Cine vrea la război?

Lucian Mân­druță ține să iasă din rând une­ori. Nu știu dacă o face ca să atragă aten­ția sau pur și sim­plu întâm­plă­tor, dar observ că de fie­care dată sfâr­șește prin a fi nițel cam șifo­nat la capă­tul ten­ta­ti­ve­lor sale de a exprima opi­nii cri­tice. Scri­e­rile lui, alt­min­teri dez­in­volte sti­lis­tic și plă­cute ca lec­tură, abor­dează câteo­dată subiecte pe muchie, cele asu­pra cărora opi­nia publică are pozi­ții des­tul de tran­șante, iar cei care se aven­tu­rează în "no man's land"-ul din­tre tabere riscă să înca­seze gloan­țele tutu­ror.

Ultima ispravă de acest tip este scri­soa­rea jur­na­lis­tu­lui către tine­rii între 20 și 35 de ani, cei care ar fi teo­re­tic mobi­li­zați în caz de con­flict mili­tar. Stâr­nit pro­ba­bil de comen­ta­ri­ile unora pe inter­net – refu­zul de a lua parte activă într‐un răz­boi în cazul în care ar fi mobi­li­zați – Lucian se apucă și le ține o lec­ție de morală tutu­ror celor din această cate­go­rie de vâr­stă, ironizându‐i pen­tru oport­u­nis­mul și ego­cen­tris­mul lor. Pen­tru lipsa lor de impli­care. Pen­tru lipsa lor de ide­a­luri, pen­tru fap­tul că nu cred în nimic cu ade­vă­rat într‐atât încât să merite să‐și pună viața în peri­col. Pen­tru că nu‐i inte­re­sează decât gadget‐urile și clu­bu­rile, clipa, momen­tul pre­zent.

În teo­rie, Mân­druță are drep­tate. Isto­ria româ­ni­lor ne arată că sun­tem spe­cia­liști în a ne retrage în codri și a com­pune doine de jale după ce am pâr­jo­lit hol­dele și am otră­vit fân­tâ­nile. Poate și din cauza asta avem acum atâta corup­ție și hoție – fibra noas­tră morală nu e toc­mai cea mai puter­nică, dim­po­trivă. Numai că până cum, de‐a lun­gul a sute de ani, răz­bo­a­iele pe care tre­buia să ni le asu­măm aveau de a face cu păs­tra­rea unei iden­ti­tăți națio­nale, cu afir­ma­rea noas­tră ca popor stă­pân pe un spa­țiu geo­gra­fic prin con­ti­nu­i­ta­tea pre­zen­ței și îndrep­tă­ți­rea tru­dei zil­nice. Chiar și după cel de‐al doi­lea răz­boi mondial – când căr­țile erau făcute, dar noi nu știam asta – ar fi tre­buit să pur­tăm un răz­boi cu cei ce veneau să ne impună o ide­o­lo­gie de care eram stră­ini și care răs­turna valo­rile către care aspi­ram – am fi pier­dut acel răz­boi, dar azi am fi avut o ver­ti­ca­li­tate care ne‐ar fi ser­vit ca azi­mut. Între absurda caval­cadă a cava­le­riei polo­neze din 1939 împo­triva tan­cu­ri­lor naziste și res­pec­tul de care Polo­nia se bucură azi în Europa cred că există o legă­tură de cau­za­li­tate.

Astăzi, însă, răz­bo­a­iele nu mai sunt pen­tru iden­ti­tate națio­nală – am putea spune că mai peri­cu­loasă e din acest punct de vedere glo­ba­li­za­rea capitalist‐occidentală decât națio­na­lis­mul pri­mi­tiv al ruși­lor – și nici pen­tru a ne apăra de o ide­o­lo­gie toxică – comu­nis­mul a cam murit de mult în ter­me­nii săi marxist‐leniniști. Astăzi răz­bo­a­iele sunt pen­tru sfere de influ­ență eco­no­mică, în care state pre­cum Româ­nia sunt doar niște pioni. Nu e o per­spec­tivă prea atră­gă­toare pen­tru a te oferi mor­ții.

Ime­diat au apă­rut reac­ți­ile. Majo­ri­ta­tea sunt necon­ving­ă­toare. Argu­men­tele celor ce‐l con­tra­zic pe Mân­druță sunt anco­rate în tre­cu­tul său jur­na­lis­tic și la pro­bi­ta­tea morală de a vorbi des­pre oport­u­nism: e greu de apă­rat pozi­ția cuiva care a figu­rat pe sta­tele de plată ale lui Voi­cu­lescu. Lucian zice că n‐a făcut rabat de la stan­dar­dele jur­na­lis­mu­lui – la cât sunt ele de vio­late zi de zi, de 25 de ani încoace, nici nu poți să mai știi dacă spune ade­vă­rul. Și totuși obser­vați fisura logică a argu­men­ta­ției: Mân­druță n‐are drep­tul să vor­bească des­pre aceste valori, dar asta nu înseamnă că n‐are drep­tate.

Alt­ci­neva se declară jig­nit de tri­mi­te­rea la anii '50, când din cauza ace­le­iași iner­ții soci­ale a româ­ni­lor regi­mul comu­nist a reu­șit să se insta­leze și să tri­mită în închi­sori pe toți cei care i se opu­neau. Cică și comu­nis­mul s‐a insta­lat tot cu de‐ăștia zeloși pre­cum jur­na­lis­tul. Un bob zăbavă. Așa e, zeloși au exis­tat și atunci și vor exista ori­când se va pro­duce o schim­bare dra­ma­tică de isto­rie – mereu sunt unii dis­puși să cola­bo­reze cu noii stă­pâni. Vizi­tați isto­ria Fran­ței din tim­pul celui de‐al doi­lea răz­boi mondial ca să vedeți că cola­bo­ra­ți­o­nis­mul nu e o inven­ție româ­nească. Dar ceea ce se uită prea ușor e că zelo­șii ăștia erau mino­ri­tari, la fel și vic­ti­mele lor. Majo­ri­ta­tea zdro­bi­toare erau cei inerți, indi­fe­renți. Ei au fost cei care au vali­dat fără­de­le­gile prin tăce­rea lor. Asta așa, pen­tru a se con­semna ade­vă­rul. Ar fi păcat să rămâ­nem cu impre­sia că indi­fe­rența e o vir­tute.

Lucian Mân­druță este taxat drept unul din­tre ham­ste­rii docili care au învâr­tit cu zel mun­ci­to­resc rotița eco­no­miei în bene­fi­ciul unor șme­cheri care s‐au îmbo­gă­țit, nu în folo­sul țării. Iar noua gene­ra­ție ne declară ritos: "noi ne f.…. în sis­te­mul celor care, ridi­cați de tine și de alții ca tine, ne îngroapă părin­ții și buni­cii cu zile". Ooo! dar de abia aștept să con­stat peste două­zeci de ani cât de mult va fi îna­in­tat țara după ce tine­rii aces­tei gene­ra­ții nu se vor mai com­porta ca niște ham­steri. Sunt așa de nerăb­dă­tor să‐i ridic în slăvi pen­tru ero­is­mul lor că sunt dis­pus să trec cu vede­rea folo­si­rea dia­te­zei refle­xive pen­tru un verb care pre­su­pune o acțiune în doi – a te f… în ceva e oare­cum un para­dox. Deo­cam­dată însă îi văd dimi­neața mer­gând cumin­ței, în metrou sau în mașina de firmă, la rotițele din Pipera și nu‐mi dau impre­sia că i‐ar deranja "sis­te­mul". E drept, majo­ri­ta­tea lucrează în rotițe de import, alogen‐corporatiste, nu neaoș‐securisto‐comunistoide pre­cum cele din anii '90. E un pas îna­inte, nu?

Și totuși ade­vă­rul e că Lucian Mân­druță nu are drep­tul să vor­bească des­pre tarele gene­ra­ției tinere. Mai mult sau mai puțin ei sunt rezul­ta­tul edu­ca­ției noas­tre, poate nu atât în cali­tate de părinți, cât în cali­tate de modele soci­ale. Cu ce ne putem lăuda în pri­vința exem­ple­lor pe care li le‐am dat de‐a lun­gul aces­tor ultimi 25 de ani? Sun­tem oare în pos­tura de a cri­tica oport­u­nis­mul gene­ra­ției tinere când noi sun­tem cei care am patro­nat prin vot for­ma­rea celei mai one­roase și oport­u­niste clase poli­tice?

Ar mai fi apoi fap­tul că Mân­druță incri­mi­nează afir­ma­ția "raha­ții care ne con­duc să nu mai fie apă­rați de nimeni, ca ave­rile astea ale baro­ni­lor și mogu­li­lor să fie con­fis­cate de stat și în gene­ral să fie pace veș­nică și nimeni să nu pună mâna pe armă" – nu mi se pare că for­mu­la­rea asta defi­nește niște obiec­tive greșite. Nu vă de ce am imputa asta gene­ra­ției tinere când nici noi nu dorim alt­ceva. De alt­fel – dacă tot vor­bim de pus mâna pe pușcă – nici nu văd cum ar putea niște civili com­plet nein­stru­iți să ser­vească vre­u­nui scop mili­tar în vre­muri în care teh­no­lo­gia răz­bo­i­u­lui a atins niște nive­luri incre­di­bile. Con­frun­tă­rile nu se mai dau azi prin asal­turi la baio­netă por­nite din niște tran­șee noro­ioase, iar numă­rul de fra­ieri care măr­șă­lu­iesc către front e neim­por­tant când cu două rachete bine direc­țio­nate dis­trugi un oră­șel întreg.

Dar la fel de ade­vă­rat e că Lucian Mân­druță are, pe fond, drep­tate. Nu mai există dis­po­ni­bi­li­ta­tea pen­tru sacri­fi­ciu, nimeni nu mai crede în nimic atât de puter­nic încât să își pună viața zălog. Și leha­mi­tea asta e atât de tristă și dezes­pe­rantă că nu ajung miile de kilo­me­tri pe care i‐ai putea pune între tine și Româ­nia ca să te facă să uiți că ți‐ai fi dorit să apar­ții unui pământ și unui popor de care să fii legat sufle­tește și care – chiar dacă nu exis­tase până atunci – poate ar fi putut începe cu gene­ra­ția ta.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Cosmyn XD

    eu.… :)) 😉


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu