Ținutul Românesc Liber de Corupție

Am re­u­șit să ci­tesc fără pa­timă pro­iec­tul de auto­no­mie a Ți­nu­tu­lui Se­cu­iesc¹, fără să mă in­fla­mez a‑priori că “nu se poate așa ceva” și că “Ar­de­a­lul e pământ ro­mâ­nesc”. Am în­cer­cat și cred că am re­u­șit să pri­vesc acest do­cu­ment ca și cum ar fi fost vorba de o re­giune dintr‑o țară oa­re­care, cu care n‑am nici în clin, nici în mânecă.

Tre­buie să spun de la în­ce­put că abor­da­rea ge­ne­rală mi s‑a pă­rut mai prag­ma­tică de­cât m‑aș fi aș­tep­tat. Este vorba cu ade­vă­rat des­pre auto­no­mie și nu des­pre in­de­pen­dență: sta­tul ro­mân este re­cu­nos­cut ca uni­tar și in­di­vi­zi­bil, iar po­li­tica ex­ternă, mo­neda na­țio­nală și apă­ra­rea sunt lă­sate în seama sa, limba ro­mână este în con­ti­nu­are limbă ofi­ci­ală. Sur­sele de fi­nan­țare nu pre­văd re­ți­ne­rea la bu­ge­tul re­giu­nii a tu­tu­ror ta­xe­lor în­ca­sate, ci doar o parte a lor. În­treg do­cu­men­tul este o con­struc­ție des­tul de con­sis­tentă de gu­ver­nare auto­nomă a unei co­mu­ni­tăți com­pacte, care în­cearcă să nu atingă zone ul­tra­sen­si­bile, dar nu are cum să evite per­cep­ția de se­gre­gare et­nică pe care — de fapt — o pro­pune. Apoi mă în­treb dacă, ju­ri­dic vor­bind, dru­mu­rile, con­struc­ți­ile hi­dro­teh­nice, pă­du­rile și alte va­lori pu­blice pot fi puse în po­se­sia aces­tei re­giuni — cele mai multe din­tre aces­tea fi­ind re­zul­ta­tul unor in­ves­ti­ții cen­tra­li­zate ale sta­tu­lui ro­mân și nu re­zul­ta­tul efor­tu­ri­lor aces­tei co­mu­ni­tăți et­nice — fără nici o plată? Căci se­cuii ar avea drep­turi asu­pra pro­pri­e­tă­ții pu­blice din orice colț al Ro­mâ­niei, în ca­li­ta­tea lor de ce­tă­țeni ro­mâni, dar ce­tă­țe­nii ro­mâni din afara re­giu­nii nu ar avea drep­turi asu­pra do­me­ni­u­lui pu­blic din in­te­ri­o­rul re­giu­nii. Mie mi se pare că asta este incorect.

Nu sunt bu­cu­ros să aflu că ma­ghia­rii din se­cu­ime vor o gu­ver­nare se­pa­rată de res­tul ță­rii. Sunt de acord că acest prim pas ar pu­tea crea pre­mi­zele pen­tru alte so­li­ci­tări ul­te­ri­oare, mai în­drăz­nețe, mai pe­ri­cu­loase pen­tru in­te­gri­ta­tea te­ri­to­ri­ală a Ro­mâ­niei. Se pune în­tre­ba­rea de ce n‑ar cere ace­lași lu­cru și alte co­mu­ni­tăți con­cen­trate ge­o­gra­fic în anu­mite zone. De pildă o re­giune auto­nomă a ți­ga­ni­lor — sunt si­guri că prin anu­mite zone sunt sau ar pu­tea de­veni ma­jo­ri­tari. Sau ce-ar fi ca Delta Du­nă­rii să fie pro­pusă a de­veni Ți­nu­tul Li­po­ve­ni­lor? Ris­cu­rile fe­de­ra­li­ză­rii tre­buie cân­tă­rite cu mare aten­ție îna­inte de a des­chide o dis­cu­ție des­pre o ast­fel de auto­no­mie. Și, bi­ne­în­țe­les, fap­tul că dis­cu­ți­ile as­tea sunt aduse pe agenda pu­blică exact când în re­giu­nea est-eu­ro­peană avem tul­bu­rări grave ca­u­zate de se­gre­ga­rea et­nică nu face de­cât să su­ge­reze o rea in­ten­ție. Ți­nu­tul Se­cu­iesc poate se­măna des­tul de mult pen­tru ro­mâ­nii ceva mai na­tio­na­liști cu o Cri­mee spre care să nă­zu­iască Un­ga­ria lui Or­ban — de­si­gur cu alte mij­loace, cu alte arme.

So­li­da­ri­ta­tea de grup a se­cui­lor, in­com­pa­ra­bil mai mare de­cât a ro­mâ­ni­lor ca po­por, îi unește în ur­mă­ri­rea unor in­te­rese co­mune. Dacă pri­vesc cu ochii cuiva ne­u­tru acest pro­iect de auto­no­mie în­țe­leg des­tul de clar un lu­cru: pe lângă mo­ti­vele lor na­țio­na­liste, se­cuii sunt ne­mul­țu­miți de ine­fi­ciența, co­rup­ția și in­com­pe­tența ad­mi­nis­tra­ției pu­blice ro­mâ­nești. Ăsta e un mo­tiv în plus ca să-și do­rească să se ad­mi­nis­treze sin­guri, pen­tru că pro­ba­bil au pier­dut spe­ranța că Ro­mâ­nia este ca­pa­bilă să pro­ducă o clasă po­li­tică res­pon­sa­bilă și un gu­vern com­pe­tent și onest. Pen­tru că poate nu mai au nici o spe­ranță că Ro­mâ­nia va da vreo­dată do­vadă de ma­tu­ri­tate în ale­ge­rea con­du­că­to­ri­lor ei.

Și, ce să vezi, exact de asta ne plân­gem și noi, ro­mâ­nii. Doar că, ma­jo­ri­tari fi­ind, noi n‑ar tre­bui doar să ne plân­gem, ci să și fa­cem ceva în sen­sul ăsta. Iar dacă vrem ca se­cuii să nu mai ceară gu­ver­nare se­pa­rată poate ar tre­bui să le de­mon­străm prin fapte că le-ar fi mai bine îm­pre­ună cu noi, că pu­tem alege alt­fel de oa­meni în frun­tea ță­rii. Nu es­croci, nu hoți, nu min­ci­noși, nu bă­dă­rani, nu pla­gi­a­tori, nu se­cu­riști, nu va­rani, nu in­frac­tori cu cazier.

Căci dacă nu pu­tem face asta vom ajunge să ne se­pa­răm și noi, ro­mâ­nii, în două, iar cei care vor o alt­fel de țară să ceară și ei în­fi­in­ța­rea Ți­nu­tu­lui Ro­mâ­nesc Li­ber de Corupție.

Note:

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...