Ci­tesc dis de di­mi­neață noul edi­to­rial de luni al lui Pleșu des­pre pre­tin­sul spe­ci­fic al ță­ri­lor bal­ca­nice, fi­e­care sim­țindu-se “spe­cială”, “de­o­se­bită”, “re­mar­ca­bilă”. În re­a­li­tate Bal­ca­nii sunt un cre­u­zet care ne‑a pi­sat și ames­te­cat pe toți până la di­so­lu­ția aproape com­pletă a ori­gi­na­li­tă­ții. Sun­tem la fel. Mân­că­ru­rile pe care le pre­tin­dem na­țio­nale se re­gă­sesc sub alte nume și cu mi­nore va­ri­a­ții în bu­că­tă­ri­ile ve­ci­ni­lor. Por­tul po­pu­lar, cel acum pier­dut sub va­lul mo­dei con­tem­po­rane, e iz­bi­tor ca ase­mă­nare. Mu­zica tra­di­țio­nală are in­fle­xiuni co­mune, orien­tale. Fe­lul în care ne ra­por­tăm la is­to­rie și la cei­lalți e aproape si­mi­lar. Ne de­o­se­besc nu­anțe ale ace­lo­rași cu­lori.

Și avem cu to­ții un soi de com­plex apu­sean. Nu ne pu­tem nega așe­za­rea ge­o­gra­fică și cul­tu­rală din ve­ci­nă­ta­tea orien­tu­lui, dar ne-am vrea to­tuși in­cluși în oc­ci­den­ta­li­tate. Ne sim­țim jig­niți de even­tu­ale ex­clu­deri, avem ar­gu­mente ve­he­mente să ne pre­tin­dem lo­cul ală­turi de mai ves­ti­cii noș­tri ve­cini, dar ne re­fu­giem în­dată în te­me­iu­rile tra­di­ți­i­lor noas­tre atunci când a fi al Oc­ci­den­tu­lui de­vine in­con­for­ta­bil. 

Îmi amin­tesc că am ci­tit mai de­mult ex­pre­sia lui Cio­ran evo­cată de Pleșu: avem no­ro­cul de a trăi într-un loc în care ”to­tul e încă de fă­cut”. Atunci mi‑a su­nat în­cu­ra­ja­tor, o pro­mi­siune a unor tim­puri care pot îm­pru­muta vie­ții mele mă­car pu­țin din sem­ni­fi­ca­ția lor. După mulți ani de ilu­zii în­țe­leg că ceea ce e de fă­cut, dacă va fi vreo­dată fă­cut, nu în­cape în ori­zon­tu­rile vie­ții mele, ceea ce e o dez­a­mă­gire. E mult mai greu să ac­cepți că tre­buie să îm­pingi o stâncă pe care nu vei apuca să o vezi ajunsă în lo­cul unde era me­nită. Nu am, pro­ba­bil, vo­ca­ția de fur­nică.

Și nu sunt si­gur dacă ex­pe­riența ani­lor din urmă sau frus­tra­rea pe care mi-au adus‑o prin tre­ce­rea lor ne­fruc­tu­oasă mă de­ter­mină să cred că Cio­ran s‑a în­șe­lat. Sun­tem în țara unde “to­tul va fi în­tot­dea­una de fă­cut, dar me­reu amâ­nat”. Sun­tem ne­a­șe­zați.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.