Di­men­siu­nile co­rup­ției în Ro­mâ­nia ating va­lori aproape in­cre­di­bile. În ima­gi­na­ția mul­tora din­tre noi pro­ba­bil că exista pre­su­pu­ne­rea unei ast­fel de am­plori, dar când o ve­dem ade­ve­rită și adusă la lu­mina zi­lei parcă tot ne trece un fior, ca și cum o nă­lucă pă­rel­nică s‑ar în­trupa fi­o­roasă chiar sub ochii noș­tri. Lu­mea din jur de­vine dintr‑o dată ire­ală, o bu­ta­fo­rie clă­dită din car­toane și li­pici, me­nită să dea im­pre­sia de­mo­cra­ției și po­si­bi­lei pros­pe­ri­tăți în timp ce un grup ma­fiot or­ga­ni­zat ne‑a fu­rat și ne fură încă sistematic.

Fi­e­care nume care se ada­ugă lis­tei de co­rupți, de hoți și in­tri­ganți aduce încă o con­fir­mare a pră­pas­tiei mo­rale și ju­ri­dice în care ne aflăm. Cel mai re­cent, al Ele­nei Udrea, e pro­ba­bil mai spec­ta­cu­los prin no­to­ri­e­tate, dar nici­de­cum mai sur­prin­ză­tor. Pro­ba­bil că mulți s‑ar fi aș­tep­tat să mai du­reze pu­țin până când an­tu­ra­jul lui Tra­ian Bă­sescu — cel aflat până mai ieri în gra­ți­ile lu­mii po­li­tice in­ter­națio­nale și șef peste ser­vi­ci­ile se­crete — să fie um­flat pe sus, iar graba cu care aceste eve­ni­mente se de­ru­lează acum e oa­re­cum ne­an­ti­ci­pată. Dar de­vine tot mai lim­pede că Bă­sescu în­suși știa ce ur­mează, alt­min­teri cum se ex­plică ne­o­biș­nuit de lunga sa re­tra­gere de pe scena po­li­tică (o lună e mult pen­tru un ex­tra­ver­tit ca el) și re­nun­ța­rea la a se ală­tura PMP, par­ti­dul care se lă­uda că‑l aș­teaptă cu bra­țele deschise.

E to­tuși prea târ­ziu ca să se mai di­so­cieze, fie și prin dis­tanță, de Elena Udrea. Doamna Nuți rămâne li­pită ima­gi­nii sale pre­cum un tim­bru pe un plic. La fel cum li­piți rămân Boc, Vi­deanu și al­ții din fos­tul PDL. Nu-mi dau seama dacă Bă­sescu în­suși va ajunge la DNA — nu m‑ar mira prea tare — sau dacă va fi ier­tat de pă­cate în nu­mele lu­cru­ri­lor bune pe care le‑a fă­cut, căci sunt și din aces­tea câ­teva. Însă dacă îl vom ve­dea că rămâne la dis­tanță de viața po­li­tică, re­tras ca un pen­sio­nar mo­dest, vom ști că asta a fost con­di­ția șter­ge­rii pă­ca­te­lor sale. Bă­sescu po­li­ti­cia­nul nu este ră­pus de oa­meni pe care i‑a în­de­păr­tat de el, ci de cei pe care i‑a ți­nut la piept.

Dar sa­ra­banda ares­tă­ri­lor e încă la în­ce­put. A fost de ajuns să fie săl­tați și con­dam­nați câ­țiva din­tre in­frac­to­rii cei mai cu­nos­cuți pen­tru a de­clanșa me­ca­nis­mul de auto­dis­tru­gere al cla­nu­lui care se află la pu­pi­trul ho­ției de stat. Oa­me­nii ăș­tia nu s‑au iu­bit nici­o­dată în­tre ei, nu și-au fost unii al­tora nici­când pri­e­teni. Ura și in­vi­dia erau însă re­pri­mate, căci ne­voia de a co­la­bora pen­tru a orches­tra noi și noi fur­turi era mai mare de­cât do­rința de a‑i dis­truge pe cei­lalți. Dar când unii s‑au vă­zut puși după gra­tii, ame­nin­țați să-și pi­ardă toată ave­rea do­bân­dită prin fra­udă, au dat dru­mul sen­ti­men­te­lor de răz­bu­nare re­pri­mate. De aici în­colo vor în­cepe să se tragă unii pe al­ții în jos prin de­nun­țuri re­ci­proce și sin­gura în­tre­bare la care nu avem încă un răs­puns este cât de adânc va pă­trunde bis­tu­riul jus­ti­ției în această cangrenă.

Ci­neva spu­nea că simte o imensă ru­șine de a fi ce­tă­țea­nul unei țări în care co­rup­ția se do­ve­dește atât de răs­pân­dită înă­un­trul cla­sei po­li­tice. Pro­ba­bil că asta simt o parte din­tre noi, însă foarte pu­țini. În stra­tu­rile adânci ale Ro­mâ­niei pro­funde vă asi­gur că nu există însă nici un fel de jenă la au­zul aces­tor știri. Pen­tru că în ju­rul aces­tor mari afa­ceri fra­u­du­loase s‑au aflat în­tot­dea­una — pre­cum fo­ile de ceapă — alți pro­fi­tori mai mici, ple­vu­șcă mo­destă care s‑a hră­nit din ce că­dea de la masa bo­ga­ți­lor. Fi­e­care con­tract cu sta­tul câști­gat prin în­șe­lă­ciune nu l‑a im­pli­cat doar pe sfo­ra­rul prin­ci­pal, cel ce a be­ne­fi­ciat de gro­sul ho­ției, ci și pe ma­na­ge­rii, spe­cia­liș­tii teh­nici și toți cei care au lu­crat pen­tru a face ho­ția po­si­bilă. Ma­jo­ri­ta­tea știau ce se în­tâm­plă, ve­deau fur­tul, știau min­ciuna, dar în nu­mele ne­voii pro­prii de a su­pra­vie­țui într‑o lume co­ruptă, în nu­mele do­rin­ței de a‑și în­casa sa­la­ri­ile bune la fi­nele fi­e­că­rei luni, au în­chis ochii. As­tăzi nu le poate fi ru­șine — ar fi ipo­crit din par­tea lor.

Și nu doar cei care au co­la­bo­rat sunt scu­tiți acum de jenă. Re­la­ți­ile so­ci­ale ale ro­mâ­ni­lor sunt așe­zate te­me­i­nic pe pi­lo­nii mi­cii co­rup­ții: pila, cu­noș­tința și re­la­ția. De la ba­nala în­vâr­teală co­ti­diană — știu pe ci­neva care ne dă ches­tia X fără TVA — până la aran­ja­men­tele “de oca­zie” — știu un doc­tor care dă cer­ti­fi­cat pen­tru pen­sie de in­va­li­di­tate — Ro­mâ­nia este țe­să­tură com­pli­cată de mici fur­ti­șa­guri, com­pro­mi­suri și min­ciuni, fi­e­care din­tre ele per­fect jus­ti­fi­cate în ochii ce­lor ce le-au co­mis: s‑au des­cur­cat. Ima­gi­nea ge­ne­rală, a unei țări în care ne fu­răm re­ci­proc zâm­bindu-ne con­des­cen­dent, nu ne in­te­re­sează, o ig­no­răm cu în­că­pă­țâ­nare. Așa­dar ro­mâ­ni­lor nu le poate fi ru­șine de ceva ce li se pare jus­ti­fi­ca­bil mo­ral. Dacă e vreun sen­ti­ment care îi în­cearcă la ve­de­rea ca­ra­ca­tiței ma­fi­ote care azi este de­voa­lată pu­blic, acela nu poate fi de­cât unul de in­dig­nare: au fu­rat cât au pu­tut, da’ pen­tru noi n‑au fă­cut nimic.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Herta Kuales

    P.C.R


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.