Lu­cian Mân­druță ține să iasă din rând une­ori. Nu știu dacă o face ca să atragă aten­ția sau pur și sim­plu în­tâm­plă­tor, dar ob­serv că de fi­e­care dată sfâr­șește prin a fi nițel cam și­fo­nat la ca­pă­tul ten­ta­ti­ve­lor sale de a ex­prima opi­nii cri­tice. Scri­e­rile lui, alt­min­teri dez­in­volte sti­lis­tic și plă­cute ca lec­tură, abor­dează câ­teo­dată su­biecte pe mu­chie, cele asu­pra că­rora opi­nia pu­blică are po­zi­ții des­tul de tran­șante, iar cei care se aven­tu­rează în “no man’s land”-ul din­tre ta­bere riscă să în­ca­seze gloan­țele tuturor.

Ul­tima is­pravă de acest tip este scri­soa­rea jur­na­lis­tu­lui că­tre ti­ne­rii în­tre 20 și 35 de ani, cei care ar fi te­o­re­tic mo­bi­li­zați în caz de con­flict mi­li­tar. Stâr­nit pro­ba­bil de co­men­ta­ri­ile unora pe in­ter­net — re­fu­zul de a lua parte ac­tivă într-un răz­boi în ca­zul în care ar fi mo­bi­li­zați — Lu­cian se apucă și le ține o lec­ție de mo­rală tu­tu­ror ce­lor din această ca­te­go­rie de vâr­stă, ironizându‑i pen­tru oport­u­nis­mul și ego­cen­tris­mul lor. Pen­tru lipsa lor de im­pli­care. Pen­tru lipsa lor de ide­a­luri, pen­tru fap­tul că nu cred în ni­mic cu ade­vă­rat într-atât în­cât să me­rite să-și pună viața în pe­ri­col. Pen­tru că nu‑i in­te­re­sează de­cât ga­d­get-urile și clu­bu­rile, clipa, mo­men­tul prezent.

În te­o­rie, Mân­druță are drep­tate. Is­to­ria ro­mâ­ni­lor ne arată că sun­tem spe­cia­liști în a ne re­trage în co­dri și a com­pune do­ine de jale după ce am pâr­jo­lit hol­dele și am otră­vit fân­tâ­nile. Poate și din ca­uza asta avem acum atâta co­rup­ție și ho­ție — fi­bra noas­tră mo­rală nu e toc­mai cea mai pu­ter­nică, dim­po­trivă. Nu­mai că până cum, de‑a lun­gul a sute de ani, răz­bo­a­iele pe care tre­buia să ni le asu­măm aveau de a face cu păs­tra­rea unei iden­ti­tăți na­țio­nale, cu afir­ma­rea noas­tră ca po­por stă­pân pe un spa­țiu ge­o­gra­fic prin con­ti­nu­i­ta­tea pre­zen­ței și în­drep­tă­ți­rea tru­dei zil­nice. Chiar și după cel de-al doi­lea răz­boi mondial — când căr­țile erau fă­cute, dar noi nu știam asta — ar fi tre­buit să pur­tăm un răz­boi cu cei ce ve­neau să ne im­pună o ide­o­lo­gie de care eram stră­ini și care răs­turna va­lo­rile că­tre care as­pi­ram — am fi pier­dut acel răz­boi, dar azi am fi avut o ver­ti­ca­li­tate care ne-ar fi ser­vit ca azi­mut. În­tre ab­surda ca­val­cadă a ca­va­le­riei po­lo­neze din 1939 îm­po­triva tan­cu­ri­lor na­ziste și res­pec­tul de care Po­lo­nia se bu­cură azi în Eu­ropa cred că există o le­gă­tură de cauzalitate.

As­tăzi, însă, răz­bo­a­iele nu mai sunt pen­tru iden­ti­tate na­țio­nală — am pu­tea spune că mai pe­ri­cu­loasă e din acest punct de ve­dere glo­ba­li­za­rea ca­pi­ta­list-oc­ci­den­tală de­cât na­țio­na­lis­mul pri­mi­tiv al ru­și­lor — și nici pen­tru a ne apăra de o ide­o­lo­gie to­xică — co­mu­nis­mul a cam mu­rit de mult în ter­me­nii săi ma­r­xist-le­ni­niști. As­tăzi răz­bo­a­iele sunt pen­tru sfere de in­flu­ență eco­no­mică, în care state pre­cum Ro­mâ­nia sunt doar niște pi­oni. Nu e o per­spec­tivă prea atră­gă­toare pen­tru a te oferi morții.

Ime­diat au apă­rut re­ac­ți­ile. Ma­jo­ri­ta­tea sunt ne­con­ving­ă­toare. Ar­gu­men­tele ce­lor ce‑l con­tra­zic pe Mân­druță sunt an­co­rate în tre­cu­tul său jur­na­lis­tic și la pro­bi­ta­tea mo­rală de a vorbi des­pre oport­u­nism: e greu de apă­rat po­zi­ția cuiva care a fi­gu­rat pe sta­tele de plată ale lui Vo­i­cu­lescu. Lu­cian zice că n‑a fă­cut ra­bat de la stan­dar­dele jur­na­lis­mu­lui — la cât sunt ele de vi­o­late zi de zi, de 25 de ani în­coace, nici nu poți să mai știi dacă spune ade­vă­rul. Și to­tuși ob­ser­vați fi­sura lo­gică a ar­gu­men­ta­ției: Mân­druță n‑are drep­tul să vor­bească des­pre aceste va­lori, dar asta nu în­seamnă că n‑are drep­tate.

Alt­ci­neva se de­clară jig­nit de tri­mi­te­rea la anii ’50, când din ca­uza ace­le­iași iner­ții so­ci­ale a ro­mâ­ni­lor re­gi­mul co­mu­nist a re­u­șit să se in­sta­leze și să tri­mită în în­chi­sori pe toți cei care i se opu­neau. Cică și co­mu­nis­mul s‑a in­sta­lat tot cu de-ăș­tia ze­loși pre­cum jur­na­lis­tul. Un bob ză­bavă. Așa e, ze­loși au exis­tat și atunci și vor exista ori­când se va pro­duce o schim­bare dra­ma­tică de is­to­rie — me­reu sunt unii dis­puși să co­la­bo­reze cu noii stă­pâni. Vi­zi­tați is­to­ria Fran­ței din tim­pul ce­lui de-al doi­lea răz­boi mondial ca să ve­deți că co­la­bo­ra­ți­o­nis­mul nu e o in­ven­ție ro­mâ­nească. Dar ceea ce se uită prea ușor e că ze­lo­șii ăș­tia erau mi­no­ri­tari, la fel și vic­ti­mele lor. Ma­jo­ri­ta­tea zdro­bi­toare erau cei inerți, in­di­fe­renți. Ei au fost cei care au va­li­dat fă­ră­de­le­gile prin tă­ce­rea lor. Asta așa, pen­tru a se con­semna ade­vă­rul. Ar fi pă­cat să rămâ­nem cu im­pre­sia că in­di­fe­rența e o virtute.

Lu­cian Mân­druță este ta­xat drept unul din­tre ham­ste­rii do­cili care au în­vâr­tit cu zel mun­ci­to­resc ro­tița eco­no­miei în be­ne­fi­ciul unor șme­cheri care s‑au îm­bo­gă­țit, nu în fo­lo­sul ță­rii. Iar noua ge­ne­ra­ție ne de­clară ri­tos: “noi ne f.…. în sis­te­mul ce­lor care, ri­di­cați de tine și de al­ții ca tine, ne în­groapă pă­rin­ții și bu­ni­cii cu zile”. Ooo! dar de abia aș­tept să con­stat peste do­uă­zeci de ani cât de mult va fi îna­in­tat țara după ce ti­ne­rii aces­tei ge­ne­ra­ții nu se vor mai com­porta ca niște ham­steri. Sunt așa de ne­răb­dă­tor să‑i ri­dic în slăvi pen­tru ero­is­mul lor că sunt dis­pus să trec cu ve­de­rea fo­lo­si­rea di­a­te­zei re­fle­xive pen­tru un verb care pre­su­pune o ac­țiune în doi — a te f… în ceva e oa­re­cum un pa­ra­dox. Deo­cam­dată însă îi văd di­mi­neața mer­gând cu­min­ței, în me­trou sau în ma­șina de firmă, la ro­tițele din Pi­pera și nu-mi dau im­pre­sia că i‑ar de­ranja “sis­te­mul”. E drept, ma­jo­ri­ta­tea lu­crează în ro­tițe de im­port, alo­gen-cor­po­ra­tiste, nu neaoș-se­cu­risto-co­mu­nis­to­ide pre­cum cele din anii ’90. E un pas îna­inte, nu?

Și to­tuși ade­vă­rul e că Lu­cian Mân­druță nu are drep­tul să vor­bească des­pre ta­rele ge­ne­ra­ției ti­nere. Mai mult sau mai pu­țin ei sunt re­zul­ta­tul edu­ca­ției noas­tre, poate nu atât în ca­li­tate de pă­rinți, cât în ca­li­tate de mo­dele so­ci­ale. Cu ce ne pu­tem lă­uda în pri­vința exem­ple­lor pe care li le-am dat de‑a lun­gul aces­tor ul­timi 25 de ani? Sun­tem oare în pos­tura de a cri­tica oport­u­nis­mul ge­ne­ra­ției ti­nere când noi sun­tem cei care am pa­tro­nat prin vot for­ma­rea ce­lei mai one­roase și oport­u­niste clase politice?

Ar mai fi apoi fap­tul că Mân­druță in­cri­mi­nează afir­ma­ția “ra­ha­ții care ne con­duc să nu mai fie apă­rați de ni­meni, ca ave­rile as­tea ale ba­ro­ni­lor și mo­gu­li­lor să fie con­fis­cate de stat și în ge­ne­ral să fie pace veș­nică și ni­meni să nu pună mâna pe armă” — nu mi se pare că for­mu­la­rea asta de­fi­nește niște obiec­tive greșite. Nu vă de ce am im­puta asta ge­ne­ra­ției ti­nere când nici noi nu do­rim alt­ceva. De alt­fel — dacă tot vor­bim de pus mâna pe pușcă — nici nu văd cum ar pu­tea niște ci­vili com­plet ne­in­stru­iți să ser­vească vre­u­nui scop mi­li­tar în vre­muri în care teh­no­lo­gia răz­bo­i­u­lui a atins niște nive­luri in­cre­di­bile. Con­frun­tă­rile nu se mai dau azi prin asal­turi la baio­netă por­nite din niște tran­șee no­ro­ioase, iar nu­mă­rul de fra­ieri care măr­șă­lu­iesc că­tre front e ne­im­por­tant când cu două ra­chete bine di­rec­țio­nate dis­trugi un oră­șel întreg.

Dar la fel de ade­vă­rat e că Lu­cian Mân­druță are, pe fond, drep­tate. Nu mai există dis­po­ni­bi­li­ta­tea pen­tru sa­cri­fi­ciu, ni­meni nu mai crede în ni­mic atât de pu­ter­nic în­cât să își pună viața ză­log. Și le­ha­mi­tea asta e atât de tristă și dezes­pe­rantă că nu ajung mi­ile de ki­lo­me­tri pe care i‑ai pu­tea pune în­tre tine și Ro­mâ­nia ca să te facă să uiți că ți-ai fi do­rit să apar­ții unui pământ și unui po­por de care să fii le­gat su­fle­tește și care — chiar dacă nu exis­tase până atunci — poate ar fi pu­tut în­cepe cu ge­ne­ra­ția ta.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Cosmyn XD

    eu.… :)) 😉


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.