Meditam deunăzi la felul în care s‑au produs schimbările în România de‑a lungul istoriei și mai ales a celei recente. Au venit la un moment dat rușii peste noi — în înțelegere cu occidentul căci ne-am întâmplat să fim pe partea greșită a cortinei de fier — și ne-au impus un sistem ce atunci ne era complet străin, un set de valori cu care poate rezonam genetic, dar de care păream să ne lepădăm treptat. Balcanismul scris în sângele nostru — cu care influențele franțuzești și nemțești ale perioadei interbelice alcătuiau un melanj original și oarecum funcțional — a revenit în forță adus din nou la suprafață de noua orânduire impusă de tancurile sovietice.
Se spune că strategiile bazate pe forță nu produc schimbări durabile, că, de îndată ce îndepărtezi autoritatea care le‑a impus, sistemul tinde să revină la starea inițială, dar nouă ne-au rămas neașteptat de multe urme ale jumătății de veac comuniste. După ce ne-am lepădat verbal de comunism, am încercat strategia de la extrema cealalaltă. Nu mai avea să ne spună nimeni care sunt regulile, aveam să le hotărâm împreună, noi înșine. Însă lucrurile nu au mers mai bine, poate din anumite puncte de vedere chiar mai prost. Neavând exercițiul democrației, libertatea exprimării și dreptul la opinie ne stau în cale în loc să ne ducă înainte.
Dar, ori de câte ori vorbim despre neajunsurile majore ale comportamentului românilor, imediat se aud vocile care aduc în discuție excepțiile. Dacă spui că românii practică ortodoxismul într-un mod bisericos și, în esență, necreștinesc, încercând să atragă pronia cerească în folosul vieții lor imorale, îndată vine cineva și-ți spune că nu e corect să spui asta pentru că “mulți cred în Dumnezeu”. Dacă spui că în ultimii 25 de ani țărănimea îmbătrânită și pensionarii urbani au fost bazinul electoral al lui Iliescu, trăgându-ne pe toți în jos prin lipsa lor de inteligență politică pentru că au împiedicat înlăturarea securiștilor de la putere, imediat apare și vocea care te corectează spunând că “mulți dintre pensionari sunt mai informați și mai raționali decât tinerii” sau că “mulți dintre țărani au o inteligență nativă și știu să deosebească binele de rău”.
Se spune că primul pas pentru a înlătura o problemă este să o recunoști. Nu poți să te lași de fumat dacă nu accepți că e un obicei dăunător. E nevoie să spunem adevărul despre noi înșine, chiar dacă doare, chiar dacă pentru unii dintre noi lucrurile sunt mai nuanțate. Nu poți opera la nivelul unei societăți cu penseta. Nu vom scăpa de imaginea de hoți și cerșetori ai Europei decât luând măsuri drastice de control și educare a acestor persoane, chiar dacă “mulți sunt oameni care muncesc cinstit”. Nu vom progresa moral decât dacă încetăm să ne mințim că suntem buni creștini și dacă începem să spunem adevărul despre ipocrizia instituției bisericii, chiar dacă “mulți cred în Dumnezeu” sau “mulți preoți au har”. Nu vom schimba sensul evoluției societății românești decât dacă admitem că avem bătrâni neînțelepți și tineri needucați pentru care trebuie să facem ceva, chiar dacă “mulți bătrâni sunt foarte limpezi în gândire” sau “mulți tineri sunt extrem de inteligenți”.
Avem o cultură a excepțiilor. Chiar si atunci când ne dorim regula, când tânjim după structura pe care ea o aduce, nu ne putem abține să nu căutăm exemplele care ar contrazice‑o. Și, îndată ce le-am găsit, ni se pare mai importantă diferențierea minorităților decât așezarea unei reguli în temeiurile societății. Recunosc această tendință chiar și unele comentarii făcute pe blog — opinia contrară nu neagă prin argumente, ci caută fisura statistică ca să strecoare îndoiala asupra evidenței. Și, foarte des, observ tendința de a proiecta propriul comportament asupra celorlalți: pentru că eu nu arunc gunoi pe stradă înseamnă că “mulți nu aruncă gunoiul pe stradă”.
Ne este foarte greu să ne identificăm la nivel personal cu portretul robot al românului anonim. Ținem musai să avem un tratament diferențiat, pentru că noi înșine nu suntem el, noi suntem dintre cei “mulți care nu sunt așa”. Și ne opunem regulii dure, educative, pentru că nu vrem să ni se aplice și nouă, excepțiilor. Poate că e vremea să înțelegem pănâ la capăt semnificația celei mai fruste definiții date democrației: sistemul unde TOATĂ lumea primește ceea ce merită MAJORITATEA. Chiar dacă “mulți sunt altfel”.
Lasă un comentariu