M‑am tuns. Probabil a două-suta-treizeci-și-nu-știu-câta oară în viața mea. Mie mi se pare un fapt obișnuit. Din când în când trebuie să ne mai scurtăm părul. Sau nu. Treaba fiecăruia. Vreau să zic că e o chestie de o nesfârșită banalitate. Cu toate astea se pare că simplul fapt de a îmi taia părul stârnește un interes special.
Te-ai tuns! remarcă un coleg. Câtă perspicacitate!
Să-ți fie de bine! zice altul. De ce să-mi fie de bine? S‑a întâmplat să‑i fie rău cuiva după o tunsoare? L‑a luat cu crampe? A avut grețuri și vărsături?
Stop tarif! exclamă cineva care n‑a reușit să depășească vârsta liceului. Tarif pe ce? Și de ce stop?
Mă nedumerește interesul acesta nejustificat și nevoia de a face o remarcă apropo de o plată banalitate. Da, dragii mei, m‑am tuns. Ce e atât de special în asta? Poate să mă lămurească și pe mine cineva de unde naiba vin urările astea și ce rost au ele?
Până una-alta aflați deci că m‑am tuns și mi‑a fost de bine. Vă mulțumesc.
12:09
si eu ma intrebam acelasi lucru, de ce pe unii ii intereseaza lungimea parului meu
12:09
ha ha ha