Ches­tia cu viața la țară e că a de­ve­nit un pic prea main­stream. Hip­s­te­rii au abandonat‑o — toc­mai v‑am zis că e prea main­stream! — și au în­ce­put s‑o adopte cor­po­ra­tiș­tii. Ceea ce nu e rău. Dar nici nu e bine. Pro­blema cu cor­po­ra­tiș­tii e că sunt de treabă, vo­tează cu cre­ier, sunt foarte en­tu­ziaști, gata să o apuce în orice nouă di­rec­ție — dacă așa e moda — dar ma­jo­ri­ta­tea nu prea au în­demâ­nă­rile ne­ce­sare pen­tru a des­curca ceva ce nu e emi­na­mente ur­ban. Iar ches­tia cu down­shifting-ul e nițel mai complicată.

Acuma, ca să fim com­plet onești, nu e vina lor ex­clu­sivă. Ăș­tia de și-au des­co­pe­rit ră­dă­ci­nile ță­ră­nești (din­tre care nu mă ex­clud, deși n‑am con­di­ții să mă des­fă­șor după voia ini­mii) nu le spun con­cret care e treaba cu mu­ta­tul ăsta la țară. Adică una e să ri­dici în slăvi tot fe­lul de as­pecte po­zi­tive, cum ar fi mer­sul cu pi­cioa­rele goale prin roua ier­bu­ri­lor, mi­ro­si­tul flo­ri­lor și mu­ș­ca­tul din ro­și­ile bio-eco cul­ti­vate cu pro­pria mâ­nuță, dar cu to­tul alta e să po­ves­tești la ce tre­buie să re­nunți ca să le ai pe as­tea și cât tre­buie să mun­cești ca să ți se în­tâm­ple și ție. Există o co­mu­ni­tate ado­ra­bilă de “mu­tanți la țară” care s‑au apu­cat de blo­gging și is­to­ri­sesc cu lux de amă­nu­nte des­pre plă­ce­rile vie­ții ru­rale, dar ra­re­ori su­flă vreo vor­bu­liță des­pre cum le cântă gre­ie­rii din cră­pă­tu­rile căl­câie­lor. Exa­ge­rez un pic, desigur.

Ca să apuci ca­lea asta e ne­voie de ceva mai mult de­cât do­rința de a simți par­fu­mul de clo­ro­filă. E ne­voie să știi să o faci să se în­tâm­ple. E ne­voie de un pic de sa­cri­fi­ciu. E ne­voie de câ­teva în­demâ­nări prac­tice, apa­rent greu de do­bân­dit pen­tru ci­neva care a cres­cut ex­clu­siv la bloc și i‑a pus mă­mica mân­că­rica în far­fu­rie până când s‑a că­să­to­rit. E ne­voie de trudă și sa­cri­fi­cii. E ne­voie de re­nun­țări: nu mai e loc de clu­buri, che­furi, bârfe la o ca­fea și seri cu ami­cii la bere. E ne­voie de per­se­ve­rență, căci la în­ce­put gre­șe­lile nu vor fi pu­ține și nici mici.

Așa că, dra­gii mei cor­po­ra­tiști ur­bani, îna­inte de a de­veni adepți ai miș­că­ri­lor “go green” și “back to the ro­ots” me­di­tați pu­țin la ce tre­buie să lă­sați în urmă. Și dacă vi se pare că e prea mare sa­cri­fi­ciul, că e inu­til efor­tul și că e prea greu să în­vă­țați ceea ce tre­buie să știți pen­tru a su­pra­vie­țui, stați fru­mu­șel în apar­ta­men­tul vos­tru de bloc și lu­ați-vă le­gu­mele de la Mega, că e mai si­gur. Nu de alta dar acolo o să mu­riți de urât și de în­tris­tare, beți de soare și pâr­liți îngrozitor. 😉


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Corina Agarici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Denisa Muntean

    “le cântă gre­ie­rii din cră­pă­tu­rile căl­câie­lor” :)))) asta e chiar originala :)))

  2. Corina Agarici

    si lip­siti de con­for­tul occidental 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.