De ce mă sperie Ponta

Ro­mâ­nia nu a dus lipsă nici­o­dată de min­ci­noși în rân­du­rile cla­sei po­li­tice. Ma­eș­trii de­să­vâr­șiți au fost co­mu­niș­tii, care spu­neau cu su­biect și pre­di­cat că ro­mâ­nii crapă de bine ce le e, în timp ce sa­tele erau de­mo­late și ora­șele răb­dau de foame și de frig, care afir­mau că re­colta este peste pla­nul cin­ci­nal în timp ce stă­teau în ge­nunchi în lan ca să pară că po­rum­bul le trece de cap.

După ’89 lu­cru­rile s‑au mai do­mo­lit, mă­car la su­pra­față, mă­car în anu­mite po­zi­ții po­li­tice. Cei trei “escu” ce s‑au așe­zat în sca­u­nul de la Co­tro­ceni până acum au avut cel pu­țin de­cența de a rămâne eva­zivi atunci când evi­den­țele re­le­vau ade­vă­ruri in­du­bi­ta­bile. Când se des­co­pe­reau acte de co­rup­ție în pro­priul par­tid — foarte rar, pen­tru că jus­ti­ția era bine stru­nită po­li­tic — Ili­escu, Con­stan­ti­ne­scu și Bă­sescu s‑au re­zu­mat la afir­ma­ții de ge­nul “jus­ti­ția să-și ur­meze cur­sul”, “drep­ta­tea e mai pre­sus de orice” și alte șa­bloane ale noii limbi de lemn de­mo­cra­tice. Poate că în spate, pe as­cuns, se stră­du­iau să mu­șa­ma­li­zeze mi­ze­ri­ile po­li­ti­cii ro­mâ­nești, dar în dis­cur­sul pu­blic în­cer­cau să sal­veze niște aparențe.

Ponta este pri­mul după anii co­mu­nis­mu­lui care are tu­peul de a ține în mână un căcat spu­nându-ne că e o pră­ji­tură. E sin­gu­rul de după ’89 care afirmă că îl sus­ține pe ba­ro­nul Duicu, deși acesta e în puș­că­rie din mo­tive cât se poate de clare — tra­fic de in­flu­ență fă­cut din chiar bi­roul lui Ponta. E cel care se fo­to­gra­fi­ază îm­pre­ună cu Vlad Cosma, un alt ba­ron co­rupt, prins că ia mită. Se pupă cor­dial cu Radu Ma­zăre, un in­di­vid cu alură de go­lan și apu­că­turi de in­frac­tor, care are mari pro­bleme cu jus­ti­ția. De­clară că pro­ce­sul lui Vo­i­cu­lescu este unul po­li­tic, iar exe­cu­ta­rea si­lită pen­tru re­cu­pe­ra­rea pa­gu­be­lor e un abuz. Afirmă că după ce va ajunge la Co­tro­ceni îl va scoate pe ba­ro­nul ar­ge­șean Nico­lescu de la puș­că­rie. Se so­li­da­ri­zează cu in­frac­to­rul Adrian Năs­tase și afirmă pu­blic că PSD are multe de în­vă­țat de la el. Își păs­trează ti­tlul de doc­tor, deși uni­ver­si­ta­tea care i l‑a acor­dat în mod ero­nat și fra­u­du­los re­in­ves­ti­ghează lu­cra­rea și o de­clară plagiat.

Nici o re­ți­nere, nici o jenă. Ge­ne­ra­li­zează lu­cruri care sunt evi­dent în­tâm­plă­toare și ba­ga­te­li­zează fe­no­mene in­frac­țio­nale care de­vin ubi­cue. Toate as­tea fără să cli­pească, fără să‑i tre­mure vo­cea. Este pri­mul po­li­ti­cian post-de­cem­brist care nu mai are re­ți­ne­rile ex-co­mu­niș­ti­lor, teama de a nu fi com­pa­rat cu re­gi­mul ce­u­șist. Ponta minte cu dez­in­vol­tura se­cre­ta­ru­lui de par­tid care știe că ni­mic nu i se poate în­tâm­pla, ni­mic nu‑l poate atinge atâta timp cât e în li­mi­tele “li­niei par­ti­du­lui”. A do­bân­dit deja gus­tul sta­di­oa­ne­lor oma­gi­ale, re­fle­xul ad­mi­ra­tiv față de co­mu­nis­mul asi­a­tic și ten­din­țele na­tu­rale de a privi că­tre răsărit.

Veți spune poate că nici pre­șe­din­ții de pâna acum nu au fost mai buni, de vreme ce fă­ceau — cu mai multă fe­re­ală — ace­leași lu­cruri. Eu cred că există o di­fe­rență sem­ni­fi­ca­tivă. Până acum co­rup­ția era as­cunsă de ochii pu­bli­cu­lui, pen­tru că era con­si­de­rată de po­li­ti­cieni un vi­ciu as­cuns, un dezi­de­rat pă­că­tos al ori­cui se în­rola în vreun par­tid. Ponta aduce co­rup­ția, min­ciuna și ho­ția la lu­mină de­cla­rându-le nor­male, fi­rești, ex­pli­ca­bile, în­drep­tă­țite. Iar lipsa de edu­ca­ție și de in­te­li­gență a unei părți im­por­tante a elec­to­ra­tu­lui și ab­sen­te­is­mul din viața ci­vică a unei sem­ni­fi­ca­tive părți a cla­sei mij­lo­cii îi oferă con­for­tul de a con­ti­nua această mas­ca­radă su­râ­zând infantil.

De asta mă spe­rie Ponta.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...