Da, mai există speranță

Există cu sig­u­ranță o diho­tomie politică în sânul poporu­lui român, ale cărei cauze sunt extrem de numeroase și de com­plexe. Există un bazin elec­toral al celor ce doresc să fie asis­tați social, al celor ce vor ca statul să le dea prin voința mărin­i­moasă a unui tătuc omni­scient și omnipo­tent. Și există un seg­ment com­plet sep­a­rat al celor ce acceptă fap­tul ca pro­priul des­tin depinde în primul rând de ceea ce fac ei înșiși, de munca și pri­ceperea lor. Primii vor să audă promi­si­une de lapte și miere curgând către ei, vor plase cu pomeni elec­torale, vor pen­sii mari, salarii grase pen­tru buge­tari și aju­toare sociale cât mai multe. Ceilalți vor un stat care să nu‑i jupoaie prin taxe și impozite, care să creeze con­tex­tul eco­nomic în care își pot val­ori­fica la maxim potențialul pro­priu. Între cele două Românii s‑a dus războiul politic în toți acești 25 de ani de după '89.

Vestea bună este că primul seg­ment, cândva majori­tar, se sub­ți­ază cu fiecare an care trece. Vin din spate gen­er­ații noi care îngroașă mai degrabă rân­durile celor ce se vor inde­pen­denți și liberi, deși hedo­nis­mul con­sumerist adus de criza cap­i­tal­is­mu­lui împinde — para­doxal sau nu — pe des­tui din­tre ei în tabăra cealaltă. Dar tend­ința e limpede. N‑o vedem expri­mată în opți­u­nile elec­torale pen­tru că sunt încă mulți care stau departe de mur­dăria cla­sei politice, care cred că se pot des­curca în viață chiar și in ciuda unui stat incom­pe­tent. Dim­potrivă, asis­tații sunt activi elec­toral pen­tru că sin­gura lor șansă de a‑și vedea obiec­tivele atinse este menținerea unui anu­mit tip de politi­cian la guvernare. Dar uitați-vă la pro­cen­tele obținute de PSD de‑a lun­gul anilor: de la un ferm 55% au ajuns la un maxim 40%. Ponta, hienă antre­nată la școala lui Ili­escu și Năs­tase, simte peri­colul. Există două lucruri care pot fi făcute.

Primul este să creezi o stare de con­fuzie la granița din­tre cele două seg­mente elec­torale. Întot­deauna vor exista oameni nehotărâți, oscilanți, gata să accepte argu­mente ale celeilalte tabere. Ponta le oferă prin dis­curs iluzia unui social-liberalism, neuitând să adauge per­ma­nent la dimen­si­unea social­istă ele­mentele unui fals lib­er­al­ism care ar tre­bui să mai atragă vreo câteva pro­cente de năuci. Ăsta e rolul lui Tăriceanu, pe care îl cul­tivă cu atenție, inclu­siv prin anunțuri hilare de numire a lui ca prim-ministru. E cineva atât de naiv să-și închipuie că Drag­nea sau Ghiță vor accepta să fie con­duși in guvernare de cineva care nu e în totalul lor con­trol? Son­da­jele arată că da.

A doua direcție de atac este să reduci prezența la vot ast­fel ca cei 40% ai tăi să dev­ină majori­tate. Asta pre­supune să trans­mită pe toate canalele mesajul că vic­to­ria stângii va fi zdro­bitoare, că nu are rost să lupți împotriva lor, ești neînsem­nat față de cov­ârși­toarea voință a elec­torat­u­lui lor. Efec­tul psi­ho­logic al mutării celor 500 de pri­mari la PSD prin ordo­nanța tra­seiștilor este mai mare decât efec­tul elec­toral. O parte din­tre locuitorii acelor comune și orașe ar fi votat oricum cu PSD din convin­ger­ile lor pro­prii. Dar impre­sia pe care o creează această vic­to­rie a opor­tunis­mu­lui politic în rân­durile elec­torat­u­lui urban este cu mult mai impor­tantă. Dacă se reduce cu doar 5–10% prezența la vot a elec­torat­u­lui adver­sar­ilor deja obiec­tivul e mai mult decât atins.

Ce fac ceilalți? Își joacă pro­pri­ile cărți. Iohan­nis își man­i­festă pro­pria per­son­al­i­tate, fiind extrem de rez­er­vat în a face declar­ații pom­poase sau a se angaja în polemici degradante, lăsându-se dus de par­tidele din spate, ale căror metode nu sunt întot­deauna diferite de ale pesediștilor — vezi pome­nile elec­torale. Macovei atacă seg­men­tul urban, încer­când să mobi­lizeze clasa mijlocie inter­naută din orașele mari, o zonă a unui anume rad­i­cal­ism civic for­mată din cei deza­măgiți de întreaga clasă politică. Udrea exersează mecan­is­mele unei mașinării politice numită PMP care e departe de a avea efi­ciența și expe­riența pedelistă, reușind totuși să canal­izeze către ea niște voturi, dar și o mare parte a urii față de Băs­escu, prin afir­mații care promit con­tin­uarea politicii duse de acesta. Ceea ce nu e neapărat rău, pen­tru că alt­minteri ura asta s‑ar fi descăr­cat pe Macovei sau Iohan­nis, pe care Ponta se stră­duie din greu să‑i "lipească" în vreun fel de Băs­escu.

Priv­ită cu obiec­tiv­i­tatea unui obser­va­tor extern, cei trei aleargă pe ace­lași culoar, aparent jenându-se rec­i­proc, în real­i­tate aducând fiecare spre finișul primu­lui tur un grup dis­tinct al elec­torat­u­lui pe care ceilalți nu îl puteau aduce la vot. Înțeleși între ei sau nu (eu cred că mai degrabă nu), cei trei can­di­dați nu au făcut până aici ges­turi rec­i­proce care să excludă susținerea ulte­rioară. După ce va trece primul tur nu le va rămâne de făcut decât să-și dea mâna susținându‑l convingă­tor pe cel mai bine plasat. Foarte prob­a­bil acela va fi Iohan­nis.

Cam așa se văd lucrurile de la mine. Există sper­anță, dacă nu a unei vic­torii, măcar a unei demon­strații că seg­men­tul acesta al celor ce-și doresc o Românie for­mată din oameni inde­pen­denți a cres­cut îndea­juns pen­tru a pretinde supre­mația politică. Și dacă nu se va întâm­pla acum, se va întâm­pla în 2016. Există o sin­gură condiție: să votăm.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Edi Moraru

    ar fi bine ca să se întăm­ple cum zici.
    mi se pare că totul depinde de cîtă lume iese la vot din elec­toratul de dreapta


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu