lor spre furt și corupție. Haideți să ne imaginăm pentru o clipă că în România au fost aleși primari doar oameni corecți și dornici să facă treabă. Ok, nu‑i un exercițiu ușor, admit…
Se spune adesea, mai ales în comentariile făcute de jurnaliști, că rădăcina tuturor relelor este absența unei reale descentralizări, ceea ce face ca toți banii să se adune la nivel central pentru a fi apoi împărțiți discreționar către primăriile care susțin politic puterea. Să fie oare aceasta rădăcina tuturor problemelor? Mărturisesc că și eu am crezut mult timp că da. Ca să nu aibă nevoie de benevolența puterii centrale, primarii ar trebui să dispună de fonduri locale, generate de comunitatea pe care o administrează și colectate direct în bugetul primăriei. Există desigur și opțiunea fondurilor europene, dar nu poți concepe o administrație locală bazată exclusiv pe finanțările externe. Hai să vedem care sunt posibilele surse de alimentare a bugetului local. Pentru exemplul nostru vă propun să considerăm o localitate cu 5000 de locuitori grupați în 1500 de gospodării.
În primul rând ar fi impozitele pe terenuri intravilane, case și mașini. Ce sumă aduc astea? Pentru o gospodărie de 1000 mp cu vreo 100 mp de acareturi pe ea, impozitul pe teren este cam 400 de lei/an, impozitul pe clădiri este de vreo 250 de lei/an. Să zicem că una din zece gospodării are un autoturism de 1400 cmc, ceea ce ar mai genera circa 60 de lei/an impozit auto. La nivelul întregii comune s‑ar strânge 1500 x ( 400 + 250 + 60/10 ) lei, adică aproape 1.000.000 lei.
Ar mai fi apoi impozitul pe terenurile agricole. Presupunând că fiecare gospodărie are o medie de 5 hectare de teren agricol în proprietate, impozitul strâns ar fi pe undeva pe la 500 de lei/an, adică încă 750.000 de lei, ceea ce ne duce la un total de 1.750.000 de lei, în condițiile în care toți își plătesc taxele la timp ceea ce rareori se întâmplă. Firește, primăria are propriile cheltuieli — dacă socotim salariile a 15 angajați plus indemnizațiile consilierilor, plus cheltuielile de întreținere ale primăriei probabil ajungem pe undeva în jur 500.000 de lei/an. Rămân deci vreo 1.250.000 de lei/an, adică vreo 285.000€ cu care să faci asfaltarea și repararea străzilor, apă curentă și canalizare, iluminat public, repararea școlii și a căminului cultural și cine știe câte altele. Ce șanse ai ca primar să te descurci cu doar atât într‑o localitate în care sunt o sută de mii de lucruri de făcut?
Problema de fond nu este deci lipsa descentralizării, ci faptul că localitățile României sunt, în majoritatea lor covârșitoare, falimentare. Sursa reală de venituri pe care descentralizarea ar putea‑o direcționa direct către conturile primăriei sunt taxele pe activități economice. Câtă vreme comunele României sunt niște centre de subzistență ale unor țărani îmbătrâniți, iar orașele mici de provincie sunt cimitire ale fostei industrii socialiste, nu există speranță de a îndrepta situația. Descentralizarea masivă ar expune toate aceste localități la un faliment rapid. Lipsite de contribuțiile care vin din bugetul central primăriile ar sucomba rând pe rând. Ca să reziste au nevoie de venituri din TVA și impozit pe profit (cele care alimentează aproape 75% din bugetul de stat actual), adică de investiții economice, de afaceri.
De ce insistă PSD cu descentralizarea? Pentru că vor să mute decizia împărțelii la nivelul județelor. Liviu Dragnea este împăratul baronilor PSD și nu-și dorește altceva decât un sistem piramidal în vârful căruia să se afle, sprijinindu-se pe boierimea județeană, fidelizată prin dregătoriile puse în mâna ei. În realitate întreg sistemul imaginat de el și de susținătorii săi nu e altceva decât o metodă de a împărți două paie la trei măgari.
Lasă un comentariu