ING Asi­gu­rări a fă­cut de cu­rând un son­daj în­cer­când să afle cum se ra­por­tează ro­mâ­nii la pro­blema ve­ni­tu­ri­lor după pen­sio­nare. Pro­ba­bil că au chel­tuit ceva bă­ni­șori cu ope­ra­țiu­nea asta — dacă m‑ar fi în­tre­bat le pu­team da chiar si eu răs­pun­sul, gra­tis. Au aflat — se­cre­tul lui Po­li­chi­ne­lle — că mai mult de ju­mă­tate din­tre ro­mâni cred că res­pon­sa­bi­li­ta­tea pen­si­i­lor lor re­vine sta­tu­lui, an­ga­ja­to­ru­lui sau fa­mi­liei. Alt­fel spus, mai mult de ju­mă­tate din­tre noi con­si­de­răm că sta­tu­tul de pen­sio­nar este unul de asis­tat social.

Lo­gica care jus­ti­fică ra­țio­na­men­tul este una sim­plă: o viață în­treagă au mun­cit, după pen­sio­nare e rân­dul ce­lor­lalți, cei pen­tru care au mun­cit, să le ofere pro­tec­ție și con­fort. Căci ro­mâ­nii nu con­si­deră munca o ac­ti­vi­tate în fo­lo­sul pro­priu și cu atât mai pu­țin o po­si­bi­li­tate de a își pune în prac­tică pa­siu­nile sau abi­li­ta­țile na­tive, ci un soi de clacă obli­ga­to­rie la care sta­tul și fa­mi­lia te obligă să par­ti­cipi — așa­dar după ce și-au fă­cut por­ția de muncă sil­nică, pen­sia este vre­mea odih­nei, e tim­pul când ești în­drep­tă­țit să stai. Și, psi­ho­lo­gic vor­bind, mo­dul ăsta de a privi viața nu pare să se schimbe pe mă­sură ce noi ge­ne­ra­ții ajung la vâr­sta asu­mă­rii res­pon­sa­bi­li­tă­ți­lor so­ci­ale: ti­ne­rii se în­ghe­suie să in­tre la fa­cul­tăți unde ei cred că “se in­tră ușor”, iar după ce vor ter­mina stu­di­ile “vor ve­dea ei”.

Fi­rește că șo­cul pen­sio­nă­rii îi sur­prinde pe ma­jo­ri­ta­tea ce­lor ce ajung la vâr­sta re­tra­ge­rii și asta pen­tru că ro­mâ­ni­lor nu le stă în fire să-si rân­du­iască lu­cru­rile, ca să fo­lo­sesc ex­pre­sia unei pri­e­tene. Nive­lul ve­ni­tu­ri­lor scade brusc, po­si­bi­li­tă­țile de “a face un ciu­buc” dis­par. Apa­rent in­di­vi­dul de­vine vul­ne­ra­bil, lă­sat în voia sor­ții de că­tre stat, an­ga­ja­tor, fa­mi­lie. Că­tre cine s‑ar pu­tea în­toarce pen­tru spri­jin? Nu­mai Dum­ne­zeu îl poate ajuta. De aici îl preia bi­se­rica, care îi oferă “ali­na­rea” su­fe­rin­țe­lor con­tra unor sume mo­dice din pu­ți­nele sale ve­ni­turi: moaște, icoane fă­că­toare de mi­nuni, pe­le­ri­naje ecu­me­nice. Toate as­tea com­pen­sează lipsa ser­vi­ci­i­lor de să­nă­tate și dau sen­ti­men­tul de apar­te­nență la un “ceva” mă­reț, im­pre­sia că există “ci­neva” că­ruia îi pasă de individ.

Ba mai mult, BOR se pre­gă­tește să de­vină și cre­di­tor al eno­ri­a­și­lor săi. Ba­nul, ochiul dra­cu­lui, e to­tuși li­ma­nul ul­tim al tu­tu­ror nă­zu­in­țe­lor ome­nești — dacă râvna de a‑l ob­ține e atât de pu­ter­nică, de ce nu l‑ar fo­losi bi­se­rica drept mo­me­ală? Și iată că CAR-ul pen­sio­na­ri­lor, fi­nan­țat din cu­tia mi­lei pe care tot ei o um­plu, cre­ează încă un nod la fu­nia care îl leagă pe ro­mân de cre­dința stră­mo­șească ortodoxă.

Lu­cru­rile se leagă na­tu­ral: o po­pu­la­ție ne­e­du­cată, o ad­mi­nis­tra­ție pu­blică con­stru­ită pe prin­ci­piul dez­in­te­re­su­lui față de soarta ce­tă­țe­ni­lor, un cult re­li­gios per­fect or­ga­ni­zat, con­dus de oport­u­niști și pro­fi­tori. Și dacă cre­dința ro­mâ­ni­lor în Dum­ne­zeu și bi­se­rică e așa de pu­ter­nică, poate că în loc să ceară gu­ver­ne­lor pen­sii mai mari ar fi mai bine să pupe nis­cai moaște sau icoane fă­că­toare de mi­nuni. Căci mare e mila Dom­nu­lui și poate face o mi­nune în­mul­țind ba­nii din por­to­fe­lele lor. Aleluia!


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Adina Enache Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Adina Enache

    Per­fect ade­va­rat. Avem mai multe bi­se­rici de­cat scoli si spi­tale, pen­tru ca unii sa tra­iasca, in timp ce al­tii as­teapta vi­ata de apoi.

  2. Sorin Sfirlogea

    Ge­or­gi­ana, eu zic că pen­si­ile au mare le­gă­tură cu bi­se­rica, deși apa­rent ai zice că nu. E vorba des­pre fe­lul în care pri­vim viața, pe cine ve­dem res­pon­sa­bil de bu­năs­ta­rea și să­nă­ta­tea noas­tră: sta­tul și Dum­ne­zeu, nici­o­dată noi în­șine. Și mi se pare că nu sun­tem doar îna­po­iați în pri­vința asta, ci sun­tem în­cu­ra­jati să rămâ­nem îna­po­iați chiar de că­tre cei ce ne vor de­pen­denți de ei, stat și bi­se­rică. Iar asta mă revoltă.

  3. Georgiana Cobzaru

    cred ca e un ar­ti­col cam exa­ge­rat, de la su­biec­tul pen­si­i­lor sa­rim hop-top la BOR, si iaca inca un pri­lej sa mai ata­cam Biserica…singurul lu­cru cu care sunt de acord este ca po­pu­la­tia nu are su­fi­cienta edu­ca­tie cu pri­vire la acest su­biect, ceea ce nu este de mi­rare ti­nand cont de vre­mu­rile traite de ac­tu­a­lii pensionari.

  4. Alice

    Du­mi­nică di­mi­neața. Vâr­sta a 4‑a la hy­per­mar­ket. Da, eu cred că ei ar tre­bui să se gă­sească în alt loc. Cu sau fără plan per­so­nal de pensionare.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.