Curățenie generală

După 25 de ani de netul­bu­rată hoție și corupție, oper­ați­u­nile de curățe­nie par că nu se mai sfârșesc. Nimeni nu știe să spună dacă sun­tem abia la început sau deja am intrat în pro­fun­z­imea chirur­gi­cală a actu­lui de justiție, dar au apărut deja voci care exprimă teama unui exces în direcția opusă. Justiția nu tre­buie să guverneze Româ­nia, se afirmă. Nimic mai ade­vărat — nu putem deveni un stat judecă­toresc în care totul se tranșează la procu­ratură și tri­bunal. Însă Româ­nia este atât de încleiată în ticăloșie, e acoper­ită de un strat așa de gros de corupție, încât până nu vom fi înlă­tu­rat măcar gro­sul miz­eriei nu vom putea vorbi despre res­pi­rația nor­mală a soci­etății.

În iureșul momen­tu­lui este posi­bil ca anchetele și dosarele din tri­bunale să agațe — din întâm­plare sau prin nefericite vecinătăți — oameni a căror vină este mult mai mică prin com­para­ție cu faptele acuza­ților prin­ci­pali. Ori poate chiar nevi­no­vați. Este regretabil, dar — cred eu — iner­ent. Când faci curățe­nie gen­er­ală nu lucrezi cu penseta. Privind lucrurile la scara întregii soci­etăți, câteva vic­time colat­erale nu sunt impor­tante. Tragedi­ile per­son­ale poate că vor putea apoi fi îndrep­tate sau măcar ali­nate prin rec­ti­ficări ale justiției. Mă uitam de pildă la lunga listă de funcționari pub­lici pe care cazul Ridzi i‑a antre­nat și sunt aproape sigur că unii din­tre ei n‑au făcut decât să închidă ochii la acți­u­nile unei doamne min­istru impetuoase, dor­nică de faimă și bani. Prob­a­bil că acum acei oameni cân­tăresc cu mai multă matu­ri­tate prețul com­plic­itarei lor obe­di­ențe.

Spun unii că nici spec­tac­u­lo­sul reținer­ilor și arestărilor nu e firesc, că nu‑i nevoie de fil­marea amă­nunțită a fiecărei vizite la DNA a celor chemați să dea expli­cații, că nu e nevoie să tele­vizăm cătușele puse de justiție. E ade­vărat, din per­spec­tiva actu­lui de justiție nu e nevoie. Însă din per­spec­tiva edu­cațion­ală e bin­evenită această demon­strație de forță. E cazul să se trans­mită un mesaj clar și put­er­nic că nu se mai poate tol­era corupția la nes­fârșit, că chiar și în Româ­nia hoția este pedep­sită.

Am tre­cut de câteva ori prin cori­doarele inte­rioare ale unor min­is­tere, știu cum arată și cum gân­dește funcționarul de stat, pot să-mi imag­inez cum privește tot ceea ce se întâm­plă în aceste zile. Sunt mulți cei care trăi­esc în nelin­iște acum, știindu-se com­plici sau făp­tu­itori ai unor mai mărunte acte de corupție, întrebându-se dacă nu vor ajunge și ei să dea expli­cații unui procuror, ple­vușcă ieft­ină căzută în plasa întinsă vre­unui rechin. Și-mi pot imag­ina cum privesc acum orice sem­nă­tură pe care tre­buie s‑o pună pe vreun act ce implică con­secințe finan­ciare. Moise Guran are mai multă drep­tate decât își închipuie când se între­abă dacă sto­parea investiți­ilor pub­lice din ultima vreme nu e cumva rezul­tatul spaimei de DNA — eu sunt sigur că da. Cel mai sim­plu e să nu mai sem­nezi nimic, să te prevalezi de orice chichiță ca să eviți impli­carea, să fii sus­pi­cios față de orice proiect. Cu o ast­fel de ati­tu­dine din partea funcționărimii admin­is­tra­tive, actul de guvernare se poate cu ușur­ință bloca.

Dar nici unul din motivele de mai sus nu mi se pare îndea­juns de put­er­nic pen­tru a mă convinge că DNA ar tre­bui s‑o lase mai moale. Dim­potrivă. E o ocazie unică de a face curățe­nie cu ade­vărat și ar tre­bui să‑i susținem chiar dacă ne sperie nițel amploarea, ne îngri­jore­ază spec­ta­colul și ne pare rău de pagubele colat­erale. În isto­ria României con­tem­po­rane nu s‑a mai întâm­plat vre­o­dată o ast­fel de asanare juridică a cla­sei politice — sun­tem mar­torii unor tim­puri care vor rămâne în cărțile de isto­rie. Să sperăm că vor marca un nou început.


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu