Nu te poți opri să nu te în­trebi de ce această fer­ventă mo­bi­li­zare în sus­ți­ne­rea ore­lor de re­li­gie din școli când, prac­tic, ni­mic esen­țial nu s‑a schim­bat după de­ci­zia Cur­ții Con­sti­tu­țio­nale. Nu in­clu­de­rea re­li­giei în pro­grama șco­lară este pusă în dis­cu­ție, ci mo­dul în care un co­pil ajunge să frec­ven­teze orele aces­tei dis­ci­pline. În fond ce e așa de com­pli­cat să vină mama sau tata la școală și să sem­neze o hâr­tie prin care so­li­cită par­ti­ci­pa­rea co­pi­lu­lui la orele de religie?

Mai de­mult spu­neam într-un alt ar­ti­col că fi­nan­ța­rea bi­se­ri­cii de că­tre stat mi se pare in­co­rectă. Nu e nor­mal să per­cepi taxe de la toți ce­tă­țe­nii și să le re­tur­nezi doar unora din­tre ei sub forma unor su­b­ven­ții ale in­sti­tu­ți­i­lor de cult la care ei sub­scriu. Să zi­cem că or­to­do­c­șii, ca­to­li­cii, mu­sul­ma­nii or fi mul­țu­miți (deși mă în­do­iesc că toți din­tre ei se simt așa) că sunt fi­nan­țate cul­tele lor. Ce se în­tâm­plă atunci cu ateii? Dar cu cei care nu neagă di­vi­nul, dar nu se re­gă­sesc în dog­mele nici unei bi­se­rici? Lor cum li în­torc ta­xele per­ce­pute de stat? De ce nu lă­săm bi­se­ri­cile să fie fi­nan­țate di­rect de cre­din­cio­șii lor, prin donații?

Răs­pun­sul e, de­si­gur, evi­dent. Dacă am lăsa do­na­ți­ile la li­be­rul ar­bi­tru al cre­din­cio­și­lor am des­co­peri că aceia care scot ba­nii din bu­zu­nar sunt mult mai pu­țini de­cât cei care se bat azi cu pum­nul în piept că sunt pă­tru­nși de im­por­tanța tra­di­ți­i­lor noas­tre creș­tine. Dacă am lăsa pă­rin­ții să de­cidă ne­in­flu­en­țați asu­pra par­ti­ci­pă­rii co­pi­lu­lui lor la orele de re­li­gie, am rămâne cu un sfert din pro­fe­so­rii de re­li­gie de azi. Iar prea-fe­ri­ci­rile ce con­duc BOR știu prea bine aceste ade­vă­ruri sim­ple și nu sunt dis­puși să-și scadă ci­fra de afa­ceri din ca­uza ne­gli­jen­ței ge­ne­rale. Pro­ze­li­tis­mul este, deci, vital.

Pen­tru că Ro­mâ­nia nu e un spa­țiu al creș­ti­nis­mu­lui au­ten­tic. Nu sun­tem or­to­do­cși din con­vin­gere, prac­ti­canți ai mo­ra­lei creș­tine, tră­i­tori în spi­ri­tul ei. Dar ne place te­ri­bil să ne lă­u­dăm că am fi. Ro­mâ­nia este, din acest punct de ve­dere, pa­tria ipocriziei.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Aurel Punga Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.