Doi bărbați tineri stau de vorbă în dușurile clubului de fitness. Amândoi sunt complet dezbrăcați, alcătuind împreună un tablou deopotrivă ridicol și amuzant. Trupurile păroase, burticile ușor revărsate peste bijuteriile de familie, gestica inadecvată nudității sunt greu de armonizat cu o conversație aparent serioasă.
Ai fost la vot? întreabă unul dintre ei, ceva mai vârstnic. Sigur, răspunde celălalt. Și cu cine ai votat? Tinerelul e fals-contrariat: cum cu cine, cu Iohannis, doar n‑o să votez cu nenorocitul ăla de Ponta, ăsta ne omoară, nene, cu taxele, să vezi ce urgie face la anu’. Vârstnicul aprobă dând din cap cu convingere — așa‑i, dom’le, nu știu cum o să-mi mai reziste firma, ăștia‑s puși pe furat la greu. Scurtă pauză. Cel tânăr dă să intre în duș, se răzgândește și se întoarce: da’ poate îl pune pe Tăriceanu prim-ministru și ăsta e liberal, o să țină cu noi, oamenii de afaceri. Aiurea, fii dom’le serios, ce liberal? tu ai timp să crezi minciunile astea pe care le spun Ponta și ai lui? Tăriceanu e mână‑n mână cu ei, minte și ăla de îngheață apele, nu poți să ai încredere în ăștia nici până la colțu’ străzii.
Pe suportul de lemn fixat în peretele sălii de dușuri e un telefon care sună. Cel vârstnic îl ridică și răspunde: alo! da, eu, bună dimineața! Acoperă telefonul cu mâna și‑i șoptește interlocutorului: scuze, e un client. Se întoarce apoi la conversația telefonică: spuneți, vă ascult… așa, da… și nu s‑a livrat? … deci s‑a livrat? … păi și ce nu e‑n regulă? … da, așa e, vă trebuie și piesă din aia … păi băieții mei n‑or fi știut la ce folosiți aparatul… a, le-ați zis? … mda, o să verific … sigur că vă livrăm … chiar acum ies din meetingu’ ăsta în care eram, pun mâna pe comanda dumneavoastră și fac calculele și vă trimit oferta pentru piesă … da, sigur, sunt la birou … într‑o oră maxim o aveți … da, dom’le, se poate?!? sunt deja cu mână pe catalog să mă apuc de calcule, că vreau să fac un discount bun … la revedere … să trăiți!
Așează telefonul înapoi pe suportul de lemn. Tre’ să mă grăbesc să‑i fac ofertă ăstuia pentru un căcat de piesă, explică amicului său. Ai uitat s‑o pui pe factură? întreabă cel tânăr, intrând în duș. N‑am uitat, da’ dacă i‑o puneam pe factură de la început și vedea cât costă pierdeam dracului vânzarea… acuma n‑are ce face că mi‑a plătit deja aparatul și fără piesă nu‑l poate folosi… ce să faci, dom’ne, în ziua de azi tre’ să apelezi la tehnici de-astea de vânzare, că altfel mori de foame. Așa‑i, se deslușește cu greu aprobarea celui mai tânăr, acoperită de zgomotul apei care curge cu presiune.
Lasă un comentariu