Am o tot mai pu­ter­nică im­pre­sie că e oa­rece pa­nică în ta­băra pe­se­distă în ul­ti­mul timp. Me­sa­jele vic­to­ri­oase pe care le trâm­bi­țau în stânga și dreapta s‑au cam ră­rit, Ponta a lăsat‑o moale cu de­bă­si­fi­ca­rea, ba­ro­nii — ăia pe care încă nu i‑a săl­tat DNA — se în­ca­ieră pe pu­tere sau își plă­tesc po­lițe doar de ei ști­ute. Son­da­jele care sunt co­man­date de al­ții au în­ce­put să arate că vic­to­ria ro­șie nu e chiar așa de si­gură. În ju­rul meu nu văd de­cât oa­meni care vo­tează pe Ma­co­vei sau Iohan­nis, unde or fi pon­ta­cii? Pro­ba­bil că nu mă în­vârt eu în cer­cu­rile care trebuie.

Po­ves­tea cu flu­tu­ra­șii îm­păr­țiți prin poștă, anunțându‑i pe pen­sio­nari că Iohan­nis le va tăia pen­sia, de­mon­strează un soi de dis­pe­rare. De ce ai avea ne­voie să-ți fi­de­li­zezi un elec­to­rat care îți e deja net fa­vo­ra­bil? Poate pen­tru că sta­tis­ti­cile pro­prii îți arată că exact acolo pierzi te­ren. Dar cât de agi­tat să fii ca să ape­lezi la o in­sti­tu­ție a sta­tu­lui, ceea ce e — evi­dent — ile­gal? Cât de dis­pe­rat să fii ca să riști o an­chetă a DNA, așa cum s‑a în­tâm­plat cu fra­u­dele de la referendum?

Spon­so­ri­za­rea asi­duă a bi­se­ri­cii n‑are alt rost de­cât sus­ți­ne­rea lui Ponta la ale­geri. Po­pii tre­buie să în­demne eno­ri­a­șii să vo­teze cu omul lui Dum­ne­zeu, Vic­tor, pre­su­pu­nându-se că li­ota de babe pu­pă­toare de moaște și icoane ur­mează obe­dientă po­vețele preasfin­ți­lor. Ceea ce e în mare parte ade­vă­rat. Nici­când parcă nu am vă­zut atâ­ția bani arun­cați în poala prea­fe­ri­ci­tu­lui Da­niel, care pro­ba­bil că tră­iește clipe de in­tensă plă­cere vă­zând cum dis­pe­ra­rea pe­se­distă rot­u­n­jește con­sis­tent con­tul patriarhiei.

Ma­dam Fi­rea — țața de ser­vi­ciu a pe­se­diș­ti­lor — a ie­sit și ea la atac cu o nouă mi­ze­rie: Iohan­nis a fă­cut bani din adop­ții du­bi­oase. Din nou, tre­când peste je­go­șe­nia pro­ce­de­u­lui, văd ace­eași dis­pe­rare. N‑ai ne­voie de ast­fel de afir­ma­ții de­cât dacă ești în­col­țit, ne­voit. Iohan­nis crește lent, ar­de­le­nește, dar crește. Iar aceste ata­curi mi se par proba clară că PSD simte pe­ri­co­lul pier­de­rii aces­tor ale­geri. Chiar Ponta a anun­țat de­u­năzi că obiec­ti­vul pen­tru tu­rul 1 este 37,5%, cât au luat în eu­ro­par­la­men­tare. Dar de ce așa mo­dest, domnu’ Vic­tor? V‑ați tras vreo 500 de pri­mari nou-no­uți, din opo­zi­ție, dor­nici să vă ser­vească cu vo­turi proas­pete. La așa iu­bire po­pu­lară eu zic că ar tre­bui să vă pro­pu­neți să câști­gați din pri­mul tur, nu?

Ca să pună moț tu­tu­ror acu­za­ți­i­lor că își pro­te­jează pe­na­lii, în ca­mera de­pu­ta­ți­lor PSD îl în­lo­cu­iește pe deja do­ve­di­tul in­frac­tor Vi­o­rel Hre­ben­ciuc din func­ția de vi­ce­pre­șe­dinte cu con­tro­ver­sa­tul Ma­rian Ne­a­cșu, acu­zat și el de an­ga­ja­rea pro­priei fiice în par­la­ment și au­tor al in­tro­du­ce­rii le­gii am­nis­tiei și gra­ți­e­rii în fai­moasa zi nu­mită “mar­țea nea­gră”. Pe urmă re­fuză pro­pu­ne­rea gru­pu­lui PNL și PDL de a in­tro­duce pe or­di­nea de zi le­gea am­nis­tiei și gra­ți­e­rii pen­tru a fi res­pinsă ex­pli­cit și ire­vo­ca­bil, in­vo­când mo­tive bi­ro­cra­tice, că nu știu ce co­mi­ție nu a fă­cut și nu a dres. Con­fu­zii, es­chive, min­ciuni, are­se­na­lul obiș­nuit al po­li­ti­cie­ni­lor. Pe ho­lu­rile par­la­men­tu­lui, la pu­țin timp după asta, Vic­tor Ponta de­clară pre­sei că nu s‑a pu­tut res­pinge le­gea ami­nis­tiei pen­tru că “dum­ne­a­voas­tră, opo­zi­ția, ați ui­tat să ce­reți să fie pusă pe or­di­nea de zi”, dar că el e ab­so­lut si­gur că o ast­fel de lege va fi res­pinsă. WTF, presa e acum dum­ne­a­voas­tră, opo­zi­ția? De când?

E lim­pede. Ale­ge­rile din no­iem­brie au o miză mult mai mare de­cât toate ce­le­lalte de până acum. Și asta o spune unul care nu de­mult era con­vins că ab­sen­te­is­mul e sin­gu­rul răs­puns la co­rup­ția cla­sei po­li­tice. Dacă în tre­cut am spus că n‑avem ni­mic de apă­rat, că toți sunt o apă și-un pământ, acum nu mai e de­loc așa. Ceea ce ne do­ream de 25 de ani a în­ce­put să se în­tâm­ple: jus­ti­ție, stat de drept, sus­ți­nere ex­pli­cită din parte UE și SUA. Dacă și acum stăm acasă, dacă iar ne dăm cu stân­gul în drep­tul, nu mai avem nici o scuză.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ina Elena Irimia
  2. Ina Elena Irimia

    bine-ar fi, coane, dar eu nu in­draz­nesc sa fiu asa optimista


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.