Parcă nici o altă in­sti­tu­ție a ori­gi­na­lei de­mo­cra­ții ro­mâ­nești nu pare lo­vită de o inu­ti­li­tate mai clară de­cât cea a avo­ca­tu­lui po­po­ru­lui. Mă gân­deam zi­lele tre­cute la suc­ce­sele ei tre­cute și mi‑a fost im­po­si­bil să îmi amin­tesc ceva no­ta­bil, care să con­teze în mod sem­ni­fi­ca­tiv la scara sce­nei po­li­tice ro­mâ­nești. Din punct de ve­dere in­sti­tu­țio­nal avo­ca­tul po­po­ru­lui este bi­ro­cra­ția per­fectă, me­nită să si­mu­leze fără cu­sur de­mo­cra­ția și fără să îm­pie­dice în nici un fel abu­zu­rile pu­te­rii. Nu mai de­parte de­cât în ul­ti­mele săp­tămâni avem exem­ple eloc­vente în această pri­vință: or­do­nanța de gu­vern care mo­di­fică le­gea elec­to­rală și cea care per­mite mi­gra­rea pri­ma­ri­lor de la un par­tid la al­tul, am­bele pri­vite cu cea mai mare se­ni­nă­tate de că­tre Vic­tor Cior­bea, pa­iața pu­te­rii pe­se­diste.

Mo­ti­vul pen­tru care ne con­frun­tăm cu si­tu­a­ții de acest fel este că nu­mi­rea se face de că­tre par­ti­dele aflate la pu­tere, ceea ce este ab­so­lut abe­rant din punct de ve­dere lo­gic — care par­tid care câștiga ale­ge­rile și-ar dori să pună în această func­ție un om care să le în­curce so­co­te­lile, care să le con­teste ini­ția­ti­vele le­gi­sla­tive și or­do­nan­țele de gu­vern? În plus avo­ca­tul po­po­ru­lui nu se bu­cură de ina­mo­vi­bi­li­tate — pre­cum ju­de­că­to­rii — așa că, dacă prin ab­surd am avea o per­soană one­stă în această func­ție, re­vo­ca­rea sa ar fi o ches­tiune de sim­plă ma­jo­ri­tate par­la­men­tară, ușor de ob­ți­nut de că­tre orice par­tid sau ali­anță aflată la pu­tere.

Co­mi­sia de la Ve­ne­ția a re­co­man­dat cu ceva timp în urmă, ana­li­zând in­sti­tu­ți­ile de­mo­cra­ției ro­mâ­nești, ca avo­ca­tul po­po­ru­lui să fie nu­mit prin con­sens de că­tre în­tre­gul par­la­ment, în ideea de a se găsi un anu­mit echi­li­bru printr‑o per­soană com­plet ne­u­tră po­li­tic, având ex­pe­riența ne­ce­sară pen­tru a re­pre­zenta in­te­re­sele ce­tă­țe­ni­lor în fața pu­te­rii le­gi­sla­tive și exe­cu­tive. Ches­tia asta sună foarte bine în te­o­rie și e ab­so­lut im­po­si­bilă în prac­tică. Pro­voc pe ori­cine să nu­mească mă­car o per­soană din is­to­ria ul­ti­mi­lor 25 de ani care să fi în­de­pli­nit aceste cri­te­rii. În Ro­mâ­nia con­sen­sul po­li­tic nu este o so­lu­ție pen­tru nici o pro­blemă de in­te­res na­țio­nal.

Ar mai exista și po­si­bi­li­ta­tea vo­tu­lui di­rect al elec­to­ra­tu­lui, su­pu­nând func­ția aceasta unui pro­ces de ale­geri con­co­mi­tent cu cele par­la­men­tare. Mie nu mi se pare că ro­mâ­nii au dat vreo­dată do­vadă de în­țe­lep­ciu­nea ne­ce­sară ca să facă ast­fel de ale­geri re­zo­na­bile — mă gân­desc nu­mai la pro­cen­tele ulu­i­toare pe care le-au ob­ți­nut în ale­geri in­frac­tori do­ve­diți sau in­di­vizi cer­ce­tați pe­nal. Cel mai pro­ba­bil în urma unui ast­fel de exer­ci­țiu ne-am alege tot cu un re­pre­zen­tant al pu­te­rii in­sta­lat în fo­to­liul func­ției, practicând‑o dis­cre­țio­nar, în fo­lo­sul par­ti­du­lui mai de­grabă de­cât în cel al ce­tă­țea­nu­lui.

Pen­tru mine nu rămâne de­cât o sin­gură va­ri­antă pla­u­zi­bilă și oa­re­cum utilă: avo­ca­tul po­po­ru­lui să fie nu­mit de opo­zi­ție. Veți spune că se pot co­mite abu­zuri în sens in­vers — ter­gi­ver­sa­rea pro­ce­su­lui de le­gi­fe­rare și gu­ver­nare prin nesfâr­șite con­tes­tări ale con­sti­tu­țio­na­li­tă­ții ac­te­lor emise de ma­jo­ri­ta­tea par­la­men­tară și gu­vern. Dar dacă pri­vim cu mai multă aten­ție pro­blema asta, re­a­li­zăm că con­tes­ta­ția poate pro­duce trei po­si­bile re­ac­ții ale Cur­ții Con­sti­tu­țio­nale: de ad­mi­tere, de res­pin­gere ca ne­fon­dată și de res­pin­gere ca ne­fi­ind o pro­blemă de con­sti­tu­țio­na­li­tate. Nu ar fi foarte com­pli­cat deci să se ima­gi­neze un mod de or­ga­ni­zare al in­sti­tu­ției care să li­mi­teze la trei sau cinci nu­mă­rul de con­tes­ta­ții anu­ale ne­jus­ti­fi­cate — con­si­de­rate abu­zive, pen­tru că nu se re­feră ju­ri­dic la con­sti­tu­ție și nu fac de­cât să blo­cheze pu­ne­rea în apli­care a le­gii sau or­do­nan­ței — sub re­zerva de­mi­te­rii per­soa­nei și no­mi­na­li­ză­rii al­teia, even­tual de că­tre alt par­tid de opo­zi­ție. Iar în ceea ce pri­vește con­tes­ta­ți­ile res­pinse ca ne­fon­date — adică ac­cep­tate ca fi­ind o pro­blemă de con­sti­tu­țio­na­li­tate, dar a că­ror ar­gu­men­ta­ție nu este în spi­ri­tul le­gii su­preme — avo­ca­tul po­po­ru­lui ar pu­tea pre­zenta anual un bi­lanț sim­plu: câte con­tes­ta­ții au fost ad­mise, câte au fost res­pinse. De plidă dacă ac­tele nor­ma­tive con­tes­tate re­pre­zintă mi­nim 33% din to­ta­lul ce­lor emise, iar cele res­pinse sunt mai mult de 75%, s‑ar de­clanșa ace­lași me­ca­nism de de­mi­tere și no­mi­na­li­zare a unei alte per­soane.

Nu există nici o so­lu­ție re­zo­na­bilă și ime­diat apli­ca­bilă pen­tru apli­ca­rea în spi­ri­tul și li­tera con­sti­tu­ției a pre­ve­de­ri­lor re­fe­ri­toare la avo­ca­tul po­po­ru­lui. De­mo­cra­ția ro­mâ­nească e prea apro­xi­ma­tivă pen­tru a pu­tea ge­nera in­sti­tu­ții pu­ter­nice. Dar dacă nu pu­tem asi­gura ne­u­tra­li­ta­tea, cel pu­țin am pu­tea în­cerca să evi­tăm co­la­bo­ra­ți­o­nis­mul.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.