Dacă ci­neva s‑a în­tre­bat vreo­dată cum im­pac­tează te­le­vi­ziu­nea mo­dul în care gân­dește so­ci­e­ta­tea, avem acum în fața ochi­lor o probă in­du­bi­ta­bilă a ex­tra­or­di­na­rei sale forțe de in­flu­en­țare. Vă amin­tiți de PP-DD la ale­ge­rile din 2012?  Au luat apro­xi­ma­tiv 15% din vo­turi uti­li­zând un dis­curs com­plet cre­tin, lip­sit de orice fel de lo­gică, ba­zat pe in­con­ti­nența ver­bală a unui in­di­vid care stă­pâ­nește per­fect teh­nica de a de­bita pră­păs­tii fără șir într-un ritm amețitor.

Îmi amin­tesc că un pri­e­ten îmi po­ves­tea în pe­ri­oada aia că a ur­mă­rit pen­tru câ­teva mi­nute o emi­siune a lui Dan Dia­co­ne­scu și s‑a tre­zit prins în vâr­te­jul de cu­vinte pe care le în­șira, că­u­tând fi­sura lo­gică a con­struc­ției dis­cur­su­lui care pro­mi­tea că nu știu ce hi­dro­cen­trală în­ce­pută de Ceau­șescu va fi fi­na­li­zată cu bani de la po­pu­la­ție, câte un leu de la fi­e­care sau ceva de ge­nul ăsta, ur­mând ca apoi toți cei ce au con­tri­buit să ia parte la di­vi­den­tele fa­bu­loase pe care Dia­co­ne­scu le pro­mi­tea fără să cli­pească. În iu­re­șul de afir­ma­ții fără su­port și ava­lanșa de ci­fre era greu să iden­ti­fici ade­vă­rul de fals chiar dacă erai om tre­cut prin școli — e lesne de în­chi­puit cum un ast­fel de dis­curs su­cea cre­ie­rul unui om lip­sit de educație.

Nu m‑aș mira ca pu­te­rea use­listă de după ale­geri să fi pla­ni­fi­cat ci­nic de­mon­ta­rea te­le­vi­ziu­nii OTV cu sco­pul de a re­cu­pera cele 15 pro­cente de par­la­men­tari în fo­los pro­priu. Cam asta s‑a în­tâm­plat, căci lip­sit de drep­tul de a de­bita pros­tii la te­le­vi­zor, Dia­co­ne­scu a re­de­ve­nit ceea ce de fapt era de la bun în­ce­put: un sal­tim­banc ri­di­col. Par­ti­dul lui s‑a to­pit ca o lu­mâ­nare. Ar fi pu­tut ac­cepta că șa­rada s‑a în­che­iat și ar fi pu­tut în­cerca o ie­șire dis­cretă de pe scena po­li­tică, dar in­s­tin­tele sale de clovn îl îm­ping să-și pro­beze încă o dată ri­di­culi­ta­tea, can­di­dând pen­tru pre­șe­den­ție. Son­da­jele îl arată cu câ­teva pro­cente, aproape tot atâ­tea cât e ma­rja de eroare statistică.

Dar, schim­bând re­gis­trul și scara, asta ne dă o ima­gine clară asu­pra uri­a­șei in­flu­ențe pe care te­le­vi­ziu­nea o exer­cită asu­pra noas­tră, di­rect sau in­di­rect. Pre­tin­zând că este ochiul prin care pri­vim, te­le­vi­ziu­nea a în­ce­put mai în­tâi să fil­treze ima­gi­nile ce ne sunt pre­zen­tate drept re­a­li­tate și a de­ve­nit apoi cre­ie­rul care ne spune cum să le in­ter­pre­tăm. Ve­dem ce vrea ea să ve­dem și în­țe­le­gem ce vrea ea să in­țe­le­gem. Într‑o lume tot mai com­plexă și mai greu de în­țe­les, ci­neva care să ia de­ci­zi­ile în lo­cul tău și să îți se­pare bi­nele de rău e un mân­tu­i­tor. Cine mai are ne­voie de cre­ier dacă te poți uita la te­le­vi­zor ca să știi cum să gândești?

În anii co­mu­nis­mu­lui te­le­vi­ziu­nea era un mij­loc de pro­pa­gandă pen­tru re­gim. În ab­sența unui opo­nent, me­sa­jele erau fals-po­zi­tive: îm­pli­niri mă­rețe, muncă si avânt, con­du­că­to­rul iu­bit, re­colte re­cord. Toți știam că sunt min­ciuni — efec­tul era nul, ni­meni nu de­ve­nea co­mu­nist în­fo­cat pri­vind la te­le­vi­zor. Azi lu­cru­rile stau com­plet di­fe­rit, iar me­sa­jele sunt în ge­ne­ral ne­ga­tive: ăi­lalți sunt niște hoți și niște co­rupți pen­tru că au fă­cut și au dres, ăi­lalți vor răul ță­rii, ăi­lalți tre­buie bă­gați in puș­că­rie. Pa­ra­do­xal sau nu, dis­cur­sul plin de ură face prozeliți.

E o falsă im­pre­sie aceea că des­prin­zându-ne de te­le­vi­zor scă­păm de sub in­flu­ența sa. Eu nu mă mai uit la te­le­vi­zor de câ­țiva ani buni si cu toate as­tea simt în fi­e­care zi efec­tele de­vas­ta­toare pe care te­le­vi­ziuni ca An­tena 3 sau B1TV le au asu­pra so­ci­e­tă­ții în care tră­iesc. Fap­tul că la gu­ver­nare se află niște ban­diți și niște es­croci e și con­se­cința pro­pa­gan­dei fă­cute zil­nic de ast­fel de te­le­vi­ziuni. Fap­tul că va­lo­rile so­ci­e­ta­tă­ții sunt răs­tur­nate are foarte mult de a face cu ceea ce se vede pe sti­clă. A aș­tepta ca toți ro­mâ­nii să re­nunțe la te­le­vi­zor ca mij­loc de in­for­mare e o uto­pie — unora le e ab­so­lut ne­ce­sar pen­tru că nu sunt obiș­nu­iti sau nu sunt ca­pa­bili să pri­mească doar sim­ple in­for­ma­ții cu care să ope­reze singuri.

În­tre­ba­rea esen­ți­ală este deci cum oprim această uri­așă ma­ni­pu­lare și con­se­cin­țele ei ime­di­ate. Dacă ne ima­gi­năm că de mâine nici o te­le­vi­ziune nu va mai trans­mite alt­ceva de­cât in­for­ma­ții jur­na­lis­tice ve­ri­fi­cate, fapte ne­in­ter­pre­tate, cum va ra­ționa po­li­tic ro­mâ­nul obiș­nuit? Va fi con­fuz și se va ab­ține de la vot? Cine îl va în­văța să ju­dece din nou sin­gur, să uti­li­zeze in­for­ma­ți­ile și să le asam­bleze în de­ci­zii pro­prii? Cât de mare e acest efort și cum îl faci fără să îl în­cre­din­țezi unora care vor dori să ma­ni­pu­leze re­zul­ta­tul fi­nal în fo­los pro­priu? Cine are in­flu­ența ne­ce­sară pen­tru a se erija în că­lă­uză cre­di­bilă a aceas­tei educații?

Cine mai are ne­voie de creier?


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Herta Kuales Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Herta Kuales

    co­recta analiza !


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.