În trafic nu e democrație

Sunt multe cri­tici care pot fi aduse de­mo­cra­ției și sunt des­tui aceia care le ros­tesc. Și eu m‑am adă­u­gat ade­sea co­ru­lui de câr­co­tași, ple­dând în fa­voa­rea me­ri­to­cra­ției și vă­i­tându-mă des­pre cât de ci­nic-ade­vă­rată este de­fi­ni­ția aceea care des­crie de­mo­cra­ția drept sis­te­mul în care toată lu­mea pri­mește ceea ce me­rită ma­jo­ri­ta­tea. Există însă și un mic me­rit pe care i‑l re­cu­nosc: în mo­ja­rul său so­cial, pros­tia și in­te­li­gența se ames­tecă uni­form, re­zul­tând o me­die oa­re­cum suportabilă.

Căci de­mo­cra­ția se ba­zează pe acest me­ca­nism apla­ti­zant prin care ne in­flu­en­țăm re­ci­proc: cei in­te­li­genți îi educă pe proști, cei proști îi tâm­pesc pe in­te­li­genți și, a la long, trăim toți fe­ri­ciți în mo­cirla căl­duță care re­zultă din fre­ca­rea noas­tră zil­nică. Într-un sin­gur loc de­mo­cra­ția însă n‑a re­u­șit să-și im­pună re­gu­lile: traficul.

Tra­fi­cul e un lanț uman și, ase­meni ori­că­rui lanț, e atât de pu­ter­nic pe cât e cea mai slabă ve­rigă a sa. Nu con­tează câți oa­meni in­te­li­genți se gă­sesc în­și­ru­iți într‑o co­loană de ma­șini — pot fi o sută sau o mie — e su­fi­cient un sin­gur prost ca să‑i blo­chezi pe toți. Dacă ar fi func­țio­nat le­gile de­mo­cra­ției, me­dia ar fi pro­ba­bil ac­cep­ta­bilă, căci ma­jo­ri­ta­tea șo­fe­ri­lor sunt re­zo­na­bil echi­pați cu în­demâ­nă­rile ne­ce­sare. Dacă ar fi func­țio­nat re­gu­lile me­ri­to­cra­ției, pros­tul n‑ar fi pu­pat per­mis de con­du­cere nici­o­dată. Dacă ar fi func­țio­nat le­gile jun­glei, pros­tul ar fi fost eli­mi­nat de­mult, fi­ind exem­pla­rul cel mai slab și mai vul­ne­ra­bil. În ab­sența ori­că­rui sis­tem de re­glare so­ci­ală, tra­fi­cul func­țio­nează ira­țio­nal, to­le­rând pros­tia și ridicând‑o la rang de rege ne­în­co­ro­nat al străzii.

Să exem­pli­fi­căm. Aseară mă în­torceam acasă — aglo­me­ra­ție des­tul de mare, după cum mă aș­tep­tam, căci nin­sese și plo­u­ase mai toată ziua. La un mo­ment dat co­loana din față se oprește. Pe banda din dreapta ma­și­nile con­ti­nuă să îna­in­teze, noi con­ti­nuăm să stăm. Nu‑i ni­mic, îmi zic, o fi ci­neva care face stânga și vom porni și noi ime­diat. Aș­tept. Pe banda din dreapta ma­și­nile curg ne­în­tre­rupt, noi stăm. După vreo două mi­nute de aș­tep­tat iau ho­tă­rârea că voi în­cerca să trec pe banda care îna­in­tează. Re­u­șesc cu greu, dar reușesc.

După cinci­zeci de me­tri aflu și de ce stă­tu­sem până atunci blo­cat: cap de co­loană este un di­ta­mai SUV-ul, oprit in­ex­pi­ca­bil în mij­lo­cul dru­mu­lui. O doamnă cu o haină lungă de blană și pan­tofi cu toc înalt cu­răța mor­ma­nul de ză­padă așe­zat pe în­treaga ma­șină, țo­pă­ind cu pași mă­runți în ju­rul mas­to­don­tu­lui și agi­tând o lo­pă­țică de di­men­siu­nea unei lin­guri. Pă­rea că ple­case de pe unde fu­sese par­cată cu­ră­țându-și par­bri­zul doar pu­țin în drep­tul lo­cu­lui șo­fe­ru­lui și re­a­li­zase pro­ba­bil în tra­fic că nu poate cir­cula așa. N‑ajungea prea bine la mij­lo­cul par­bri­zu­lui, ză­pada udă con­ti­nua să alu­nece în jos pe par­briz de pe ca­pota ma­și­nii — era ca și cum ai în­cerca să mă­turi casa cu o pe­riuță de dinți. În spa­tele ei o sută de mo­toare torceau mo­to­rină din re­zer­voare, o sută de șo­feri fre­mă­tau așteptând.

Cum vă spu­neam, tra­fi­cul e un lanț, nu o de­mo­cra­ție. Ajunge un sin­gur prost ca să‑l faci să ce­deze. Am ob­ser­vat că și un ne­sim­țit poate fi foarte efi­cient în sen­sul ăsta.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...