ING Asigurări a făcut de curând un sondaj încercând să afle cum se raportează românii la problema veniturilor după pensionare. Probabil că au cheltuit ceva bănișori cu operațiunea asta — dacă m‑ar fi întrebat le puteam da chiar si eu răspunsul, gratis. Au aflat — secretul lui Polichinelle — că mai mult de jumătate dintre români cred că responsabilitatea pensiilor lor revine statului, angajatorului sau familiei. Altfel spus, mai mult de jumătate dintre noi considerăm că statutul de pensionar este unul de asistat social.
Logica care justifică raționamentul este una simplă: o viață întreagă au muncit, după pensionare e rândul celorlalți, cei pentru care au muncit, să le ofere protecție și confort. Căci românii nu consideră munca o activitate în folosul propriu și cu atât mai puțin o posibilitate de a își pune în practică pasiunile sau abilitațile native, ci un soi de clacă obligatorie la care statul și familia te obligă să participi — așadar după ce și-au făcut porția de muncă silnică, pensia este vremea odihnei, e timpul când ești îndreptățit să stai. Și, psihologic vorbind, modul ăsta de a privi viața nu pare să se schimbe pe măsură ce noi generații ajung la vârsta asumării responsabilităților sociale: tinerii se înghesuie să intre la facultăți unde ei cred că “se intră ușor”, iar după ce vor termina studiile “vor vedea ei”.
Firește că șocul pensionării îi surprinde pe majoritatea celor ce ajung la vârsta retragerii și asta pentru că românilor nu le stă în fire să-si rânduiască lucrurile, ca să folosesc expresia unei prietene. Nivelul veniturilor scade brusc, posibilitățile de “a face un ciubuc” dispar. Aparent individul devine vulnerabil, lăsat în voia sorții de către stat, angajator, familie. Către cine s‑ar putea întoarce pentru sprijin? Numai Dumnezeu îl poate ajuta. De aici îl preia biserica, care îi oferă “alinarea” suferințelor contra unor sume modice din puținele sale venituri: moaște, icoane făcătoare de minuni, pelerinaje ecumenice. Toate astea compensează lipsa serviciilor de sănătate și dau sentimentul de apartenență la un “ceva” măreț, impresia că există “cineva” căruia îi pasă de individ.
Ba mai mult, BOR se pregătește să devină și creditor al enoriașilor săi. Banul, ochiul dracului, e totuși limanul ultim al tuturor năzuințelor omenești — dacă râvna de a‑l obține e atât de puternică, de ce nu l‑ar folosi biserica drept momeală? Și iată că CAR-ul pensionarilor, finanțat din cutia milei pe care tot ei o umplu, creează încă un nod la funia care îl leagă pe român de credința strămoșească ortodoxă.
Lucrurile se leagă natural: o populație needucată, o administrație publică construită pe principiul dezinteresului față de soarta cetățenilor, un cult religios perfect organizat, condus de oportuniști și profitori. Și dacă credința românilor în Dumnezeu și biserică e așa de puternică, poate că în loc să ceară guvernelor pensii mai mari ar fi mai bine să pupe niscai moaște sau icoane făcătoare de minuni. Căci mare e mila Domnului și poate face o minune înmulțind banii din portofelele lor. Aleluia!
20:09
Perfect adevarat. Avem mai multe biserici decat scoli si spitale, pentru ca unii sa traiasca, in timp ce altii asteapta viata de apoi.
13:09
Georgiana, eu zic că pensiile au mare legătură cu biserica, deși aparent ai zice că nu. E vorba despre felul în care privim viața, pe cine vedem responsabil de bunăstarea și sănătatea noastră: statul și Dumnezeu, niciodată noi înșine. Și mi se pare că nu suntem doar înapoiați în privința asta, ci suntem încurajati să rămânem înapoiați chiar de către cei ce ne vor dependenți de ei, stat și biserică. Iar asta mă revoltă.
13:09
cred ca e un articol cam exagerat, de la subiectul pensiilor sarim hop-top la BOR, si iaca inca un prilej sa mai atacam Biserica…singurul lucru cu care sunt de acord este ca populatia nu are suficienta educatie cu privire la acest subiect, ceea ce nu este de mirare tinand cont de vremurile traite de actualii pensionari.
12:09
Duminică dimineața. Vârsta a 4‑a la hypermarket. Da, eu cred că ei ar trebui să se găsească în alt loc. Cu sau fără plan personal de pensionare.