Cine mai are nevoie de creier

Dacă cineva s‑a între­bat vre­o­dată cum impactează tele­viz­iunea modul în care gân­dește soci­etatea, avem acum în fața ochilor o probă indu­bitabilă a extra­or­dinarei sale forțe de influ­ențare. Vă amintiți de PP-DD la alegerile din 2012?  Au luat aprox­i­ma­tiv 15% din voturi uti­lizând un dis­curs com­plet cretin, lip­sit de orice fel de log­ică, bazat pe incon­ti­nența ver­bală a unui indi­vid care stăpânește per­fect tehnica de a deb­ita prăpăstii fără șir într-un ritm ameți­tor.

Îmi amintesc că un pri­eten îmi povestea în perioada aia că a urmărit pen­tru câteva minute o emi­si­une a lui Dan Dia­conescu și s‑a trezit prins în vârte­jul de cuvinte pe care le înșira, căutând fisura log­ică a con­strucției dis­cur­su­lui care promitea că nu știu ce hidro­cen­trală începută de Ceaușescu va fi final­izată cu bani de la pop­u­lație, câte un leu de la fiecare sau ceva de genul ăsta, urmând ca apoi toți cei ce au con­tribuit să ia parte la div­i­den­tele fab­u­loase pe care Dia­conescu le promitea fără să cli­pească. În iureșul de afir­mații fără suport și avalanșa de cifre era greu să iden­ti­fici ade­vărul de fals chiar dacă erai om tre­cut prin școli — e lesne de închipuit cum un ast­fel de dis­curs sucea creierul unui om lip­sit de edu­cație.

Nu m‑aș mira ca put­erea uselistă de după alegeri să fi plan­i­fi­cat cinic demontarea tele­viz­iu­nii OTV cu scopul de a recu­pera cele 15 pro­cente de par­la­men­tari în folos pro­priu. Cam asta s‑a întâm­plat, căci lip­sit de drep­tul de a deb­ita prostii la tele­vi­zor, Dia­conescu a rede­venit ceea ce de fapt era de la bun început: un saltim­banc ridi­col. Par­tidul lui s‑a topit ca o lumânare. Ar fi putut accepta că șarada s‑a încheiat și ar fi putut încerca o ieșire dis­cretă de pe scena politică, dar instin­tele sale de clovn îl împ­ing să-și probeze încă o dată ridi­culi­tatea, can­didând pen­tru preșe­denție. Son­da­jele îl arată cu câteva pro­cente, aproape tot atâtea cât e marja de eroare sta­tis­tică.

Dar, schim­bând reg­istrul și scara, asta ne dă o imag­ine clară asupra uri­așei influ­ențe pe care tele­viz­iunea o exercită asupra noas­tră, direct sau indi­rect. Pret­inzând că este ochiul prin care privim, tele­viz­iunea a început mai întâi să fil­treze imag­inile ce ne sunt prezen­tate drept real­i­tate și a devenit apoi creierul care ne spune cum să le inter­pretăm. Vedem ce vrea ea să vedem și înțelegem ce vrea ea să ințelegem. Într‑o lume tot mai com­plexă și mai greu de înțe­les, cineva care să ia decizi­ile în locul tău și să îți sep­are binele de rău e un mân­tu­itor. Cine mai are nevoie de creier dacă te poți uita la tele­vi­zor ca să știi cum să gân­dești?

În anii comu­nis­mu­lui tele­viz­iunea era un mijloc de pro­pa­gandă pen­tru regim. În absența unui opo­nent, mesajele erau fals-pozitive: împliniri mărețe, muncă si avânt, con­ducă­torul iubit, recolte record. Toți știam că sunt min­ci­uni — efec­tul era nul, nimeni nu deve­nea comu­nist înfo­cat privind la tele­vi­zor. Azi lucrurile stau com­plet diferit, iar mesajele sunt în gen­eral neg­a­tive: ăilalți sunt niște hoți și niște corupți pen­tru că au făcut și au dres, ăilalți vor răul țării, ăilalți tre­buie băgați in pușcărie. Para­doxal sau nu, dis­cur­sul plin de ură face prozeliți.

E o falsă impre­sie aceea că desprinzându-ne de tele­vi­zor scăpăm de sub influ­ența sa. Eu nu mă mai uit la tele­vi­zor de câțiva ani buni si cu toate astea simt în fiecare zi efectele dev­as­ta­toare pe care tele­viz­iuni ca Antena 3 sau B1TV le au asupra soci­etății în care trăi­esc. Fap­tul că la guvernare se află niște bandiți și niște escroci e și con­secința pro­pa­gan­dei făcute zil­nic de ast­fel de tele­viz­iuni. Fap­tul că val­o­rile soci­etatății sunt răs­tur­nate are foarte mult de a face cu ceea ce se vede pe sti­clă. A aștepta ca toți românii să renunțe la tele­vi­zor ca mijloc de infor­mare e o utopie — unora le e abso­lut nece­sar pen­tru că nu sunt obiș­nu­iti sau nu sunt capa­bili să primească doar sim­ple infor­mații cu care să opereze sin­guri.

Între­barea esențială este deci cum oprim această uri­așă manip­u­lare și con­secințele ei ime­di­ate. Dacă ne imag­inăm că de mâine nici o tele­viz­iune nu va mai trans­mite altceva decât infor­mații jur­nal­is­tice ver­ifi­cate, fapte nein­ter­pre­tate, cum va raționa politic românul obiș­nuit? Va fi con­fuz și se va abține de la vot? Cine îl va învăța să judece din nou sin­gur, să uti­lizeze infor­mați­ile și să le asam­bleze în decizii pro­prii? Cât de mare e acest efort și cum îl faci fără să îl încred­ințezi unora care vor dori să manip­uleze rezul­tatul final în folos pro­priu? Cine are influ­ența nece­sară pen­tru a se erija în călăuză cred­i­bilă a aceastei edu­cații?

Cine mai are nevoie de creier?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Herta Kuales

    corecta anal­iza !


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu