Revoluția franceză a statuat pentru prima oară în istorie noțiunea de stat laic. Aflată în fața unei multitudini de opțiuni religioase, națiunea franceză — prin intermediul unor minți luminate ale sale — a hotărât că Franța trebuie să păstreze o distanță imparțială față de aspectele religioase. Ceea ce s‑a și întâmplat, iar modelul lor a fost treptat îmbrățișat de multe alte state. Într‑o oarecare măsură se poate spune că democrația merge azi mână în mână cu laicitatea statului.
Un stat laic nu este însă un stat anti-religios, ci doar unul care alege să nu se pronunțe în a judeca dogmele, valorile, simbolurile și practicile nici unei religii, lăsându-le complet în seama cetățenilor și oferindu-le cadrul de a se manifesta religios așa cum doresc (atâta timp cât nu intră în conflict cu legile statului). Pe cale de consecință un stat laic nu este un stat ateu, pentru că ateismul este negarea oricărei religiei, ceea ce nu este nici pe departe o atitudine neutră. Din perspectiva unui stat laic, ateii sunt la fel cu creștinii, budiștii sau musulmanii — nici unii dintre ei nu dețin adevărul absolut în materia religiei.
Acestea fiind zise să ne imaginăm acum că un grup de musulmani din Franța ar fi dat în judecată redacția CH pentru caricaturile despre profetul Mahomed. Care ar fi fost linia lor de atac? Că profetul e un simbol sacru și că este de neacceptat să fie batjocorit în acest mod. Judecătorul francez ar fi trebuit să se uite în constituție și să constate că — în acord cu laicitatea statului pe care îl reprezintă — nu poate confirma că Mohamed e profet și nici că e sacru (evident nu poate nici infirma). Următorul pas ar fi să se uite în legile care privesc libertatea de exprimare și să vadă dacă există vreo interdicție acolo. Nefiind, nu poate decât să respingă cazul și să trimită părțile să se judece pe civil. Slabe șanse să demonstrezi în vreun fel pagubele morale pe care le creează niște caricaturi. Și chiar dacă s‑ar demonstra asta, pe cine să despăgubești și cu cât? E limpede că un astfel de proces nu ar avea șanse de succes.
Dar același stat laic francez știe foarte bine că există grupuri religioase fanatice. S‑au întâmplat destul atentate până acum ca să nu fie un secret faptul că există o radicalizare religioasă a unor facțiuni de islamiști. Și se știe la fel de bine că folosesc orice pretext pentru a lansa astfel de atacuri. Ce soluții are atunci statul pentru a‑și proteja cetățenii? În principiu două.
Prima ar fi să lase lucrurile să evolueze și să instituie treptat măsuri tot mai drastice de control. La primul atentat mai serios se mobilizează puternic, obține aderența populației pentru un nivel crescut de securitate și întărește controlul polițienesc. Toate astea costă, dar îl costă pe contribuabil, care chiar el a cerut asta. Firește supravegherea polițienească are limitele sale, niciodată nu poți controla totul. Întotdeauna se vor găsi metode de a eluda verificările de securitate și un nou atentat va fi posibil. Din nou se solicită mai multă securitate și controlul se intensifică. Treptat, o mulțime de alte libertăți individuale sunt restrânse sub pretextul de a securiza o libertate de exprimare neîngrădită (vezi povestea cu cartelele prepay de la noi).
A doua soluție ar fi să prevină. Adică să legifereze că libertatea de exprimare este limitată în privința religiei, în sensul că ai voie să practici orice religie dorești, dar nu ai voie să defăimezi în mod deliberat o altă religie, sub pedeapsa cu amenda sau închisoarea, în funcție de gravitatea și repetarea faptei. Iar această limitare este consecința firească a laicității — de vreme ce nu pot să judec care dintre voi are dreptate în cazul unui conflict, aleg să evit conflictul pedepsind tentativa de a‑l declanșa.
Putem spera să eradicăm fundamentalismul religios și extremismul? Nu. Mi-aș dori o lume fără proști, dar din păcate e utopică. Iar religiile sunt un subiect prea personal și emoțional pentru foarte mulți dintre noi încât să nu apară și exaltați. Oricâte războaie împotriva terorismului am porni, nu vom face decât să sporim îndârjirea acestor indivizi și să le certificăm că au o menire istorică. Dacă vă uitați la ce s‑a întâmplat în ultima vreme în Orientul Mijlociu veți vedea că am dreptate.
Vă las deci pe voi să judecați care dintre aceste metode e mai bună și mai sigură. Între timp aud că următorul număr al CH va conține din nou caricaturi cu profetul Mahomed. Și mă întreb, dacă peste un timp va avea loc un atentat de mai mare amploare în mijlocul Parisului, cu mulți morți și răniți, cine va avea conștință victimele acelea?
12:01
Interesant articol!Sper sa fie citit de cat mai multi.