Por­nise la drum că­tre Si­biu într‑o di­mi­neață ră­co­roasă de sfâr­șit de sep­tem­brie. Mo­to­rul ma­și­nii de ser­vi­ciu — un Cielo ușor uzat — torcea li­niș­tit pe autos­trada spre Pi­tești, un zu­m­zet egal în­tre­rupt doar de zgo­mo­tul ro­ți­lor tre­când peste de­ni­ve­lă­rile as­fal­tu­lui. Va­len­tin era con­cen­trat la drum, dar gân­du­rile îl pur­tau îna­inte, an­ti­ci­pând ziua de lu­cru ce abia în­ce­pea. Avea să se oprească la Râm­nicu Vâl­cea, să dis­cute cu di­rec­to­rii unei foste firme de stat, pri­va­ti­zată cu un an îna­inte, în ’94. Își anun­țase vi­zita te­le­fo­nic cu câ­teva zile îna­inte, îl aș­tep­tau, nu mai tre­buia de­cât să gă­sească abor­da­rea potrivită.

Cum să con­vingi niște ma­na­geri să-și ca­pi­ta­li­zeze firma lis­tându-se la bu­rsă? Enu­meră în gând ar­gu­men­tele cele mai con­ving­ă­toare, ima­ginându-și dis­cur­sul pe care îl va ține, lă­sând pen­tru fi­nal câ­teva fraze pu­ter­nice, im­pre­sio­nante. Pro­ba­bil îl vor in­vita în sala de șe­dințe a con­si­li­u­lui de ad­mi­nis­tra­ție. Își ima­gină masa mare — poate de do­uă­zeci de per­soane — și ma­na­ge­rii fir­mei așe­zați în sca­u­nele de piele și ascultându‑i fas­ci­nați ple­doa­ria.. Dacă au un re­tro­pro­iec­tor va fi și mai bine, căci era pre­gă­tit cu câ­teva gra­fice puse pe fo­lie trans­pa­rentă — as­tea au în­tot­dea­una un im­pact vi­zual bun, oa­me­nii pri­cep ra­pid avan­ta­jele și do­bân­desc o per­cep­ție po­zi­tivă des­pre lis­ta­rea la bu­rsă. La fi­nal va îm­părți căr­țile sale de vi­zită și, gân­dindu-se la asta, pi­păi ra­pid bu­zu­na­rul de la piept al cos­tu­mu­lui unde le ți­nea de obi­cei. Erau la lo­cul lor.

* * *

Strada fără tro­tuar era la fel ca în fi­e­care di­mi­neață a ul­ti­mi­lor do­uă­zeci de ani în care ve­nise zi de zi la ser­vi­ciu. Dom­nul Ma­rian pă­șea atent peste gro­pile din as­falt, bom­bă­nind în gând că pri­mă­ria nu face ni­mic pen­tru par­tea asta in­dus­tri­ală a ora­șu­lui, cum nu face ni­mic nici pen­tru alte car­ti­ere. Pan­to­fii cam vechi și uzați, dar pe­ri­ați cu sârg, se aco­pe­reau la fi­e­care pas cu un strat tot mai gros de praf — no­roc că avea la bi­rou niște cârpe spe­cial aduse de acasă pen­tru lus­truit încălțămintea.

Ajunse în bi­rou, res­piră adânc, des­chise fe­reas­tra și se așeză pe scaun. Geanta, spri­ji­nită de pi­cio­rul bi­ro­u­lui, alu­necă pe mo­cheta uzată și pă­tată cu ca­fea. Se aplecă s‑o ri­dice și și‑o așeză pe pi­cioare, că­u­tând apoi ceva înă­un­trul ei. Scoase un pa­chet lun­gu­ieț, în­ve­lit în ziar, pe care îl desfăcu pe bi­rou, dez­vă­lu­ind de sub foaia de jur­nal un san­d­viș lun­gu­ieț — o bu­cată de ba­ghetă cu sa­lam și te­le­mea. Zia­rul ce fu­sese am­ba­laj, mur­dar pe ici, pe colo de la mezel și udat de ze­rul brân­zei, fu ne­te­zit de mâna me­ti­cu­loasă a dom­nu­lui Ma­rian. Mu­șcă din san­d­viș cu poftă și porni să ci­tească bu­cata de ziar, ur­mă­rind rân­du­rile cu ara­tă­to­rul mâi­nii stângi. E ușor să le pierzi și­rul sub pe­tele de grăsime.

* * *

Par­case ma­șina în fața clă­di­rii cu pe­reți sco­ro­jiți pe care se ve­dea nu­mele fir­mei. Ajun­sese. Va­len­tin co­borî din ma­șină, își aranjă ra­pid no­dul cra­va­tei, luă în mâna stângă geanta tip di­plo­mat cu do­cu­men­tele și fo­li­ile de pre­zen­tare și porni ho­tă­rât spre in­tra­rea fir­mei. Nu găsi nici un fel de re­cep­ție, ho­lul de la in­trare era pus­tiu și plin de praf, ca al unei clă­diri aban­do­nate, așa că își con­ti­nuă dru­mul pe sin­gu­rul cu­loar ce pă­rea să ducă spre niște bi­ro­uri. Soa­rele di­mi­ne­ții arunca o lu­mină ver­zuie prin că­ră­mi­zile de sti­clă ce des­păr­țeau co­ri­do­rul de bi­ro­u­rile în­și­rate pe mâna dreaptă. Toate erau goale, pu­tea ve­dea asta prin ușile des­chise care lă­sau să se vadă niște mese cam ra­bla­gite pe care tro­nau mal­dăre de do­sare. Con­ti­nuă tot mai ne­du­me­rit să ca­ute pe ci­neva până când, în sfâr­șit, dădu cu ochii de un ins așe­zat la bi­roul său care mânca un san­d­viș și ci­tea o bu­cată de ziar pă­tată cu grăsime.

- Bună di­mi­neața. Am ve­nit în le­gă­tură cu lis­ta­rea la bu­rsă… am vor­bit la te­le­fon acum două zile cu domnu’ Neacșu.

Dom­nul Ma­rian îi făcu semn că nu poate vorbi, toc­mai mu­ș­case zdra­văn din san­d­viș, dar îi arătă sca­u­nul li­ber din fața bi­ro­u­lui, făcându‑i semn să se așeze. Mes­tecă te­me­i­nic, dând din cap ca să‑l asi­gure că ter­mină ime­diat, în­ghiți sa­tis­fă­cut du­mi­ca­tul și se porni din se­nin să strige cât îl ți­nea gura:

- Nea Tase! Nea Ta­a­a­se­eee! Hai do­m’ne ‘ncoace că a ve­nit bu­rsa! A ve­nit Bucureștiu’!

* * *

Dom­nul Tase as­culta deja de vreo zece mi­nute po­lo­lo­ghia ti­ne­re­lu­lui îm­bră­cat în cos­tum, așe­zat în fața sa pe scaun. Dă­dea din cap apro­ba­tor din când în când, în semn că‑l au­zea, că ajun­geau până la el cu­vin­tele lui, dar în re­a­li­tate min­tea lui era în altă parte. Era prima zi de muncă a fiică-sii la Bu­cu­rești și avea emo­ții pen­tru ea. Re­u­șise s‑o an­ga­jeze la un mi­nis­ter, la cen­trul de cal­cul, ca să bage si­tu­a­ți­ile în cal­cu­la­tor și pe urmă să tri­mită dis­cheta la ju­dețe. Oare s‑o des­curca? Își în­tre­rupse brusc me­di­ta­ția per­so­nală pen­tru că ju­nele tă­cuse, pă­rând să fi is­pră­vit ce avea de spus. Oftă adânc și în­cepu să ex­plice cu un ton plângăreț:

- Domnu’ Va­len­tin, uite ce e do­m’ne, să nu te su­peri mata, da’ dom’ di­rec­tor când i‑am zis că vii să‑i pre­zinți asta cu bu­rsa de la Bu­cu­rești mi‑a zis să-ți spui că noi aici nu prea apre­ciem ame­ri­că­nis­mele as­tea. Noi sun­tem așa, mai… cum să zic eu do­m’ne… mai pa­tri­oți. Lu­crăm cu ba­nii noș­tri, dom’ne.

Va­len­tin îl pri­vea con­ster­nat. În­tre­base dacă au un re­tro­pro­iec­tor și în loc de răs­puns i se spu­nea că a ve­nit de­geaba. În­țe­lese că nu mai are nici un rost să con­ti­nuie ex­pli­ca­ți­ile și în­cepu să-și strângă hâr­ti­ile pe care le sco­sese din geantă. Dom­nul Tase pro­fită de mo­men­tul de tă­cere și se stre­cură iute afară din bi­rou. Când dădu să plece, dom­nul Ma­rian îl privi com­pă­ti­mi­tor și îi in­tinse mâna ușor sli­noasă de la san­d­vi­șul cu mezel:

- Aveți grijă la drum, dom’ Va­len­tin. Și multă să­nă­tate acasă!


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.