Fără exces de zel

Eu cred în impor­tanța pro­tec­ției mediu­lui. Cred că ar tre­bui să fim nu stă­pâ­nii natu­rii, ci garan­ții dăi­nu­i­rii ei, arti­za­nii con­vie­țu­i­rii noas­tre armo­ni­oase cu ea. Iar când am deve­nit ingi­ner sil­vic, acum 27 de ani, nu ide­a­luri eco­no­mice ale indus­triei lem­nu­lui îmi popu­lau gân­du­rile, ci con­vin­ge­rea fermă și, poate, naivă că am să pot face ceva bun pen­tru pădure. Nu știu dacă în tre­ce­rea mea prin această mese­rie am făcut ceva nota­bil, dar pot să sper că cel puțin n‐am făcut nimic rău.

Înțe­le­geți deci că sim­pa­ti­zez prin­ci­pial cu toți cei care luptă să apere mediul. Însă une­ori sunt silit să con­stat că, în avân­tul pio­ni­e­resc care‐i cuprinde, unii din­tre ei uită des­pre ade­văr și ști­ință. Devin exce­sivi. Devin habo­t­nici. Iar asta e foarte rău, pen­tru că fie­care ase­me­nea exces de zel înseamnă doi pași îna­poi în pri­vința sădi­rii unei con­ști­ințe "verzi" la nive­lul soci­e­tă­ții. Or ăsta ar tre­bui să fie sco­pul cel mai impor­tant al eco­lo­giș­ti­lor: o soci­e­tate care gân­dește corect des­pre rela­ția sa cu natura. Zarva sen­zațio­na­listă nu ajută.

Deu­năzi am auzit iar niște gogo­mă­nii. Noul cod sil­vic este con­tes­tat de acti­viș­tii de mediu pen­tru că ar men­ține vechile metode de eva­lu­are a lem­nu­lui, des­crise în presă ca fiind o "apre­ci­ere vizu­ală" făcută de per­so­na­lul sil­vic, ceea ce lasă loc unei inten­țio­nate ine­xac­ti­tăți menită să favo­ri­zeze fur­tul. În țările civi­li­zate, explică ei, lem­nul este cân­tă­rit în depo­zite evitându‐se orice sus­tra­gere. Asta e o dovadă de neîn­țe­le­gere ele­men­tară a felu­lui în care se mișcă lem­nul din pădure către fabrici, a ris­cu­ri­lor care există, iar solu­ți­ile pro­puse nu ar îmbu­nă­tăți situ­a­ția, ci le‐ar agrava foarte mult. Să vă explic de ce.

Par­tea întâi. Unde se vede că unele infor­ma­ții sunt ero­nate.
Lem­nul pe picior (arbo­rii îna­inte de a fi tăi­ați) nu este eva­luat din ochi, ci pe baza unor măsu­ră­tori rela­tiv pre­cise. Cu doi ani îna­inte de a fi efec­tiv tăi­ați, arbo­rii sunt aleși pe anu­mite cri­te­rii teh­nice de per­so­na­lul sil­vic, le este măsu­rat dia­me­trul la înăl­ți­mea de 1,3 metri și este apre­ciată clasa de cali­tate a lem­nu­lui (foarte sim­plu spus: câte pro­cente din lem­nul fie­că­rui arbore ar putea fi uti­li­zate pen­tru che­res­tea). Apoi se fac niște cal­cule teh­nice care indică dia­me­trul mediu al tutu­ror arbo­ri­lor care au fost aleși pen­tru tăiere și per­so­na­lul sil­vic măsoară înăl­ți­mea câtorva arbori care au acel dia­me­tru. Măsu­ră­toa­rea înăl­ți­mii se face de ase­me­nea cu echi­pa­mente, nu din ochi. Având aceste date, se uti­li­zează niște tabele bio­me­trice (bio­me­tria arbo­ri­lor și arbo­re­te­lor din Româ­nia, stan­dard vali­dat inter­națio­nal) și se află volu­mul total al arbo­ri­lor ce vor fi tăi­ați, cu o pre­ci­zie de ±5%.

Par­tea a doua. Nema cul­tură fores­ti­eră.
Ori­cine își face nițel timp să stu­dieze pro­blema cuba­ju­lui arbo­ri­lor și arbo­re­te­lor află des­tul de rapid două lucruri impor­tante: mai întâi că nu e o treabă sim­plă și apoi că nu e o pre­o­cu­pare nouă. Să deter­mini volu­mul unor arbori care n‐au o formă geo­me­trică foarte clară (nu sunt nici cilin­dri, nici conuri, ci para­bo­loid sau nei­loid), cu toate ramu­rile și bifur­ca­ți­ile lor nu‐i chiar floare la ure­che. Știu că majo­ri­ta­tea nespe­cia­liș­ti­lor cred că sil­vi­cul­tura e un fel de plim­bare voioasă prin poie­nițe cu fragi și mure, dar de la niște eco­lo­giști vaj­nici și îndâr­jiți am alte pre­ten­ții. Ca să vă faceți o idee des­pre subiect, iaca un link spre o expli­ca­ție sim­plistă a trei metode cla­sice de cubare a arbo­ri­lor, care vă asi­gur că sunt mult mai sim­ple decât com­ple­xele ecu­a­ții de regre­sie dublu loga­rit­mice sau decât mate­ma­tica din spa­tele seri­i­lor de volume rela­tive care stau la baza den­dro­me­triei moderne prac­ti­cate (și) în Româ­nia.

Den­dro­me­trie

Par­tea a treia. În care se vădește lipsa de simț prac­tic.
Ca să cân­tă­rești cu oarece exac­ti­tate lem­nul ai nevoie de un cântar‐basculă. Pen­tru cei care nu prea au ieșit din oraș, cântarul‐basculă e ăla pe care trece camio­nul cu marfă. Ca să insta­lezi un cântar‐basculă e nevoie de o ches­tie sim­plă: teren plan. Dră­cia dra­cu­lui, cocla­u­rile din munți pe unde se găsește lem­nul nu prea sunt priel­nice pen­tru cântare‐basculă. Iar depo­zi­tele care ar putea efec­tua măsu­ră­tori și cân­tă­riri mai pre­cise sunt la dis­tanțe apre­cia­bile de pădure. Și dacă lem­nul ar cir­cula fără să fie măsu­rat sau cân­tă­rit în vreun fel de la pădure la depo­zit, pe dis­tanțe de 40–50 km, imaginați‐vă cât din el ar mai ajung să vadă cân­ta­rul și cât ar fi furat pe drum, ca și cum nici n‐ar fi exis­tat vreo­dată.

Par­tea a patra. Nai­vi­ta­tea.
Cân­tă­ri­rea pare o metodă foarte pre­cisă. Să punem lem­nul pe cân­tar, deci. Însă să nu uităm un lucru: lem­nul e cu atât mai greu cu cât e mai verde. Sau mai ud. Deci cu un furtun și puțină apă se pot face minuni ca să com­pen­sezi ceea ce s‐a furat. Și dacă nu mă cre­deți pe mine, dis­cu­tați cu orice ges­tio­nar al unui depo­zit de lemn de foc. Ei știu exact cum să recep­țio­neze zece tone de lemn, să fure două‐trei tone și totuși să nu iasă în minus la inven­tar.

Și, în sfâr­șit, con­clu­zi­ile.
Dacă mâine ne‐am apuca să imple­men­tăm ce zic ame­ți­ții ăștia de eco­lo­giști cred că s‐ar dubla fur­tu­rile de lemn. Adică fix pe dos față de ceea ce cred ei că ar obține cân­tă­rind lem­nul exploa­tat. De aia zic, când vrei să te implici într‐un dome­niu, dar nu prea stă­pâ­nești cunoș­tin­țele de bază, poți să te sal­vezi de la ridi­col într‐un mod sim­plu: să te abții să faci exces de zel.


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Anonymous

    Este foarte ade­va­rat ca ar tre­bui sa fie mai multi ingi­neri sil­vici in avan­pos­tu­rile apa­ra­rii mediu­lui. Dar nu orice fel de ingi­neri sil­vici. Brea­sla asta a pier­dut mult din pres­ti­giu dupa 1990, pe masura ce au apa­rut facul­tati de sil­vi­cul­tura ca ciu­per­cile dupa ploaie, sco­tand pe banda „ingi­neri sil­vici”. Am lucrat mult in dome­niu si cunosc nume­rosi indi­vizi semi­a­nal­fa­beti care au absol­vit aceste facul­tati apa­rute peste noapte, mai mult cu bani decat facand cur­suri si acum se pre­zinta ingi­neri sil­vici. Pacat.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu