Dimensiunile corupției în România ating valori aproape incredibile. În imaginația multora dintre noi probabil că exista presupunerea unei astfel de amplori, dar când o vedem adeverită și adusă la lumina zilei parcă tot ne trece un fior, ca și cum o nălucă părelnică s‑ar întrupa fioroasă chiar sub ochii noștri. Lumea din jur devine dintr‑o dată ireală, o butaforie clădită din cartoane și lipici, menită să dea impresia democrației și posibilei prosperități în timp ce un grup mafiot organizat ne‑a furat și ne fură încă sistematic.
Fiecare nume care se adaugă listei de corupți, de hoți și intriganți aduce încă o confirmare a prăpastiei morale și juridice în care ne aflăm. Cel mai recent, al Elenei Udrea, e probabil mai spectaculos prin notorietate, dar nicidecum mai surprinzător. Probabil că mulți s‑ar fi așteptat să mai dureze puțin până când anturajul lui Traian Băsescu — cel aflat până mai ieri în grațiile lumii politice internaționale și șef peste serviciile secrete — să fie umflat pe sus, iar graba cu care aceste evenimente se derulează acum e oarecum neanticipată. Dar devine tot mai limpede că Băsescu însuși știa ce urmează, altminteri cum se explică neobișnuit de lunga sa retragere de pe scena politică (o lună e mult pentru un extravertit ca el) și renunțarea la a se alătura PMP, partidul care se lăuda că‑l așteaptă cu brațele deschise.
E totuși prea târziu ca să se mai disocieze, fie și prin distanță, de Elena Udrea. Doamna Nuți rămâne lipită imaginii sale precum un timbru pe un plic. La fel cum lipiți rămân Boc, Videanu și alții din fostul PDL. Nu-mi dau seama dacă Băsescu însuși va ajunge la DNA — nu m‑ar mira prea tare — sau dacă va fi iertat de păcate în numele lucrurilor bune pe care le‑a făcut, căci sunt și din acestea câteva. Însă dacă îl vom vedea că rămâne la distanță de viața politică, retras ca un pensionar modest, vom ști că asta a fost condiția ștergerii păcatelor sale. Băsescu politicianul nu este răpus de oameni pe care i‑a îndepărtat de el, ci de cei pe care i‑a ținut la piept.
Dar sarabanda arestărilor e încă la început. A fost de ajuns să fie săltați și condamnați câțiva dintre infractorii cei mai cunoscuți pentru a declanșa mecanismul de autodistrugere al clanului care se află la pupitrul hoției de stat. Oamenii ăștia nu s‑au iubit niciodată între ei, nu și-au fost unii altora nicicând prieteni. Ura și invidia erau însă reprimate, căci nevoia de a colabora pentru a orchestra noi și noi furturi era mai mare decât dorința de a‑i distruge pe ceilalți. Dar când unii s‑au văzut puși după gratii, amenințați să-și piardă toată averea dobândită prin fraudă, au dat drumul sentimentelor de răzbunare reprimate. De aici încolo vor începe să se tragă unii pe alții în jos prin denunțuri reciproce și singura întrebare la care nu avem încă un răspuns este cât de adânc va pătrunde bisturiul justiției în această cangrenă.
Cineva spunea că simte o imensă rușine de a fi cetățeanul unei țări în care corupția se dovedește atât de răspândită înăuntrul clasei politice. Probabil că asta simt o parte dintre noi, însă foarte puțini. În straturile adânci ale României profunde vă asigur că nu există însă nici un fel de jenă la auzul acestor știri. Pentru că în jurul acestor mari afaceri frauduloase s‑au aflat întotdeauna — precum foile de ceapă — alți profitori mai mici, plevușcă modestă care s‑a hrănit din ce cădea de la masa bogaților. Fiecare contract cu statul câștigat prin înșelăciune nu l‑a implicat doar pe sforarul principal, cel ce a beneficiat de grosul hoției, ci și pe managerii, specialiștii tehnici și toți cei care au lucrat pentru a face hoția posibilă. Majoritatea știau ce se întâmplă, vedeau furtul, știau minciuna, dar în numele nevoii proprii de a supraviețui într‑o lume coruptă, în numele dorinței de a‑și încasa salariile bune la finele fiecărei luni, au închis ochii. Astăzi nu le poate fi rușine — ar fi ipocrit din partea lor.
Și nu doar cei care au colaborat sunt scutiți acum de jenă. Relațiile sociale ale românilor sunt așezate temeinic pe pilonii micii corupții: pila, cunoștința și relația. De la banala învârteală cotidiană — știu pe cineva care ne dă chestia X fără TVA — până la aranjamentele “de ocazie” — știu un doctor care dă certificat pentru pensie de invaliditate — România este țesătură complicată de mici furtișaguri, compromisuri și minciuni, fiecare dintre ele perfect justificate în ochii celor ce le-au comis: s‑au descurcat. Imaginea generală, a unei țări în care ne furăm reciproc zâmbindu-ne condescendent, nu ne interesează, o ignorăm cu încăpățânare. Așadar românilor nu le poate fi rușine de ceva ce li se pare justificabil moral. Dacă e vreun sentiment care îi încearcă la vederea caracatiței mafiote care azi este devoalată public, acela nu poate fi decât unul de indignare: au furat cât au putut, da’ pentru noi n‑au făcut nimic.
11:02
P.C.R