Victor Spirescu este românul care acum un an a invadat Marea Britanie. A avut parte de o primire specială din partea presei britanice și de atunci, periodic, jurnaliștii îl mai caută să‑l întrebe de sănătate, cum îi merge în Regatul Unit și ce planuri de viitor mai are. Victor e un tip obișnuit, nu visează cai verzi pe pereți și nici nu se crede vreo vedetă, dar publicitatea astea îi prinde probabil bine, mai ales că a plecat în Londra ca să facă bani prin munca cinstită.
De curând niște ziariști l‑au vizitat din nou și au făcut un fel de interviu cu el. Victor le‑a mărturisit că este dezamăgit de cultura britanică și mai ales de faptul că fetele de acolo sunt foarte gălăgioase și beau cam mult. În România nu‑i așa, explică el. În Marea Britanie femeile chiar sunt egale cu bărbații — constată el, observând că fetele se îmbată la fel de des ca băieții — și asta pare să‑i creeze un disconfort cultural. El vrea o fată care să‑i gătească, să‑i spele hainele, pentru că acum trebuie să-și facă singur treburile astea. Nu‑l deranjează munca — instalează conducte de climatizare — dar îl supără menajul. Victor a crescut cu ideea că treburile casnice nu sunt pentru el. Cine l‑a educat așa?
Judecând după vârsta lui Victor, am putea spune că aparține generației Y. Și totuși gândirea lui e mai degrabă specifică generației anterioare. Putem presupune că mama lui e născută în jurul anului 1960 — poate puțin înainte, poate puțin după. La vremea respectivă arhetipurile acceptate erau cele ale femeii egală cu bărbatul în sens civic, dar dedesubtul aparențelor democratice modelul familiei tradiționale era încă viu. Treburile casei erau ale femeii. Întreaga generație X a avut acest mod de a gândi, mai mult mai puțin pregnant. Victor a crescut probabil într‑o familie în care spălatul și călcatul hainelor, gătitul, curățenia în casă erau exclusiv îndatorirea mamei.
Așa cum gândește, pare să aparțină generației X, dar e născut mult mai târziu în plină generație Y. El este un reprezentant al unei combinații specific est-europene, al generației XY. Are așteptările generației Y, vrea multe pentru el și știe ce poate oferi viața modernă. Dar, asemenea celor din generația X, nu se așteaptă ca toate astea să vină ușor, pentru că nu se consideră special. Ca să-și împlinească visele trebuie să muncească. Sau să aibă un noroc chior. Îi place tehnologia, modernitatea, dar are încă valorile generației anterioare, pe care el le numește tradiții.
În orașele mari ale României, acolo unde influențele exterioare s‑au făcut mult mai repede simțite, există deja o generație Y destulă de tipică. Provin din familii urbane, nu au o memorie individuală sau colectivă a comunismului, sunt în plină putere, au slujbe bune și câștigă decent, au așteptări mari și trăiesc în conformitate cu ele. Nu-și refuză plăceri, evită munca fizică, vor să ajungă cât mai repede în poziții de management, caută distracția, adoră gadget-urile și sunt, în general, nefericiți pentru că tot ceea ce au e prea puțin, se obține prea greu și vine prea târziu față de așteptările lor.
Dar dincolo de acest subțire strat social există o masă mult mai consistentă a generației XY, cei care trăiesc în România profundă, în modeste urbe provinciale sau în proximitatea lor rurală, râvnind la ceva mai bun, dar profund ancorați în valorile trecutului: locul femeii e la cratiță, fericirea înseamnă mici și bere pe săturate, orice e gratis e bun. Unii, precum Victor, evadează curajos spre Europa vestică în căutarea norocului. Dacă sunt harnici și au și-un dram de noroc, reușesc. O parte din opiniile lor se schimbă, probabil nu cele fundamentale, contrazise de realitățile acelor țări. Dar schimbarea nu e niciodată profundă, căci — presați să se integreze social — răspunsul lor e simplu: vrem să câștigăm bani mulți, să ne îmbogățim și să ne întoarcem în țară ca să trăim după tradițiile noastre.
Lasă un comentariu