Când ad­miri pe ci­neva și vrei să știe asta, te duci și‑i de­clari pre­țu­i­rea ta într-un ca­dru pri­vat-ami­cal. Când vrei ca și al­ții să îți ur­meze exem­plul, faci pu­blică de­cla­ra­ția, spe­rând să in­flu­en­țezi prin ima­gi­nea ta opi­nia lor. Dar, atunci când te ho­tă­răști să in­flu­en­țezi pe cei­lalți, ai da­to­ria mo­rală de a te cân­tări cu aten­ție obiec­ti­vi­ta­tea afir­ma­ți­i­lor tale. Cu cât ești mai ce­le­bru, cu cât ai o ima­gine pu­blică mai preg­nantă, cu atât ne­voia de auto­cen­zură este mai imperioasă.

Căci, în fond, ce îl face pe un ar­tist să iasă din rând, să fie un ma­es­tru? Pro­ba­bil că în pri­mul rând ca­pa­ci­ta­tea sa de a ex­prima idei, emo­ții, tră­iri care îi in­flu­en­țează pe cei­lalți, ilu­minându-le ca­lea spi­ri­tu­ală. Un ar­tist e cu atât mai “mare” cu cât trans­mite o pa­letă mai largă de gân­duri și sen­ti­mente, cu cât abor­dează cu mai multă pro­fun­zime spi­ri­tu­a­li­ta­tea umană. Un mare ar­tist e un far că­lă­u­zi­tor, iar da­ru­rile sale na­tive că­rora tre­buie să le ada­uge și un vo­lum im­pre­sio­nant de efort sunt pre­mi­zele de­ve­ni­rii sale, dar și o apă­să­toare po­vară a res­pon­sa­bi­li­tă­ții pu­blice. Când știi că mulți oa­meni cred în va­loa­rea ta spi­ri­tu­ală, îți exer­ciți cu par­ci­mo­nie drep­tul de a‑ți rosti cu glas tare opi­ni­ile, îți mă­sori de zece ori afir­ma­ți­ile publice.

Radu Be­li­gan îl sus­ține pe Ponta pen­tru că “avem ne­voie de un pre­șe­dinte tâ­năr și ener­gic”. Eu cu­nosc o mul­țime de oa­meni care ar în­de­plini am­bele cri­te­rii, de ce nu i‑am sus­ține și pe ei la pre­șe­din­ție? Dacă ne-am lua după no­na­ge­na­rul ac­tor, firma unde lu­crez ar avea vreo 200 de can­di­dați ide­ali. De ce Ponta și nu unul din­tre ei? Cum rămâne cu com­pe­ten­țele pe care tre­buie să le aibă un pre­șe­dinte? Sau cu sta­tura sa morală?

Vâr­stele prin care tre­cem își pun am­prenta asu­pra noas­tră. Fi­e­care etapă e mar­cată de nă­zu­in­țele noas­tre că­tre ceea ce nu avem, dar ne-am dori. Co­pii fi­ind, ne do­rim să de­ve­nim adulți cât mai cu­rând, să pu­tem lua noi în­șine de­ci­zi­ile pen­tru viața noas­tră. Ti­neri, dar să­raci, ne do­rim că­pă­tu­i­rea ra­pidă ca să bi­ne­me­ri­tăm ma­te­rial. Că­să­to­riți, ne-am dori mă­car din când în când li­beri de con­strân­ge­rile mo­rale ale ma­ri­a­ju­lui. Ne­că­să­to­riți, vi­săm la pe­re­chea ide­ală. Să­tui, ne-am vrea su­pli. E în fi­rea noas­tră să do­rim ceea ce nu avem și poate nu vom avea niciodată.

Pen­tru Radu Be­li­gan cele mai râv­nite lu­cruri sunt acum ti­ne­re­țea și ener­gia. De în­dată ce le ză­rește în ci­neva, nă­zu­iește. Ar tre­bui to­tuși să con­ști­en­ti­zeze că se află la vâr­sta când orice fel de in­con­ti­nențe îi ca­u­zează la demnitate.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.