Uneori mă gândesc că toți ăștia de‑s nostalgici după anii comunismului ar trebui să poată retrăi nițel din atmosfera acelei perioade, poate așa si-ar aminti că nu curgea deloc lapte și miere prin România. Și poate că nu doar lor le-ar folosi o astfel de experiență, ci și tinerilor născuți după ’80, ca să priceapă unde pot duce lipsa de implicare în viața civică, ce se poate întâmpla atunci când te interesează numai prezentul imediat.
Apropo de asta. Fetița unor prieteni avea o discuție cu părinții ei despre cât timp petrece în fața televizorului. Drept argument convingător tatăl ei îi spunea că televizorul nu este singurul mod în care cineva se poate distra — de pildă chiar ei, părinții, trăiseră vremuri în care la televizor erau doar două ore de program și alea erau doar despre mult-iubitul tovarăș, deci trebuiseră să-și găsească alte modalități de a petrece timpul liber. De ce nu schimbați canalul? a întrebat fata. Nu erau alte canale, era doar unul singur, ăsta despre care îți spunem și n‑aveai la ce să te uiți, a replicat mama. Bine, atunci de ce nu vă uitați pe YouTube? s‑a mirat copilul.
Poate că zâmbiți, dar există mulți tineri care pur și simplu nu-și pot imagina cum ar arăta o lume precum cea de dinainte de ’89. S‑au născut și trăiesc într-un context în care poveștile despre anii comunismului par absolut incredibile, o zămislire fantasmagorică a unei societăți pur teoretice, imposibil de creat în realitate. Cred că lor le-ar servi să aibă parte de experiența nemijlocită a acelei lumi.
De-aia mă gândeam la o posibilă punere în scenă a acelor vremuri. Imaginați-vă un sat pustiu care ar fi transformat într-un ministat comunist, de tipul celui ceaușist. Aduci o sută de oameni și le dai câte o casă ca locuință, le spui că au loc de muncă asigurat pentru că că sunt țărani la CAP și în fiecare zi trebuie să meargă la munca câmpului. Pui o alimentară în mijlocul satului, aprovizionată doar cu apă minerală sulfuroasă, din aia cu miros de toaletă, conserve de pește și rachiu de drojdie. Aduci doar 50 de litri de lapte în fiecare dimineață, la ora 4 și observi cum treptat oamenii se scoală cu noaptea‑n cap ca să prindă o sticlă. Carne aduci rar și doar vreo 30 de kilograme, ca să stea la coadă și să se bată pentru ea. Le împarți bani ceva mai mulți decât ar avea ce să facă cu ei. Toate roadele câmpului — roșii, vinete, ceapă, cartofi, porumb — le spui că sunt pentru export și n‑au voie să se atingă de ele. Pe un sistem închis de televiziune dai doar două ceasuri de program, numai cântece patriotice și știri despre realizările planului cincinal. Din când în când, mai ales seara, tai lumina fără să anunți cât va dura pana de curent.
Dar mai ales le faci imposibilă plecarea. Nimeni nu poate părăsi satul până la finele întregului experiment. Cei ce încearcă sunt arestați și duși la o închisoare, unde vor presta ziua muncă silnică, iar noaptea vor sta după gratii. Cei care vorbesc de rău regimul, la fel — ajung la închisoare. Cei care‑i toarnă pe alții, cum ar fi pe cei ce vorbesc de rău regimul, primesc diverse avantaje — de pildă pot cumpăra carne pe sub mână, chiar de la autoritățile satului.
Și partea cea mai mișto, ca să participe la acest experiment foarte realist și instructiv participanții trebuie să plătească. De exemplu 2.000€ pentru o lună de caznă. Ce ziceți, nu‑i o idee de business senzațională?
11:09
Chiar ca e senzationala ideea!
18:09
daca selectezi numai ce a fost rau in comunism,.. ceia ce este acum ( ca nu știu cum se cheamă : hot-eism, smecher-istm, mafiot-istm ?) e Raiu pe Pământ — cu manele la discreție, cu fițe de fițe , cu…telembelizore non-stop, cu.…, — americanism pe pâine, care iti da dreptul sa alegi răul cel mai mic din cele cele n‑posibile…