Cei ciudați

Cunosc o fami­lie de pen­ti­cos­tali. Locu­iesc la par­te­rul unui bloc și vreme de câțiva ani am fost vecini. M‐am mutat apoi în Oto­peni și nu i‐am mai întâl­nit decât din când în când, în scur­tele mele vizite prin vechiul car­tier. El și ea au mai îmbă­trâ­nit, copiii au cres­cut. Ceva totuși nu s‐a schim­bat, felul lor de a trăi si de a se purta este ace­lași, an de an, zi de zi,

Sunt foarte cum­pă­tați. Casa lor, căreia nu i‐am tre­cut pra­gul nici­o­dată, se vădește prin ușa des­chisă a apar­ta­men­tu­lui de o sim­pli­tate aproape aus­teră. Salută pe toată lumea, ajută veci­nii mai bătrâni, nici­o­dată nu au pro­vo­cat vreun con­flict cu nimeni. El con­duce un Logan MCV alb, ace­lași de ani de zile, între­ți­nut cu grijă. Ea a fost întot­dea­una cas­nică, îmbră­cată mereu cu fuste negre sau gri lungi până aproape de pământ, haine în culori dis­crete sau în tonuri de gri și părul strâns cu un batic legat la spate. Nimic imo­ral în ges­tu­rile lor, nimic care măcar să suge­reze vag fri­vo­li­ta­tea.

Au trei fete. Acum sunt mari, cele mai vâr­st­nice pro­ba­bil la liceu. Toate arată și se poartă exact ca mama lor: înăl­tuțe, cu tră­să­turi pe care poți citi o ino­cență copi­lă­rească, îmbră­cate în haine terne ce le aco­peră cor­pul în între­gime, cu părul strâns de ben­tițe albe. Și m‐am între­bat cum arată viața lor soci­ală, cum se simt atunci când merg la școală prin­tre ado­les­cen­tele din Ber­ceni, unde hai­nele tre­buie să fie cât mai stri­dent colo­rate și machi­a­jele ieftine cât mai abu­n­dente. Cum se vor fi sim­țind știindu‐se alt­fel și fiind tra­tate ca fiind alt­fel? Pen­tru că îmi ima­gi­nez cu usu­rință rău­tă­țile ce li se aruncă în față în fie­care zi. Îmi închi­pui cum sunt iro­ni­zate pen­tru îmbră­că­min­tea lor, pen­tru nai­vi­tă­țile lor, pen­tru cre­dința lor reli­gi­oasă. Îmi închi­pui sin­gu­ră­ta­tea pe care o poți simți când cei­lalți te izo­lează pen­tru că ești ciu­dat, pen­tru că nu ești ca ei.

Tim­pul va mai trece apoi peste ele. Vor crește și vor avea pro­pria fami­lie. De bună seamă soții lor nu vor putea fi decât oameni cu ace­leași valori, cu ace­leași con­vin­geri. Uni­ver­sul lor este limi­tat la cei care cores­pund mode­lu­lui de viață în care au fost edu­cate, iar uni­ver­sul ăsta per­so­nal devine pe zi ce trece tot mai strâmt, ale­ge­rile sunt tot mai puține. A rezista pre­siu­nii celor­lalți e tot mai greu, tot mai obo­si­tor. Și tre­buie să te împaci cu gân­dul că mereu vei fi cel ciu­dat, cel ridi­col, cel nea­dap­tat.

Mi‐am dat seama apoi că nu doar reli­gia te poate tri­mite într‐o ast­fel de izo­lare. Unii încă mai cre­dem în bun simț, în res­pect, în onoare și cin­ste. Ne creș­tem copiii în spi­ri­tul aces­tor valori și apoi îi tri­mi­tem într‐o lume unde aproape nimic din ce i‐am învă­țat nu se mai potri­vește. Româ­nia nu e bazată pe mora­li­tate – de la prim‐ministru până la mana­ge­rii din com­pa­ni­ile în care lucrăm se prac­tică impos­tura, oport­u­nis­mul, incom­pe­tența, pla­gi­a­tul, fur­tul, min­ciuna.

Cum ar tre­bui să ne pre­gă­tim copiii pen­tru viață? Să‐i edu­căm după valo­rile noas­tre morale, indi­fe­rent dacă sunt creș­tine sau ate­i­ste, ca și cum ăsta ar fi "echi­pa­men­tul" ideal pen­tru a trece prin viață, "dotă­rile" stan­dard cu care un indi­vid tre­buie să ope­reze în fie­care zi? Mai sunt ino­cența, cin­stea, res­pec­tul, dis­cre­ția niște instru­mente utile în viața de azi? Și dacă răs­pun­sul e nu, putem renunța la ele, învățându‐ne copiii să fie cinici, tupeiști și gro­bieni, ca să le dăm o șansă mai bună în viață? Între ce avem de ales? Între a cul­tiva niște suflete chi­nu­ite de frus­trare pen­tru că lumea din jurul lor nu se ridică la stan­dar­dele morale des­pre care ei au învă­țat că sunt obli­ga­to­rii sau a forma niște tică­loși lacomi si cinici, per­fect adap­tați lumii din jurul lor?

În care din aceste situ­a­ții am putea spune că ne‐am făcut dato­ria ca părinți? Și ce ne facem dacă des­co­pe­rim că nici una din alter­na­tive nu e cea bună, că n‐am făcut decât să repli­căm încă o gene­ra­ție de ciu­dați?


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu