Patru feluri de oameni

Unii oa­meni tră­iesc pen­tru a fi po­me­niți. Ri­dică bi­se­rici, de pildă. Un tip care a emi­grat în Ame­rica cu mulți ani în urmă s‑a în­tors în Bu­co­vina na­tală și a ri­di­cat di­ta­mai ca­te­drala, numind‑o Iz­vo­rul Tă­mă­du­i­rii. Lu­mea pri­vește les­pe­dea fu­ne­rară din mar­mură scumpă și se gân­dește că mulți bani va fi avut omul ăsta de a înăl­țat câ­ta­mai bi­se­rica. El o fi mu­rit gân­dindu-se că lasă ce­lor­lalți un semn con­cret al tre­ce­rii sale, clă­dit din bani, dar îi va fi tre­cut prin minte și că a lip­sit mulți ani din­tre cei că­rora avea a le da ceva și că bi­se­rica e un fel de a le cere ier­tare că a ple­cat din­tre ei și i‑a ui­tat prea multă vreme.

Unii oa­meni tră­iesc pen­tru a li se mul­țumi. Îm­part po­meni, de pildă. Sunt oa­meni de bine, lu­mea îi iu­bește și îi ad­miră. Ei se hră­nesc din această iu­bire, își trag pu­te­rea din ea și — ade­sea — pro­fită de pe urma ei, făp­tu­ind pe as­cuns lu­cruri pen­tru care știu că n‑ar fi me­ri­tat iu­bi­rea ce­lor­lalți. Dar jus­ti­fi­ca­rea e sim­plă, per­fectă, cir­cu­lară: ei sunt spe­ciali pen­tru că sunt alt­fel, ei sunt alt­fel pen­tru că ei me­rită, ei me­rită pen­tru că ei sunt iu­biți, ei sunt iu­biți pen­tru că sunt spe­ciali. Asta e fi­lo­zo­fia sim­plă a tu­tu­ror ce­lor ce dau ceva azi pen­tru a lua în­ze­cit mâine.

Unii oa­meni tră­iesc pen­tru a atinge vie­țile al­tora, im­per­cep­ti­bil, prin ceea ce sunt, prin ceea ce fac, prin ceea ce spun. Nu ur­mă­resc un scop anume, nu ca­ută un câștig. Pur și sim­plu dau al­tora din ceea ce știu, în­țe­leg sau nă­sco­cesc ei. De‑a lun­gul tre­ce­rii lor prin viață lasă să le cadă câte ceva din ceea ce sunt, îm­prăș­ti­indu-se în timp, în cei­lalți. Nu me­reu ceea ce dau me­rită luat. Nu în­tot­dea­una ceea ce oferă are o in­trin­secă va­loare. Fru­mu­se­țea este în ochii ce­lui care privește.

Unii oa­meni tră­iesc. Și-atât.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...