Se pare că Europa modernă are nevoie, măcar din când în când, să-și exorcizeze demonii care o bântuie. Nici un prilej de a practica acest ritual nu poate fi ratat, iar Eurovision-ul este o oportunitate ideală de a ne exhiba vinovățiile în speranța vindecării sau măcar a unei conștințe ușurate. Așa se face probabil că am avut câștigători din toate categoriile care ar compune clasamentele intoleranței, ipocriziei sexuale, discriminării și grotescului. Ne simțim parcă absolviți de păcate atunci când aducem pe scenă pe cei pe care altminteri îi trecem cu vederea în fiecare zi, îi aplaudăm și apoi ne batem pe umăr mulțumiți de propria noastră condescendență.
În 1990 a câștigat Toto Cutogno cu o piesă care vorbea despre bucuria de a fi împreună, Est și Vest, într‑o Europă unită, după ce cu 45 de ani mai devreme Churchil, Roosevelt și Stalin au stabilit pe unde va trece cortina de fier. În 2002 am fost seduși de sugestia bisexualității Marijei Naumova. În 2014 am aplaudat transexualitatea Conchitei Wurst. În 2010 ne‑a încântat sexualitatea stângace, tip Lolita, a Lenei Meyer-Landrut. În 2007 am stabilit că grotescul celor de la Lordi ne e pe plac. Iar între timp am mai găsit diverse persoane, care mai heterosexuale, care mai metrosexuale, pe care le-am așezat pe podium.
Ce-ar putea fi mai firesc în 2015 decât să câștige o trupă punk-rock ((Finlanda va trimite la Eurovision trupa PKN, formată din persoane cu deficiențe mintale.)) de persoane cu retard mintal? În fond trebuie să scăpăm cumva de stânjeneala asta teribilă de a‑i vedea printre noi.
Lasă un comentariu