Vorbim despre vot electronic și despre modalități moderne de a ne manifesta opțiunile electorale, toate cu scopul de a încuraja participarea cetățenilor la selecția reprezentanților cei mai potriviți pentru a legifera și guverna România. Dar trebuie să admit că nici aceste instrumente nu ar soluționa complet discrepanța tot mai mare între nevoile societății și acțiunile clasei politice.
Am spus adesea că cei care ne cer votul pentru a ne reprezenta ar trebui să vină în fața noastră cu o agendă proprie foarte clară, care să explice ce obiective au. Azi e ne cer votul pe o promisiune de genul “vom face să fie bine, ca să nu fie rău”. Dar e la fel de adevărat că, chiar dacă ar prezenta o astfel de agendă, nu se poate presupune că parlamentul ar trebui să devină o hărmălaie de inițiative individuale pe care fiecare încearcă să le aducă în dezbatere. E nevoie de o coordonare, de o strategie, de coerență. În plus aș mai spune că realitățile cotidiene pot aduce pe masa dezbaterii subiecte inedite și inopinate, care cer un răspuns imediat.
Nu m‑am gândit niciodată la posibilitatea de a‑ți consulta continuu votanții pe chestiuni foarte concrete, în așa fel încât să te asiguri că înțelegi punctul lor de vedere. Dar această abordare aduce în discuție o perspectivă nouă: este parlamentarul o simplă portavoce a voinței populare sau este reprezentantul unui grup electoral căruia i se deleagă autoritatea de a raționa și decide ce e mai bine în numele electorilor săi? Cu alte cuvinte vrem să ne alegem ca parlamentari pe aceia care sunt capabili să colecteze opinia majoritară și să o susțină ca punct de vedere sau vrem să alegem oameni capabili de o bună judecată? Pentru că sentimentul pe care îl am este că azi nu acționăm în nici una din aceste direcții.
Dincolo de aceste nuanțe, o altă întrebare mă frământă: suntem siguri că avem educația necesară pentru a ni se încredința decizia directă?
Lasă un comentariu