Charlie cel multicultural

Te­o­ri­ile eu­ro­pene des­pre mul­ti­cul­tu­ra­lism, to­le­ranță și in­clu­ziune so­ci­ală sunt puse la grea în­cer­care zi­lele as­tea. Aten­ta­tul de la Pa­ris va face să se audă multe cri­tici la adresa po­li­ti­ci­lor be­ne­vo­lente ale gu­ver­ne­lor oc­ci­den­tale față de imi­gra­ția mu­sul­mană. Și, cred eu, pe bună drep­tate. Pen­tru to­le­ranța este un dans în doi — nu e de ajuns să fii to­le­rant în mod uni­la­te­ral, tre­buie ca și ce­lă­lalt să prac­tice ace­lași com­por­ta­ment. Ceea ce, iată, nu se întâmplă.

Nu cred că a fi mu­sul­man este o vină în sine. Ale­ge­rea re­li­giei este treaba fi­e­că­ruia. Dar nu pu­tem să nu ob­ser­văm că din­tre toate re­li­gi­ile lu­mii care au tri­mis imi­granți în Eu­ropa, isla­mul este sin­gura care aduce cu sine te­roa­rea sân­ge­roasă, este sin­gura care se do­rește im­pusă sta­te­lor ga­zdă. Mu­sul­ma­nul obiș­nuit este paș­nic, dar pen­tru fi­e­care sută de isla­miști li­niș­tiți există cel pu­țin unul care poartă o vestă cu di­na­mită sau un pis­tol auto­mat as­cuns la piept. În Eu­ropa n‑am au­zit de aten­tate ale bu­diș­ti­lor, ale ta­o­iș­ti­lor, ale hin­du­și­lor sau ale mo­zaiș­ti­lor. Nici ale vre­u­nei ra­muri a creș­ti­ni­lor. Sin­gura re­li­gie care vrea să se im­pună aici cu forța, dacă e ne­voie, e islamismul.

Și, ori­cât de to­le­rant aș vrea să fiu, în fața aces­tei agre­sive auto­im­pu­neri sen­ti­men­tul de res­pin­gere este in­e­vi­ta­bil. Este de ne­ac­cep­tat să pri­mești pe ci­neva în pro­pria casă, apoi să în­ceapă să-ți facă re­gu­lile, să-ți bată co­piii, să-ți omoare ru­dele și să ra­bzi toate as­tea în nu­mele to­le­ran­ței și os­pi­ta­li­tă­ții. Mu­sul­ma­nii au ce­rut să vină în Eu­ropa. Știau că e creș­tină. Știau că li­ber­tă­țile de aici se con­tra­zic cu con­vin­ge­rile lor. Și to­tuși au do­rit să vină. E mo­men­tul să li se spună că sunt obli­gați să res­pecte va­lo­rile noas­tre. Iar dacă nu le pot res­pecta, pen­tru că sunt prea fla­grant în con­tra­dic­ție cu cre­dința lor, să plece de unde au ve­nit. N‑au de­cât să prac­tice Sha­ria acolo până nu mai pot. Sau mai bine zis până se ter­mină petrolul.

Po­li­ti­cile mul­ti­cul­tu­ra­liste de­ma­rate în anii ’70 au des­chis ca­lea unor con­flicte sub­tile, dar grave, prin co­li­ziu­nea di­rectă a co­du­ri­lor mo­rale apar­ținând unor ci­vi­li­za­ții com­plet di­fe­rite. Des­chi­de­rea oc­ci­den­tu­lui eu­ro­pean față de imi­gra­ția mu­sul­mană – fie ea de sor­ginte ma­grebi­ană, turcă sau arabă – a pro­dus efecte în pro­gre­sie con­stantă, deși prea pu­țin vi­zi­bile la în­ce­put. Trep­tat eu­ro­pe­nii s‑au tre­zit în fața unor re­a­li­tăți pe care nu le an­ti­ci­pa­seră și to­tuși, în nu­mele mul­ti­cul­tu­ra­lis­mu­lui asu­mat, aceste mi­no­ri­tăți exo­tice din punct de ve­dere cul­tu­ral și une­ori de­ran­jante prin ma­ni­fes­tă­rile lor co­ti­diene au fost nu doar to­le­rate, ci chiar dis­cri­mi­nate pozitiv.

În Pa­ris aten­ta­to­rii se pare că au fost doi ti­neri de ori­gine al­ge­ri­ană din su­bu­r­bi­ile ora­șu­lui. Cum spu­neam, în spa­tele unei în­tregi po­pu­la­ții pro­ve­nite din lu­mea ma­grebi­ană — cei care mă­tură stră­zile, strâng gu­no­iul, spală toa­lete și fac mun­cile mur­dare ale ora­șu­lui — se află și unii care sunt pre­gă­tiți să meargă până la ca­păt cu ges­tu­rile lor. Vă mai amin­tiți re­vol­tele din su­bu­r­bi­ile pa­ri­ziene din 2006? Erau ace­eași oa­meni în spa­tele lor, emi­gran­ții ma­grebieni, ma­jo­ri­tar mu­sul­mani. Acum au fă­cut un pas mai de­parte: l‑au omorât pe Char­lie. Ce urmează?

Îi mai poate opri ci­neva? Îi mai poate opri fap­tul că spu­nem toți în cor “je suis Charlie”?

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...