În județele din sud și est unde primarii pedeliști si liberali au trecut la PSD, valorificând cinic-oportunist ordonanța traseiștilor, efectele electorale au fost spectaculoase. Comunele în care partidele de dreapta câștigau cândva relaxat alegerile au votat acum în proporție de 80% PSD. Nu‑i nici o mirare că harta României sudice și estice s‑a înroșit în ultimul hal.
Prima tentație este să acuz slaba moralitate a acestor primari, ușurința cu care trădează, graba cu care se pun în slujba unor noi stăpâni ce le promit bani din care să-și înfrupte firmele personale sau clienții politici. M‑am oprit o clipă să meditez asupra rezultatelor alegerilor și să constat că, de fapt, primarii nu au distonat în nici un fel cu starea de spirit a concetățenilor lor în fruntea cărora s‑au instalat. Satele i‑au ascultat docil, acceptând noua orientare politică pe care au îmbrățișat‑o edilii lor, arătându-le că îi vor urma în orice direcție doresc, indiferent cât de mari și de bruște ar fi virajele politice pe care le execută.
Există cu siguranță un anumit tip de retorică a campaniei electorale într-un sat. Nu vorbești acolo despre PIB, despre strategia de securitate sau despre statul de drept, pentru că nimeni nu te ascultă. Nu cu astfel de argumente întorci sătenii de la a vota 65% pentru PDL la a vota 80% pentru PSD. Ceea ce nea Vasile și nea Gheorghe vor să audă sunt lucrurile care se vor întâmpla în spațiul lor vital care începe de la poarta casei și ține până la birt și la biserică. Acolo e nevoie asfalt sau canalizare, becuri pe uliță, ajutoare pentru lemne, o pereche gratuită de cizme de cauciuc sau măcar un kil de mălai gratis pus într‑o găleată dată cadou electoral. Și toate astea n‑au în mintea lui nea Gheorghe nici o legătură cu PIB-ul și lupta împotriva corupției. În reprezentarea sa mentală statul este o clădire mare în care se găsesc saci cu bani — tot ce trebuie este să‑i voteze pe cei care le promit să bage mâna mai adânc în sac și le fac și lor parte.
Undeva în Ardeal, prin Bistrița Năsăud, un primar migrat la PSD nu a reușit să-și convingă concetățenii să voteze masiv cu PSD. În comuna lui, Iohannis a câștigat alegerile. Domnul primar și‑a exprimat pe pagina de Facebook dezamăgirea, amenințându‑i că nu știu ce investiții nu se vor mai întâmpla dacă în turul doi nu îndreaptă această teribilă greșeală. Mă întrebam dacă e legal ceea ce face și dacă nu cumva ar putea fi acuzat de șantajarea comunității — n‑am idee ce spune legea despre o astfel de situație. Dar gândul mi‑a fugit apoi la slaba influență pe care o are primarul acolo unde oamenii au internet, au surse independente de informare.
România roșie începe la birt și se termină la biserică. România de pe Facebook nu se suprapune nicicând cu ea. Și ca să‑i răspund Andei și tuturor celor ce mă întreabă retoric ce e de făcut, până când nu vom ieși din virtualitatea like-urilor, până nu ne vom opri în centrul satului ca să dialogăm cu nea Gheorghe, până când nu vom înceta să credem despre el că e un prost irecuperabil, nimic nu se va schimba. Nu avem altă șansă decât să clădim prin educație o punte între România lui și a noastră.
Da, e un efort imens, e nevoie de voluntariat, de un plan de informare și educare bine pus la punct, e nevoie de organizatori și de fonduri, e nevoie de timp și răbdare. Dar nimeni altcineva, nici clasa politică, școala sau biserica nu au interesul s‑o facă, ei îi vor proști și dezinformați pentru a‑i manipula. Așa că suntem singurii care pot și au un motiv s‑o facă. Trebuie doar să vrem.
Tropăim inutil zilele astea așteptând să‑l vedem pe Iohannis ieșit la atac, acuzând virulent măgăriile lui Ponta, pactizând cu Macovei, urcând promițător în sondaje, dându-ne un motiv să‑l aclamăm, să sperăm. Nu poate face toate astea pentru că firea lui e cu totul alta — îndrăznesc să anticipez că va refuza sau va ignora suportul Monicăi Macovei. Nu e nimic din ceea ce el poate să facă acum ca să umple spațiul îngrozitor de mare dintre era internetului în care trăim noi și evul mediu în care supraviețuiesc votanții lui Ponta.
Va trebui să facem noi înșine asta, să lăsăm la o parte mofturile de orășeni sclivisiți și să le vorbim celor din satele și orășelele provinciale pe înțelesul lor. Și nu vom reuși să schimbăm modul de a gândi decât poate a unei părți dintre cei de la sat, un sfert sau poate doar o zecime. Dar va fi de ajuns ca să echilibrăm balanța și să avem o șansă reală de a schimba cursul nefericit al destinului nostru.
Lasă un comentariu