Dacă ieri, la în­ce­pu­tul zi­lei ale­ge­ri­lor, ci­neva mi-ar fi spus că Iohan­nis va aduna peste 23 de pro­cente la cele 30 ale sale din tu­rul în­tâi, aș fi zâm­bit amar crezându‑l iro­nic. Cu o inimă mică, mică de tot, nă­dăj­du­iam într‑o vic­to­rie la mus­tață a pri­ma­ru­lui din Si­biu, smulsă cu lupte aprige la ur­nele de vot din di­as­pora. Ceea ce s‑a în­tâm­plat până seara a fost din din tă­râ­mul po­veș­ti­lor, al în­tâm­plă­ri­lor cu zâne bune, în a că­ror exis­tență mai cred doar co­piii.

Și to­tuși încă nu știm dacă Klaus Iohan­nis va fi pre­șe­din­tele Ro­mâ­niei. Mai avem de tre­cut încă un hop, marți, când ÎCCJ va da ver­dic­tul în do­sa­rul de in­com­pa­ti­bi­li­tate. Dar ceva e to­tuși lim­pede: Ponta nu va ajunge pre­șe­dinte. Ro­mâ­nia nu‑l vrea. Pen­tru că e aro­gant. Pen­tru că e im­pos­tor. Pen­tru că e oport­u­nist. Pen­tru că e min­ci­nos.

Nu vreau să mă gân­desc la ha­ra­ba­bura ad­mi­nis­tra­tivă care ar ieși dacă ver­dic­tul de marți va fi: Iohan­nis, vi­no­vat. Sper să nu se în­tâm­ple așa. Ba chiar, în mod cu to­tul ne­de­mo­cra­tic, dar spre bi­nele ță­rii ăs­teia, sper în se­cret că niște te­le­foane vor suna și niște voci vor­bind limbi stră­ine vor ex­plica unor ju­de­că­tori că e bine să se gân­dească de două ori îna­inte de a face vreo im­par­do­na­bilă gafă. Nu mă ilu­zio­nez că drep­ta­tea poate tri­umfa în­tot­dea­una, dar mi-aș dori ca une­ori jus­ti­ția — dacă tot ad­mi­tem că mai și gre­șește — să gre­șească și în fa­voa­rea noas­tră. Că de 25 de ani gre­șește după cum se vede nu­mai în fa­voa­rea unor de-alde Hre­ben­ciuc, Năs­tase, Vo­i­cu­lescu și al­ții ca ei.

Pe la te­le­vi­ziu­nile de casă ale PSD ja­lea e mare. Mulți vor­besc des­pre fap­tul că to­tuși vreo 5 mi­li­oane de ro­mâni l‑au vo­tat pe Ponta și că, iată, ia­răși se di­vi­zează Ro­mâ­nia. Cine — se vaită iluș­trii jur­na­liști ai haz­na­le­lor TV — are să îm­pace cele două ta­bere? Ni­meni, ni­meni. Că Iohan­nis o să‑l pună pe Bă­sescu prim-mi­nis­tru. Pe unii in­fan­ti­lis­mul nu‑i pă­ră­sește nici un mo­ment. Se va stinge, trep­tat, te­o­ria asta a bă­sis­mu­lui…

Poate că Ro­mâ­nia nu e atât de di­vi­zată cum ar vrea unii să cre­dem. Căci ale­gă­to­rii pe­se­diști nu‑s nici ei atât de mulți, dacă scă­dem din cele 5 mi­li­oane de vo­turi pe alea date de ță­ra­nii mâ­nați de pri­mari la urne. S‑ar pu­tea să aflăm că ăia con­vinși, în­ră­iți, sunt mai pu­țin de 2 mi­li­oane. Adică vreo 10% din ro­mâni. O spun chiar eu, care până mai ieri ve­deam lu­cru­rile mult mai în ne­gru. Vo­tul de du­mi­nică mi‑a pus inima la loc.

Când to­tul pă­rea pier­dut, când nici nu mai spe­ram, Ro­mâ­nia a gă­sit cumva re­sur­sele de a se do­vedi încă vie.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Bogdan

    Pe­nul­ti­mul pa­ra­graf sin­te­ti­zeaza cum nu se poate mai bine mo­dul in care ac­tio­neaza co­mu­nis­tii pe­se­disti si ce pu­tini sunt ei. Ma in­treb ca­teo­data daca ei sunt con­sti­enti de acest fapt, ca oa­me­nii ca­pa­bili doar sa se is­ca­leasca si sa sa cu­noasca abia ju­ma­tate din ta­bla in­mul­ti­rii de pe spa­tele ca­ie­te­lor de ma­te­ma­tica nu re­pre­zinta vi­i­to­rul Ro­ma­niei si nici­o­data nu vor mai fi un re­per. Ne‑a ajuns!


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.