Me­di­tam de­u­năzi la fe­lul în care s‑au pro­dus schim­bă­rile în Ro­mâ­nia de‑a lun­gul is­to­riei și mai ales a ce­lei re­cente. Au ve­nit la un mo­ment dat ru­șii peste noi — în în­țe­le­gere cu oc­ci­den­tul căci ne-am în­tâm­plat să fim pe par­tea greșită a cor­ti­nei de fier — și ne-au im­pus un sis­tem ce atunci ne era com­plet străin, un set de va­lori cu care poate re­zo­nam ge­ne­tic, dar de care pă­ream să ne le­pă­dăm trep­tat. Bal­ca­nis­mul scris în sân­gele nos­tru — cu care in­flu­en­țele fran­țu­zești și nem­țești ale pe­ri­oa­dei in­ter­be­lice al­că­tu­iau un me­lanj ori­gi­nal și oa­re­cum func­țio­nal — a re­ve­nit în forță adus din nou la su­pra­față de noua orân­du­ire im­pusă de tan­cu­rile sovietice.

Se spune că stra­te­gi­ile ba­zate pe forță nu pro­duc schim­bări du­ra­bile, că, de în­dată ce în­de­păr­tezi au­to­ri­ta­tea care le‑a im­pus, sis­te­mul tinde să re­vină la sta­rea ini­țială, dar nouă ne-au ră­mas ne­aș­tep­tat de multe urme ale ju­mă­tă­ții de veac co­mu­niste. După ce ne-am le­pă­dat ver­bal de co­mu­nism, am în­cer­cat stra­te­gia de la ex­trema cea­la­laltă. Nu mai avea să ne spună ni­meni care sunt re­gu­lile, aveam să le ho­tă­râm îm­pre­ună, noi în­șine. Însă lu­cru­rile nu au mers mai bine, poate din anu­mite puncte de ve­dere chiar mai prost. Ne­a­vând exer­ci­țiul de­mo­cra­ției, li­ber­ta­tea ex­pri­mă­rii și drep­tul la opi­nie ne stau în cale în loc să ne ducă înainte.

Dar, ori de câte ori vor­bim des­pre ne­a­jun­su­rile ma­jore ale com­por­ta­men­tu­lui ro­mâ­ni­lor, ime­diat se aud vo­cile care aduc în dis­cu­ție ex­cep­ți­ile. Dacă spui că ro­mâ­nii prac­tică or­to­do­xis­mul într-un mod bi­se­ri­cos și, în esență, ne­creș­ti­nesc, în­cer­când să atragă pro­nia ce­rească în fo­lo­sul vie­ții lor imo­rale, în­dată vine ci­neva și-ți spune că nu e co­rect să spui asta pen­tru că “mulți cred în Dum­ne­zeu”. Dacă spui că în ul­ti­mii 25 de ani ță­ră­ni­mea îm­bă­trâ­nită și pen­sio­na­rii ur­bani au fost ba­zi­nul elec­to­ral al lui Ili­escu, tră­gându-ne pe toți în jos prin lipsa lor de in­te­li­gență po­li­tică pen­tru că au îm­pie­di­cat în­lă­tu­ra­rea se­cu­riș­ti­lor de la pu­tere, ime­diat apare și vo­cea care te co­rec­tează spu­nând că “mulți din­tre pen­sio­nari sunt mai in­for­mați și mai ra­țio­nali de­cât ti­ne­rii” sau că “mulți din­tre ță­rani au o in­te­li­gență na­tivă și știu să de­o­se­bească bi­nele de rău”.

Se spune că pri­mul pas pen­tru a în­lă­tura o pro­blemă este să o re­cu­noști. Nu poți să te lași de fu­mat dacă nu ac­cepți că e un obi­cei dă­u­nă­tor. E ne­voie să spu­nem ade­vă­rul des­pre noi în­șine, chiar dacă doare, chiar dacă pen­tru unii din­tre noi lu­cru­rile sunt mai nu­an­țate. Nu poți opera la nive­lul unei so­ci­e­tăți cu pen­seta. Nu vom scăpa de ima­gi­nea de hoți și cer­șe­tori ai Eu­ro­pei de­cât lu­ând mă­suri dras­tice de con­trol și edu­care a aces­tor per­soane, chiar dacă “mulți sunt oa­meni care mun­cesc cin­stit”. Nu vom pro­gresa mo­ral de­cât dacă în­ce­tăm să ne min­țim că sun­tem buni creș­tini și dacă în­ce­pem să spu­nem ade­vă­rul des­pre ipo­cri­zia in­sti­tu­ției bi­se­ri­cii, chiar dacă “mulți cred în Dum­ne­zeu” sau “mulți pre­oți au har”. Nu vom schimba sen­sul evo­lu­ției so­ci­e­tă­ții ro­mâ­nești de­cât dacă ad­mi­tem că avem bă­trâni ne­în­țe­lepți și ti­neri ne­e­du­cați pen­tru care tre­buie să fa­cem ceva, chiar dacă “mulți bă­trâni sunt foarte lim­pezi în gân­dire” sau “mulți ti­neri sunt ex­trem de inteligenți”.

Avem o cul­tură a ex­cep­ți­i­lor. Chiar si atunci când ne do­rim re­gula, când tân­jim după struc­tura pe care ea o aduce, nu ne pu­tem ab­ține să nu că­u­tăm exem­plele care ar contrazice‑o. Și, în­dată ce le-am gă­sit, ni se pare mai im­por­tantă di­fe­ren­ți­e­rea mi­no­ri­tă­ți­lor de­cât așe­za­rea unei re­guli în te­me­iu­rile so­ci­e­tă­ții. Re­cu­nosc această ten­dință chiar și unele co­men­ta­rii fă­cute pe blog — opi­nia con­trară nu neagă prin ar­gu­mente, ci ca­ută fi­sura sta­tis­tică ca să stre­coare în­do­iala asu­pra evi­den­ței. Și, foarte des, ob­serv ten­dința de a pro­iecta pro­priul com­por­ta­ment asu­pra ce­lor­lalți: pen­tru că eu nu arunc gu­noi pe stradă în­seamnă că “mulți nu aruncă gu­no­iul pe stradă”.

Ne este foarte greu să ne iden­ti­fi­căm la nivel per­so­nal cu por­tre­tul ro­bot al ro­mâ­nu­lui ano­nim. Ți­nem mu­sai să avem un tra­ta­ment di­fe­ren­țiat, pen­tru că noi în­șine nu sun­tem el, noi sun­tem din­tre cei “mulți care nu sunt așa”. Și ne opu­nem re­gu­lii dure, edu­ca­tive, pen­tru că nu vrem să ni se aplice și nouă, ex­cep­ți­i­lor. Poate că e vre­mea să în­țe­le­gem pănâ la ca­păt sem­ni­fi­ca­ția ce­lei mai fruste de­fi­ni­ții date de­mo­cra­ției: sis­te­mul unde TOATĂ lu­mea pri­mește ceea ce me­rită MAJORITATEA. Chiar dacă “mulți sunt altfel”.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.