E o dezbatere aprinsă pe internet de vreo lună de zile despre performanțele președintelui Iohannis. Jurnaliști și bloggeri își dau cu părerea despre fiecare gest, despre fiecare vorbă spusă și cei mai mulți concluzionează sec că nu e bine. Nu face ce trebuie, nu face ce a promis, nu a înțeles pentru ce l‑a votat lumea. Nu a luat situația în mâini și nu s‑a așezat hotărât în fruntea țării, dictând schimbările pe care votanții lui le vor. Eu mă gândesc însă că toți oamenii ăștia nu au înțeles deloc ce înseamnă expresia “un alt fel de a face politică”.
Dezbaterea politică publică din România post-decembristă e construită pe o logică rudimentară: unii spun că țara are nevoie de cutare chestie, ceilalți susțin că chestia propusă e o tâmpenie. După câteva runde de contraziceri se ajunge inevitabil la inflamarea spiritelor — se afirmă că chestia nu e doar inutilă, dar e chiar dăunătoare românilor și nu e decât expresia intereselor meschine de grup ale ălora de au propus‑o. Iar dacă chestia este totuși pusă în practică pentru că e propusă de cei ce au puterea, când opoziția va lua guvernarea chestia este neîntârziat demolată. Pentru că nu e a noastră, e a ălorlalți.
Nu e vorba doar despre sabotarea reciprocă și alternativă a inițiativelor, zădărnicind orice putință de progres. E vorba și de faptul că nimeni nu pune pe masă idei de substanță. Se discută chestii. Mărunțișuri, rahaturi. Cum să renunți la doctorat. Dacă să facem o șosea de‑a lungul sau una de‑a latul. Cu cât să subvenționăm nu știu ce prostie. Dacă să facem autostradă suspendată în București. Orice idioțenie de idee e suficient de bună ca să fie pusă pe masă și dezbătută în văzul publicului pentru a distrage atenția. Singurele lucruri cu ceva amploare — constituția, master-planul de transport — au eșuat lamentabil pentru că politicienii n‑au suflul necesar să ducă la capăt o strategie. Mizele lor sunt mărunte, personale.
Să schimbi acest mod de a face politică nu e ușor, pentru că pe el se sprijină interese financiare și alianțe politice. Dar când îți propui să faci alt fel de politică, nu poți decât să te întrebi cum vei convinge clasa politică să se angreneze în proiecte de durată, cu amplitudine și perspectivă. Așezându-te în fruntea ei și dictând ce au de făcut? Adică intrând în jocul de până acum, încercând să ai vocea cea mai sonoră? Exact asta a făcut Băsescu — el era deținătorul adevărului adevărat și strategul strategilor — și n‑a reușit decât să producă un etern și neproductiv conflict, chiar dacă adesea sesiza corect problemele României. Asta vrem să facă și Iohannis?
Cum ar fi însă să ieși din logica asta a demolării reciproce — eu demontez ce susții tu, tu demontezi ce susțin eu — și să abordezi lucrurile altfel: spuneți voi, clasa politică, cum vedeți rezolvate probleme României? Căci, la nivel declarativ, toți spun aceleași lucruri: că trebuie dezvoltată infrastructura, că ne trebuie proiecte pe mai mulți ani care să nu mai fie întrerupte la schimbarea puterii politice etc. Obiectivele sunt (sau cel puțin par) comune. În loc să-și exprime propria opinie, oferind partidelor ocazia de a demola soluțiile sale, Iohannis le cere partidelor să construiască ei înșiși soluții. Cum să schimbăm constituția, cum să modificăm legile electorale. Rolul lui de mediator îi va permite să analizeze propunerile și să le reamintească obiectivele care trebuie atinse: soluția voastră rezolvă problema x, dar nu rezolvă pe celelalte — mai gândiți-vă. Forțându‑i să vină cu soluții rezonabile, expunându-le public propunerile și obligându‑i să coopereze, președintele are mult mai mari șanse de a mișca lucrurile înainte.
Eu înțeleg logica lui. Dincolo de discursul aparent greoi, cu exprimări ce par simpliste, se află spiritul sasului: fă lucrurile bine, pas cu pas, fără grabă și verifică temeinicia fiecărei realizări. Ceea ce — e adevărat — contrastează puternic cu agitația spectaculoasă, dar sterilă, a jocului politic de azi. Și, dacă am asemui clasa politică unei clase de școală, în loc să fie vedeta clasei — gălăgios și plin de orgolii — Iohannis a ales să fie profesorul care le dă teme și îi scoate la tablă. Iar la asta să fiți sigur că se pricepe.
19:01
Nu prea inteleg logica, musai sa fii din invatamant sa poti face treaba? Adica la SRI trebuie pus unul din interior sau care a lucrat acolo? Asta fara s‑o creditam pe dna Saftoiu, care de altfel a fost mereu decenta in limbaj si purtare, lucru cam rar…
18:01
Corect!!!!
18:01
Mie mi se pare că e okay cum procedează președintele Iohannis până acum, dat fiind că prerogativele sale sunt mai degrabă orientate spre relații internaționale, decât spre gestiunea treburilor interne (astea fiind treb’șoara principală a Guvernului, și mai puțin a Președinției). Or’ pe plan extern a avut ceva discuții cu diverși parteneri europeni, a făcut un gest frumos în a‑și programa prima vizită oficială de stat în Republica Moldova (că nu i‑a ieșit, n‑a depins de el cât de oficialii moldoveni), o ia spre Berlin cât de curând, îi critică pe ruși vizavi de Ucraina, s‑a comportat excelent și vizavi de Je Suis Charlie!.
Pe lângă astea mai recită câte un Eminescu, mai depune o coroană, mai un mesaj scurt la diverse momente semnificative, adică gesturi decente care trădează un om cerebral și cu bun gust.
Sper ca peste 10 ani să vrea și să ajungă și prim-ministru, ca să facă o treabă nemțească și pe acolo, că tare mi‑e că‑i maaaare nevoie…
12:01
…prefer tacerea…deocamdata, dar cu Săftoiu (D‑na) ministru invatamantului (cum se pare ! ), care nu a fost o ora într‑o scoală , va fi marea lovitura …profesionala
10:01
multumesc ! pentru articol…