Îmi promisesem că nu voi scrie nimic despre subiectul ăsta pe blog. De-abia am reușit să trec peste dezamăgirile pe care mi le‑a creat subiectul libertății de expresie, stârnit de nefericitele întâmplări din Paris și mă gândeam că nu e cazul să mai intru într‑o zonă controversată, aceea a creditelor în franci elvețieni. Mai cu seamă că de data asta sunt implicat personal și înțeleg că-mi va fi foarte greu să rămân obiectiv. Dar uite că nu m‑am putut abține, căci am ceva de spus, o nuanță de așezat peste mulțimea de culori a acestei povești. Și m‑am simțit oarecum îndemnat și de povestea Andreei.
Mai întâi am să spun doar că sunt mirat de ușurința cu care s‑a utilizat cuvântul lăcomie pentru a descrie pe cei ce au luat acest tip de credit. Așa cum înțeleg eu, lăcomia este dorința nemăsurată de a lua ceva — a lua un credit este însă de fapt un angajament de a da înapoi cu dobândă, balanța câștigului este negativă, căci întotdeauna întorci creditorului mai mult decât ai primit. A fi lacom în privința unui credit este, tehnic și semantic, imposibil.
Istoria creditului meu este puțin mai lungă. Sunt genul de persoană care ezită foarte mult înainte de a se îndatora pe perioade lungi de timp, așa că am avut propriile mele dubii și îndoieli care nu s‑au risipit niciodată, dar au fost învinse de realitățile vieții. Dar s‑o iau de la capăt.
Lucrez în IT de mulți ani, vreo douăzeci. S‑ar putea ca unii să mă invidieze, dar adevărul e că nu întotdeauna s‑a câștigat atât de bine în domeniul ăsta. Anii ’90, tulburi și agitați, au aparținut celor care vindeau PC-uri, asamblându-le din componente aduse cu vaporul din Taiwan și China. Companiile nu prea investeau în altceva decât în hardware și câte un soft de contabilitate, făcut pe genunchi de câte un programator ambițios pe baza indicațiilor mai mult sau mai puțin pricepute ale vreunui prieten contabil. Salariile erau destul de mici: dacă aveai patru, cinci sute de dolari se chema că ești norocos prin comparație cu cei ce lucrau în alte domenii. Inflația anuală avea două cifre, credite nu se prea dădeau, iar dobânzile erau peste 20%. Oricum ai fi întors‑o, salariul nu putea acoperi rata pentru un apartament. Munceam în afara serviciului scriind soft sau depanând computere ca să putem acoperi cheltuielile lunare.
Am stat mulți ani cu chirie, apoi într‑o locuință de serviciu. În 2001, printr‑o întorsătură a sorții am reușit să avem un apartament cu trei camere al nostru, dar meritul nu era al meu — era moștenirea de la tatăl meu care tocmai murise de cancer. Pentru moment totul părea rezolvat — aveam 37 de ani și în sfârșit un loc pentru familia mea. Știam însă că în doar câțiva ani vor crește copiii și presiunea va apărea din nou. Câștigurile mele au început să crească după 2001. Nu spectaculos, dar constant și suficient ca să trăim tot mai bine. Creditele erau însă în continuare inaccesibile. Inflația era mai scăzută, dar dobânzile erau încă mari, deși scădeau de la an la an. Apoi, la un moment dat, am reușit să mă angajez pe un salariu cu adevărat mai mare. Atâta doar că nu era pe carte de muncă, ci pe PFA, că așa mergeau lucrurile atunci în multe companii (nu‑i vorbă, nici azi nu s‑a schimbat complet obiceiul ăsta). Băncile spuneau că venitul e suficient de mare, dar n‑au nici un fel de norme pentru PFA-uri și că nu-mi pot da credit. Am mai așteptat.
A crescut apoi și salariul soției până la nivelul la care care puteam face credit pe veniturile ei. Era 2008. Copiii aveau unul 23, celălalt 19. Venise de ceva timp vremea să‑i lăsăm să-și trăiască singuri viața. Chiriile erau scumpe și nesigure — proprietarii închiriau și după câteva luni anulau contractul pentru că vroiau să vândă, erau vremurile nebuniei imobiliare. Să ne tot mutăm de colo-colo nu era o soluție. Ne-am dus deci la bănci. Și ele s‑au uitat cu tristețe la noi și ne-au zis că la 44 de ani suntem deja cam bătrâni, nu prea mai avem timp să returnăm un credit mare, așa că nu ne pot da decât cel mult vreo șaptezeci de mii de euro. La vremea aia, cu banii ăștia, ne-am fi luat cel mult un apartament cu două camere prin Rahova — o să înțelegeți poate de ce n‑am vrut să-mi petrec restul vieții plătind un credit și locuind într-un astfel de cartier. Și, la un moment dat, când nici nu mai speram, o bancă ne‑a spus că au un credit super-avantajos, cu dobândă mică, pentru care pot prelungi perioada de rambursare până când vom avea 70 de ani (deși la 65 amândoi ne vom fi pensionat) și — să vezi minune! — ne pot împrumuta cu echivalentul a 100 de mii de euro. Doar că creditul e în franci elvețieni. Însă Elveția e o economie foarte stabilă, se știe…
Când ceva e prea frumos ca să fie adevărat, atunci e prea frumos ca să fie adevărat. Așa mi-am zis și atunci. M‑am uitat la evoluția cursului franc-leu. M‑am uitat la condițiile de returnare și mi-am făcut planul să‑l returnez mai repede. Totul părea în regulă. M‑am gândit și răzgândit de o sută de ori. Am cerut și părerea altora — m‑au încurajat. Știam că fiecare zi care trece ne face și mai puțin eligibili pentru un credit. Habar n‑aveam că în fața noastră vine o criză. Nimeni nu spunea atunci că francul e o valută exotică. Iar nouă ne trebuia neapărat un loc unde să locuim separat de copii. Și am luat creditul. E ușor acum, când ai un salariu mare, când inflația e nici 1%, când creditele au dobânzi de maxim 8% și apartamentele sunt cu vreo 20% mai ieftine decât în vârful bulei imobiliare, să spui despre alții că au fost lacomi și proști când au acceptat un credit. Doar că lumea nu a arătat dintotdeauna la fel.
Dar sunt unii care cred că nu există istorie, că judecățile lor de azi ar fi fost la fel de valide și acum cinci sau o sută de ani, că lumea se rezumă la “eu, acum”. Asta nu înseamnă că au dreptate.
22:01
Salut Domnule,
Am si eu o intrebare, cum vezi lucrurile in urmatoarele scenarii si in funcrie de raspuns vei vedea care e si solutia:
1. Maine banca te cheama si iti zice ca accepta sa faca conversia la cursul din Decembrie 2014 in ce moneda vrei.
Dupa o luna cursul la chf scade la jumatate la cat ai facut conversia. Cum vei proceda ulterior?
2. Ramai cu creditul in chf,dar cursul de referinta raportat la lei scade, prin intarirea leului.Accepti ca banca sa.ti ceara sa preiei si tu din pierdere?
Nota: problema care e de fapt, banca a avut aceiasi 100000 de chf care i.a dat la 70000 de oameni. Daca ar schimba la cursul de atunci in euro si ar aplica dobanzile la euro, banca nu pierde nimic si doar tu ai castiga. Dar deja e afacerea lor asta daca sau hedgiut bine.
Imi pare sincer rau ca esti in situatia asta,mai vorbim la primavara cand ne intalnim la o bicicleta.
16:01
Domnule, nu e bene. Eu n‑aș primi banii dumitale nici dacă m‑ai ruga frumos. Nu asta doresc. Vreau ca banca să definească clar riscul la care mă expun și să mă întrebe dacă mi‑l asum. Să vă explic ceva simplu: când cineva ia un credit nu e ca și cum joacă la bursă. E un serviciu financiar pentru care plătesc comisioane și dobândă. Sunt de acord că evoluția generală a cursului dintre leu și moneda respectivă e supusă schimbării — e cumva efectul firesc al comparației dintre performanțelor economice ale țărilor emitente. Dar să se schimbe brusc cu peste 30% de la o zi la alta, ăsta e un risc pe care nimeni nu m‑a întrebat dacă sunt pregătit să mi‑l asum. Dacă mi se spunea că există și e atât de mare, n‑aș fi luat creditul.
Și nu vreau bani de la statul român, implicit nici de la concetățenii mei. Vreau ca banca să vină cu o soluție rezonabilă prin care să împartă efectele riscului cu mine. Banca, nu statul. Clar?
13:01
domnul meu, conversia crditului este platita de catre stat, bene? In state mai comuniste gen Ungaria s‑a facut conversia la cursul din 7 nov, fiindca afectati erau cei din IMM, nu populatia.. dar, facand o conversie statul plateste (ca doar nu baga bancile in faliment), iar cand spui statul spui taxele mele platite. Ne facem ca nu stim economie simpla?
si legat de lacomie se pot folosi alte couvinte care nu leseaza atat de mult (ca pe profetul mahommed), dar cred ca declaratia de azi a sefului CEC Bank spune la fel de bine
“Cel cu lei a ramas cu o garsoniera sau cu un apartament cu doua camere, iar cel care a imprumutat 240.000 de franci ramane cu vila pe care nu mai poate sa o plateasca. Noi consideram ca este ilegala o astfel de abordare (conversia creditelor la un curs istoric ¬ n. r.) si se creeaza un hazard moral”
In concluzie fiindca ma retrag din discutie, ati fost lacom ca ati preferat o moneda exotica, cu o dobanda mai mare decat o moneda mai stabila, pentru ca in final sa luati un credit mai mare si sa ramaneti cu mai multi bani in buzunar. Ati jucat poker timp de cativa ani si ati castigat, acum cand ati pierdut vrei altii sa preia riscurile. Ar fi culmea ca si brokerii care joaca pe bursa cumparand titluri mai riscante dar cu dobanda mai mare sa se planga apoi ca au pierdut.
ma rog, am incercat sa va spun cum se vede treaba din partea celorlalti, care nu prea va vad pe dvs victime (mai ales daca ramaneti si cu casele, si cu ratele subventionate de altii care nu vor lasa la copii case).. eu va inteleg pe undeva si pe dvs, dar eu unul am riscat de mai multe ori in viata (si am pierdut, gen un start-up care mi‑a mancat 2000 euro degeaba care s‑au dus pe apa sambetei, dar nu m‑am dus la nimeni sa imi dea banii inapoi pe ce am riscat eu)..cred ca e vb de personalitatea fiecaruia si daca isi asuma sau nu riscurile (creditul pe termen lung de 20–30 de ani intr‑o moneda in acelasi timp exotica dar si diferita de cea in care sunteti platit este un risc MAXIM, sau mai maxim decat maxim) si greselile..unii nu o fac, altii nu.
acestea fiind spuse toate cele bune, va doresc sa se calmeze cursul francului.
12:01
Unde naiba am scris eu că vreau să primesc bani din taxele cuiva??? Doamne, câtă prostie! Deci sunt lacom pentru că am vrut un credit cu dobânda mai mică. Păi înseamnă că dacă cumpăr parizer mai ieftin o fac tot din lăcomie…
12:01
eu am 35 de ani, veniturile din perioada de boom nu mi-au permis sa ma incadrez pt un credit in euro cat sa iau un apt (ma multumea, si cu rahova, nu era o problema), mi s‑a oferit alternativa si am REFUZAT oferta in franci (dvs spuneti ca v‑ati gandit si razgandit de 100 de ori, la mine a fost mult mai scurt, poate fiindca in neam am mai avut un caz de credit in moneda exotica de care stiam cum s‑a terminat=executat garantia care era un apartament)..
in concluzie, inca platesc chirie, nu am casa mea, desi probabil anul asta sau la anul voi face totusi creditul pt casa (dar normal, in lei, in moneda in care imi iau banii).. cine are o problema cu cerintele CHF-istilor are fiindca dvs doriti simultan si tratament preferential si discriminatoriu fata de alti creditori dar si sa va fie acoperit riscul luat si asumat cand v‑ati pus semnatura pe contract de catre altii (fie bancile, statul roman, ceilalti platitori de taxe)… si v‑am dat exemplu ca sa intelegeti de ce mie mi s‑ar parea nedrept ca din taxele mele amarate, sa platesc sa acoper credit la casa dvs, eu fiind mai “fraier” si ramanand chirias
si inca un exemplu, fratele meu a facut un idiot de credit de 10.000 euro pt a‑si lua un teren, prin 2008, in sudul bucurestiului ca in nord nu isi permitea.. evident, intre timp s‑a injumatatit sau chiar mai jos valoare terenului respectiv..dar nu asta e idea, el a semnat contract de credit cand euro era 3 lei si foarte un pic, acum plateste rata la 4,5 lei euro.. cum facem, revenim la cursul istoric al CHF ca sunteti dvs categorie speciala, dar frati-miu e fraier cu euro, sa plateasca la cursul zilei si eventual sa sustina din taxele lui scaderea cursului la chf?
cu parere de rau, dar nu asa functioneaza lucrurile 🙂
Si ultima idee, lacomia se refera la faptul ca prin comparatie cu un credit in euro (cum a facut frati-miu pt teren), la chf plateati si dobanda mai mica (de 5 ori mai mica fata de leu!) si va si incadrati la un credit mai mare..cum ati spus si dvs, in loc de 70k e ati luat 100k e in final.. ca erau casele scumpe, ca nu stiu ce, sunt alte discutii, lacomia in asta a constat, ca nu v‑ati multumit cu 70k dar intr‑o moneda ceva mai stabila si sigura.. nu ca nu a crescut euro intre timp, dar totusi..daca sunteti in it foarte posibil ca si salariul sa il fi primiti in euro sau dolar la cursul zilei, deci ar fi fost ideal..daca va multumeati cu 70 k
11:01
Cine spune ca cei cu credite in franci elvetieni au fost lacomi, e prost sau rautacios. Iar romanii sunt rautaciosi, doresc sau se bucura de raul altora, lucru foarte urat. La vremea aceea era o solutie buna. Eu zic sa negociezi dur cu banca pt o conversie buna. Nu le convine sa ramana cu credite neplatite si case de vandut la cum arata piata. Bafta!