În anii comunismului circula o teorie care încerca să explice absurditățile guvernării, lipsa alimentelor din magazine și cozile nesfârșite atunci când “se băga ceva la alimentara”, lipsa agentului termic din calorifere, interminabilele minciuni difuzate prin radio și cele două ore de emisiuni zilnice ale televiziunii. Spuneau unii că toate astea se întâmplă pentru că Ceaușescu era mințit de politrucii din jurul său, că el nu știa care e realitatea. Că nu știa că stăteam în frig iarna pentru că nu exista combustibil pentru centralele termice. Că nu știa că la alimentara se aducea carne doar o dată pe săptămână și că trebuia să te așezi cu o seară înainte la coadă ca să speri că apuci să cumperi niște oase. Că habar n‑avea că președinții de CAP stăteau în genunchi în porumb când li se luau interviuri televizate despre recoltele record, ca să pară că porumbul le trece de umeri. Și că, desigur, dacă Ceaușescu ar fi aflat aceste adevăruri, i‑ar fi arestat pe toți cei care‑l mințiseră și ar fi dat poporului ceea ce cu îndreptățire i se cuvenea: carne, căldură, adevăr.
Nu erau doar unii cei care credeau în astfel de fantasmagorii, aproape toți românii treceau prin perioade în care erau tentați să aplece urechea la asemenea explicații ale vieții mizerabile pe care o trăiau — doar cei mai radicali, cei care poate imaginau ca posibilă o altfel de lume într-un viitor tangibil, nu cădeau în reveria mitului conducătorului luminat căruia i se ascunde adevărata suferință a poporului. Era o formă de alinare psihică, de întreținere a speranței că într‑o zi — nu se știe când, nu se știe cum — șeful cel mare va îndrepta lucrurile, iar lumea va fi din nou respirabilă. Desigur, Ceaușescu știa ce se întâmpla în jurul său. În nebunia lui era convins însă că totul servește unui scop măreț, pe care el e chemat să‑l servească: o Românie perfect independentă, lider al politicii internaționale, iar el geniul care a gândit și împlinit acest miracol. Și ca să-și confirme planurile, dar și din motive propagandistice, umplea stadioane cu oameni obligați să participe la parade închinate partidului și mărețului conducător.
Azi Ponta umple și el stadioane. Știe prea bine că clientela politică a PSD-ului a plătit pentru autocare, pentru motorină, pentru mâncare și pentru recompensele de câte o sută de lei ca să aducă șaptezeci de mii de oameni la lansarea candidaturii sale. Știe că fără toți acești bani aproape nimeni n‑ar fi venit să‑l aclame, că totul e o butaforie de partid, orchestrată pentru a da grandoare evenimentului. Știe că unii dintre cei ce au fost acolo îl vor fi votat oricum, dar n‑ar fi bătut drumul din nu știu ce colț de țară, n‑ar fi îndurat oboseala drumului, doar ca să fluture niște pancarde pe un stadion. A contat mâncarea, băutura și mai ales banii.
Comparația dintre Ceaușescu și Ponta este nedreaptă. Ceaușescu — naționalist, incult și megalomaniac — iubea totuși România în felul său bolnav și făurea niște planuri faraonice prin care s‑o aducă pe ea și pe sine în centrul admirației mondiale. Ponta ce scuză are pentru mascaradele sale? Pentru ce bine suprem, fie el și utopic, se justifică să plătească oameni ca să umple un stadion? Ce țeluri mărețe are de împlinit, în afară de a se îmbogăți împreună cu baronii roșii, pentru care astfel de spectacole sunt îndreptățite?
11:09
In timp am trait stari variate legate de campania electorala: speranta, furie, resemnare, nepasare. Sambata, vazand serbarile faraonice, mi s‑a facut pt prima oara frica.