Trăim timpuri de egoiste confuzii. Nu mai avem repere, refuzăm să le recunoaștem în cei din jurul nostru, în norma morală. Ne autodeclarăm drept perfecți și ne încurajăm singuri să continuăm “să fim noi înșine”. Orice ar însemna asta. Ceilalți încetează să fie ființe și devin obiecte de care avem dreptul a ne servi pentru satisfacția proprie. Ceilalți există pentru a ne fi de folos. A‑i obliga să ne accepte necondiționat este firesc. A‑i folosi pentru propriile interese e o obișnuință. A‑i minți e de înțeles. A‑i fura e semnul superiorității.
Un tânăr s‑a certat cu iubita lui. Ea i‑a refuzat dragostea. El n‑a suportat ideea de a fi respins, că altcineva are dreptul să nu‑l accepte și a hotărât să‑i aplice o corecție severă, ei și întregii lumi care nu vrea să i se supună, care se împotrivește voinței sale — îi va pedepsi pe toți făcându‑i responsabili de moartea lui. Ultimul său mesaj către ceilalți îl prezintă ca victimă absolută:
Aveti grija de voi prieteni, amici, cunoştinţe! Eu plec într‑o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine! Vă iubesc pe toţi! Iartă-ma, Doamne, pentru ceea ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc.
Iar ce a urmat a fost un accident provocat intenționat — tânărul s‑a izbit frontal cu o altă mașină care venea pe contrasens, pe DN1. În cealaltă mașină erau cinci persoane care nu știau că viața lor urma să se încheie din cauza unui el și a unei ea despre care nu auziseră niciodată. Habar n‑aveau că ei erau meniți să fie simple instrumente în pedeapsa pe care el, rănitul din dragoste, o aplica lumii întregi. Iar lumea n‑a ezitat să se culpabilizeze, cum i se sugerase. Cineva — probabil o cunoștință — spunea:
Povestea lui George Dumitru trebuie spusă !!!! Nu lăsați lumea să‑l condamne fără să se știe de fapt ce a determinat această tragedie. Să fie o lecție de viață pentru ceilalți care poate se vor confrunta cu suferințe din dragoste similare. George Dumitru trebuie compătimit și luat aminte cum să procedăm când un prieten este în suferință (sau depresie). Este simplu să‑l condamnăm c‑a omorat alte 5 persoane, dar nimeni nu se condamnă pe sine că el a ajuns în această situație ?!?! Prietenii puteau să sune la 112 dacă telefonul lui era închis sau când a răspuns și nu a vorbit dar se auzea că este în mașină, de ce nu s‑a apelat 112 care putea să‑l oprească în trafic ?! Părinții sau o rudă apropiată din casă putea să fie atenționată despre mesajul de pe facebook și intenția lui, dar nici un prieten nu a făcut asta !!!!! Pe acea ELA a contactat‑o cineva, spuneți-ne și nouă care este părerea ei ?
Iar ea, Ela, n‑a întârziat să se exprime:
Durere, durere, imensă durere pentru că nu am putut să fac mai mult să ajut un om care m‑a iubit enorm .….până la moarte . Mă rog la Dumnezeu să îl ierte și să aibă grijă de sufletul lui .….iar eu rămân cu o durere veșnică în inimă că șase suflete nevinovate au murit din vina mea.
Ipocrita durere nu există, de fapt. Sunt doar cuvinte menite să dramatizeze starea ei proprie, să o victimizeze alături de el. Ea e la fel de egocentrică precum el, cel care n‑a putut accepta să fie refuzat.
Purtăm mai toți în secret nefericirile proprii, neîmplinirile contabilizate în dreptul nostru. Aproape fiecare dintre noi avem o desagă cu astfel de poveri, pe care am vrea uneori s‑o punem jos, să scăpăm de ea și descoperim cu frustrare că nu e chiar atât de simplu. Însă a arunca nefericirile noastre în seama celorlalți, a‑i face pe alții să plătească pentru neîmplinirile noastre este o dovadă de egocentrism dus la limitele sale. Și nu mă pot împiedica să nu mă întreb când a început de fapt tragedia asta — probabil undeva în copilăria lui George când nimeni n‑a băgat de seamă cât de egoist învață să privească lumea, cât de puțin prețuiește viața, cât de puțin îi respectă pe ceilalți.
La Câmpina, aproape de locul accidentului, în orașul de unde proveneau cele cinci victime inocente, lumea a ieșit în stradă ca să ceară separatoare de sensuri pe șosea pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Eu mă întreb câte ziduri între noi mai trebuie să ridicăm până când vom înțelege că ele nu sunt o soluție, ci un pretext ca să avem conștiința împăcată în timp ce continuăm să ne purtăm egoist, egocentric. Adevarata problemă este că ne pierdem pe zi ce trece respectul față de ceilalți. Ceilalți există pentru a ne fi de folos. A‑i obliga să ne accepte necondiționat este firesc. A‑i folosi pentru propriile interese e o obișnuință. A‑i minți e de înțeles. A‑i fura e semnul superiorității. Și, iată, a‑i ucide e scuzabil, atunci când ai un motiv ce‑l socotești intemeiat.
10:10
Ziduri peste tot , asa trebuie datorita jegosilor cu bani sau functii . Am avut si am toata viata dar pe drum sunt egal cu ceilalti . Asta gandire era necesara pentru a nu fii bagati intre ziduri .
14:10
Foarte adevarat din pacate!
19:10
si asa sunt de fapt 7 victime. cea care se invinovateste pentru faptele altcuiva e posibil ca va face depresie sau, oricum, nu va indrazni sa iubeasca din nou prea curand…
11:10
Asta în cazul în care învinovățirea este autentică. Ceea ce nu cred pentru că a duce pe cineva la limita depresiei și apoi să exprimi regretul că nu l‑ai ajutat mai mult e cel puțin contradictoriu. Că n‑a anticipat reacția exagerată, pot să înțeleg, dar cum ar fi putut să‑l ajute? Se despărțea de el în mai multe etape? Nu se mai despărțea deloc? Îl lega de calorifer și după aia se despărțea? E absurd. În astfel de situații nu poți să ajuți, n‑ai cum s‑o faci, deci regretele sunt futile.
22:10
cred ca este, si oricum nu e responsabila de depresia celuilalt. dar felul in care a ales sa moara arata un caracter patologic, adica nu-mi ajunge ca ma omor eu si ai sa ma ai pe constiinta, dar ii mai omor si pe altii…cinismul asta nu are legatura cu depresia ci indica ceva tulburare de personalitate, poate chiar de tip antisocial. nu stim de ce s‑a despartit de el, dar cu un asemenea comportament ostil si violent la modul gratuit ma gandesc cum s‑a comportat si in relatie, cum l‑a suportat?!
14:10
Cel mai bun articol al anului 2014.
17:10
Nu ma pot abtine sa nu spun ca nenorocirea comentata in articol este atat de mare, de bizara, de absurda si chiar mai mult decat atat, incat mi se pare penibil si total nepotrivit sa folosim prilejul pentru a ne gudura unii pe langa altii. Poate ca un gand despre nenorocirea in sine ar fi fost mai potrivit.
22:10
Dacă m‑ai cunoaşte în realitate, ţi-ai da seama că a mă gudura pe lângă cineva e ultimul lucru la care mă pricep. Pur şi simplu nu sunt genul.
Iar când cineva reuşeşte să meargă la rădăcina problemei, să semnaleze cauze, să radiografieze şi să avertizeze societatea într-un mod unic şi profund, mi se pare demn de semnalat.
15:10
Motivaţia. Pentru că:
1. Demască cultura lui “Mi se cuvine”
2. Demască lipsa culturii în “Gestionarea eşecurilor”
3. Face conexiuni între evenimente aparent fără legătură între ele şi invocă “Simţul responsabilităţii”
4. Pentru că arată că ştirile de la ora 5 pot fi prezentate şi altfel