Pile, cunoștințe și relații

Dimen­si­u­nile corupției în Româ­nia ating val­ori aproape incred­i­bile. În imag­i­nația mul­tora din­tre noi prob­a­bil că exista pre­supunerea unei ast­fel de amplori, dar când o vedem ade­ver­ită și adusă la lumina zilei parcă tot ne trece un fior, ca și cum o nălucă părel­nică s‑ar întrupa fioroasă chiar sub ochii noștri. Lumea din jur devine dintr‑o dată ire­ală, o butaforie clădită din car­toane și lipici, menită să dea impre­sia democrației și posi­bilei pros­per­ități în timp ce un grup mafiot orga­ni­zat ne‑a furat și ne fură încă sis­tem­atic.

Fiecare nume care se adaugă lis­tei de corupți, de hoți și intri­g­anți aduce încă o con­fir­mare a pră­pastiei morale și juridice în care ne aflăm. Cel mai recent, al Elenei Udrea, e prob­a­bil mai spec­tac­u­los prin noto­ri­etate, dar nicide­cum mai sur­prinză­tor. Prob­a­bil că mulți s‑ar fi aștep­tat să mai dureze puțin până când antu­ra­jul lui Tra­ian Băs­escu — cel aflat până mai ieri în grați­ile lumii politice inter­naționale și șef peste ser­vici­ile secrete — să fie umflat pe sus, iar graba cu care aceste eveni­mente se derulează acum e oare­cum nean­tic­i­pată. Dar devine tot mai limpede că Băs­escu însuși știa ce urmează, alt­minteri cum se explică neo­biș­nuit de lunga sa retragere de pe scena politică (o lună e mult pen­tru un extraver­tit ca el) și renunțarea la a se ală­tura PMP, par­tidul care se lăuda că‑l așteaptă cu brațele deschise.

E totuși prea târziu ca să se mai dis­o­cieze, fie și prin dis­tanță, de Elena Udrea. Doamna Nuți rămâne lip­ită imag­inii sale pre­cum un tim­bru pe un plic. La fel cum lip­iți rămân Boc, Videanu și alții din fos­tul PDL. Nu-mi dau seama dacă Băs­escu însuși va ajunge la DNA — nu m‑ar mira prea tare — sau dacă va fi ier­tat de păcate în numele lucrurilor bune pe care le‑a făcut, căci sunt și din aces­tea câteva. Însă dacă îl vom vedea că rămâne la dis­tanță de viața politică, retras ca un pen­sionar mod­est, vom ști că asta a fost condiția șterg­erii păcatelor sale. Băs­escu politi­cianul nu este răpus de oameni pe care i‑a înde­păr­tat de el, ci de cei pe care i‑a ținut la piept.

Dar sara­banda arestărilor e încă la început. A fost de ajuns să fie săl­tați și con­damnați câțiva din­tre infrac­torii cei mai cunoscuți pen­tru a declanșa mecan­is­mul de autodis­trugere al clan­u­lui care se află la pupitrul hoției de stat. Oamenii ăștia nu s‑au iubit nicio­dată între ei, nu și-au fost unii altora nici­când pri­eteni. Ura și invidia erau însă repri­mate, căci nevoia de a colab­ora pen­tru a orches­tra noi și noi fur­turi era mai mare decât dor­ința de a‑i dis­truge pe ceilalți. Dar când unii s‑au văzut puși după gratii, amenințați să-și piardă toată averea dobân­dită prin fraudă, au dat dru­mul sen­ti­mentelor de răzbunare repri­mate. De aici încolo vor începe să se tragă unii pe alții în jos prin denunțuri rec­i­proce și sin­gura între­bare la care nu avem încă un răspuns este cât de adânc va pătrunde bis­turiul justiției în această can­grenă.

Cineva spunea că simte o imensă rușine de a fi cetățeanul unei țări în care corupția se dovedește atât de răspân­dită înăun­trul cla­sei politice. Prob­a­bil că asta simt o parte din­tre noi, însă foarte puțini. În stra­turile adânci ale României pro­funde vă asigur că nu există însă nici un fel de jenă la auzul aces­tor știri. Pen­tru că în jurul aces­tor mari afac­eri fraudu­loase s‑au aflat întot­deauna — pre­cum foile de ceapă — alți prof­i­tori mai mici, ple­vușcă mod­estă care s‑a hrănit din ce cădea de la masa bogaților. Fiecare con­tract cu statul câști­gat prin înșelă­ci­une nu l‑a impli­cat doar pe sforarul prin­ci­pal, cel ce a ben­e­fi­ciat de gro­sul hoției, ci și pe man­agerii, spe­cial­iștii tehnici și toți cei care au lucrat pen­tru a face hoția posi­bilă. Majori­tatea știau ce se întâm­plă, vedeau fur­tul, știau min­ci­una, dar în numele nevoii pro­prii de a supraviețui într‑o lume coruptă, în numele dor­inței de a‑și încasa salari­ile bune la finele fiecărei luni, au închis ochii. Astăzi nu le poate fi rușine — ar fi ipocrit din partea lor.

Și nu doar cei care au colab­o­rat sunt scu­tiți acum de jenă. Relați­ile sociale ale românilor sunt așezate temeinic pe pilonii micii corupții: pila, cunoșt­ința și relația. De la banala învârteală cotid­i­ană — știu pe cineva care ne dă ches­tia X fără TVA — până la aran­ja­mentele "de ocazie" — știu un doc­tor care dă cer­ti­fi­cat pen­tru pen­sie de inva­lid­i­tate — Româ­nia este țesă­tură com­pli­cată de mici fur­tișaguri, com­pro­misuri și min­ci­uni, fiecare din­tre ele per­fect jus­tifi­cate în ochii celor ce le-au comis: s‑au des­cur­cat. Imag­inea gen­er­ală, a unei țări în care ne furăm rec­i­proc zâmbindu-ne con­de­scen­dent, nu ne intere­sează, o ignorăm cu încăpățânare. Așadar românilor nu le poate fi rușine de ceva ce li se pare jus­ti­fi­ca­bil moral. Dacă e vreun sen­ti­ment care îi încearcă la ved­erea cara­catiței mafiote care azi este devoalată pub­lic, acela nu poate fi decât unul de indignare: au furat cât au putut, da' pen­tru noi n‑au făcut nimic.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.


  1. Herta Kuales

    P.C.R


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu