Ea e Lavinia și lucrează într-un lanț de fast-food. Știu cum o cheamă pentru că are un ecuson în piept pe care este scris prenumele ei. Și mai scrie că e pasionată de muzică. La ce instrument cânți? o întreb în timp ce plătesc. Mă privește surprinsă, nu înțelege ce mi‑a venit să o întreb așa ceva. Arăt spre ecuson. Scrie că ești pasionată de muzică, mă întrebam la ce instrument cânți. Râde. Nu cânt la nici un instrument, îmi place să ascult muzică. E rândul meu să fac pe miratul. Adică dacă îmi place să mă uit prin geamurile caselor se cheamă că sunt pasionat de design interior? Nu prinde ironia. Treaba dumneavoastră ce vă pasionează. Corect, treaba mea.
Mă întreb cum ar fi să auzi pe cineva spunând că e pasionat de informatică pentru că îi place să stea și să privească programatorii cum scriu linii de cod, cum salvează fișierele, cum compilează sursele, cum le instalează pe servere. Deci, asta e pasiunea lui, informatica. Probabil lumea s‑ar amuza auzind o astfel de afirmație. Se subînțelege că dacă ești pasionat de IT trebuie să practici o meserie din domeniul ăsta. Dacă spui că ești pasionat de gătit toți înțeleg că gătești, nu că te uiți la MasterChef. A consuma produsul final al muncii și talentului altcuiva nu validează pasiunea. Pasiunile presupun să contribui în mod activ. Celelalte se numesc plăceri sau dependențe. Sau mofturi.
Însă avem mulți dintre noi un decalaj destul de mare între înzestrările naturale și visuri. Năzuim să fim speciali, să fim remarcabili, dar n‑avem aripile trebuincioase, n‑avem anvergura necesară. Ne-am vrea creativi, poetici, inspirați, dar eșuăm în simple reproduceri ale creațiilor altora. Sau în banalități botezate pompos și prezentate drept imagini sau texte cu nebănuite profunzimi filozofice. Câteva frunze îngălbenite devin “compoziție de toamnă”. O plajă goală și întinsul rece al mării produc “nesfârșită nostalgie a verii care a trecut”. Nu putem accepta că suntem banali, trebuie să ne dăm puțin în petic.
Și-atunci ne găsim pasiuni. Ne pasionează literatura. Nu scriem cărți, doar le citim. Ne pasionează muzica. Nu compunem piese și nici nu le cântam, doar le ascultăm. Ne confecționăm un pașaport cu care să evadăm din banalitatea propriului nostru eu, îl arătăm tuturor ca pe o dovadă că suntem speciali, originali, dedicați: sunt pasionat. N‑ar fi fost mai cinstit îmi place să ascult muzică, îmi place să citesc?
Lasă un comentariu