Eu cred în im­por­tanța pro­tec­ției me­diu­lui. Cred că ar tre­bui să fim nu stă­pâ­nii na­tu­rii, ci ga­ran­ții dă­i­nu­i­rii ei, ar­ti­za­nii con­vie­țu­i­rii noas­tre ar­mo­ni­oase cu ea. Iar când am de­ve­nit in­gi­ner sil­vic, acum 27 de ani, nu ide­a­luri eco­no­mice ale in­dus­triei lem­nu­lui îmi po­pu­lau gân­du­rile, ci con­vin­ge­rea fermă și, poate, naivă că am să pot face ceva bun pen­tru pă­dure. Nu știu dacă în tre­ce­rea mea prin această me­se­rie am fă­cut ceva no­ta­bil, dar pot să sper că cel pu­țin n‑am fă­cut ni­mic rău.

În­țe­le­geți deci că sim­pa­ti­zez prin­ci­pial cu toți cei care luptă să apere me­diul. Însă une­ori sunt si­lit să con­stat că, în avân­tul pi­o­ni­e­resc care‑i cu­prinde, unii din­tre ei uită des­pre ade­văr și ști­ință. De­vin ex­ce­sivi. De­vin ha­bo­t­nici. Iar asta e foarte rău, pen­tru că fi­e­care ase­me­nea ex­ces de zel în­seamnă doi pași îna­poi în pri­vința să­di­rii unei con­ști­ințe “verzi” la nive­lul so­ci­e­tă­ții. Or ăsta ar tre­bui să fie sco­pul cel mai im­por­tant al eco­lo­giș­ti­lor: o so­ci­e­tate care gân­dește co­rect des­pre re­la­ția sa cu na­tura. Zarva sen­zațio­na­listă nu ajută.

De­u­năzi am au­zit iar niște go­go­mă­nii. Noul cod sil­vic este con­tes­tat de ac­ti­viș­tii de me­diu pen­tru că ar men­ține ve­chile me­tode de eva­lu­are a lem­nu­lui, des­crise în presă ca fi­ind o “apre­ci­ere vi­zu­ală” fă­cută de per­so­na­lul sil­vic, ceea ce lasă loc unei in­ten­țio­nate in­e­xac­ti­tăți me­nită să fa­vo­ri­zeze fur­tul. În ță­rile ci­vi­li­zate, ex­plică ei, lem­nul este cân­tă­rit în de­po­zite evi­tându-se orice sus­tra­gere. Asta e o do­vadă de ne­în­țe­le­gere ele­men­tară a fe­lu­lui în care se mișcă lem­nul din pă­dure că­tre fa­brici, a ris­cu­ri­lor care există, iar so­lu­ți­ile pro­puse nu ar îm­bu­nă­tăți si­tu­a­ția, ci le-ar agrava foarte mult. Să vă ex­plic de ce.

Par­tea în­tâi. Unde se vede că unele in­for­ma­ții sunt ero­nate.
Lem­nul pe pi­cior (ar­bo­rii îna­inte de a fi tă­i­ați) nu este eva­luat din ochi, ci pe baza unor mă­su­ră­tori re­la­tiv pre­cise. Cu doi ani îna­inte de a fi efec­tiv tă­i­ați, ar­bo­rii sunt aleși pe anu­mite cri­te­rii teh­nice de per­so­na­lul sil­vic, le este mă­su­rat di­a­me­trul la înăl­ți­mea de 1,3 me­tri și este apre­ciată clasa de ca­li­tate a lem­nu­lui (foarte sim­plu spus: câte pro­cente din lem­nul fi­e­că­rui ar­bore ar pu­tea fi uti­li­zate pen­tru che­res­tea). Apoi se fac niște cal­cule teh­nice care in­dică di­a­me­trul me­diu al tu­tu­ror ar­bo­ri­lor care au fost aleși pen­tru tă­iere și per­so­na­lul sil­vic mă­soară înăl­ți­mea câ­torva ar­bori care au acel di­a­me­tru. Mă­su­ră­toa­rea înăl­ți­mii se face de ase­me­nea cu echi­pa­mente, nu din ochi. Având aceste date, se uti­li­zează niște ta­bele bi­o­me­trice (bi­o­me­tria ar­bo­ri­lor și ar­bo­re­te­lor din Ro­mâ­nia, stan­dard va­li­dat in­ter­națio­nal) și se află vo­lu­mul to­tal al ar­bo­ri­lor ce vor fi tă­i­ați, cu o pre­ci­zie de ±5%.

Par­tea a doua. Nema cul­tură fo­res­ti­eră.
Ori­cine își face nițel timp să stu­dieze pro­blema cu­ba­ju­lui ar­bo­ri­lor și ar­bo­re­te­lor află des­tul de ra­pid două lu­cruri im­por­tante: mai în­tâi că nu e o treabă sim­plă și apoi că nu e o pre­o­cu­pare nouă. Să de­ter­mini vo­lu­mul unor ar­bori care n‑au o formă ge­o­me­trică foarte clară (nu sunt nici ci­lin­dri, nici co­nuri, ci pa­ra­bo­loid sau ne­i­loid), cu toate ra­mu­rile și bi­fur­ca­ți­ile lor nu‑i chiar floare la ure­che. Știu că ma­jo­ri­ta­tea ne­spe­cia­liș­ti­lor cred că sil­vi­cul­tura e un fel de plim­bare vo­ioasă prin po­ie­nițe cu fragi și mure, dar de la niște eco­lo­giști va­j­nici și în­dâr­jiți am alte pre­ten­ții. Ca să vă fa­ceți o idee des­pre su­biect, iaca un link spre o ex­pli­ca­ție sim­plistă a trei me­tode cla­sice de cu­bare a ar­bo­ri­lor, care vă asi­gur că sunt mult mai sim­ple de­cât com­ple­xele ecu­a­ții de re­gre­sie dublu lo­ga­rit­mice sau de­cât ma­te­ma­tica din spa­tele se­ri­i­lor de vo­lume re­la­tive care stau la baza den­dro­me­triei mo­derne prac­ti­cate (și) în Ro­mâ­nia.

Den­dro­me­trie

Par­tea a treia. În care se vă­dește lipsa de simț prac­tic.
Ca să cân­tă­rești cu oa­rece exac­ti­tate lem­nul ai ne­voie de un cân­tar-bas­culă. Pen­tru cei care nu prea au ie­șit din oraș, cân­ta­rul-bas­culă e ăla pe care trece ca­mio­nul cu marfă. Ca să in­sta­lezi un cân­tar-bas­culă e ne­voie de o ches­tie sim­plă: te­ren plan. Dră­cia dra­cu­lui, co­cla­u­rile din munți pe unde se gă­sește lem­nul nu prea sunt priel­nice pen­tru cân­tare-bas­culă. Iar de­po­zi­tele care ar pu­tea efec­tua mă­su­ră­tori și cân­tă­riri mai pre­cise sunt la dis­tanțe apre­cia­bile de pă­dure. Și dacă lem­nul ar cir­cula fără să fie mă­su­rat sau cân­tă­rit în vreun fel de la pă­dure la de­po­zit, pe dis­tanțe de 40–50 km, ima­gi­nați-vă cât din el ar mai ajung să vadă cân­ta­rul și cât ar fi fu­rat pe drum, ca și cum nici n‑ar fi exis­tat vreo­dată.

Par­tea a pa­tra. Nai­vi­ta­tea.
Cân­tă­ri­rea pare o me­todă foarte pre­cisă. Să pu­nem lem­nul pe cân­tar, deci. Însă să nu ui­tăm un lu­cru: lem­nul e cu atât mai greu cu cât e mai verde. Sau mai ud. Deci cu un furtun și pu­țină apă se pot face mi­nuni ca să com­pen­sezi ceea ce s‑a fu­rat. Și dacă nu mă cre­deți pe mine, dis­cu­tați cu orice ges­tio­nar al unui de­po­zit de lemn de foc. Ei știu exact cum să re­cep­țio­neze zece tone de lemn, să fure două-trei tone și to­tuși să nu iasă în mi­nus la in­ven­tar.

Și, în sfâr­șit, con­clu­zi­ile.
Dacă mâine ne-am apuca să im­ple­men­tăm ce zic ame­ți­ții ăș­tia de eco­lo­giști cred că s‑ar dubla fur­tu­rile de lemn. Adică fix pe dos față de ceea ce cred ei că ar ob­ține cân­tă­rind lem­nul ex­ploa­tat. De aia zic, când vrei să te im­plici într-un do­me­niu, dar nu prea stă­pâ­nești cu­noș­tin­țele de bază, poți să te sal­vezi de la ri­di­col într-un mod sim­plu: să te ab­ții să faci ex­ces de zel.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Anonymous

    Este foarte ade­va­rat ca ar tre­bui sa fie mai multi in­gi­neri sil­vici in avan­pos­tu­rile apa­ra­rii me­diu­lui. Dar nu orice fel de in­gi­neri sil­vici. Brea­sla asta a pier­dut mult din pres­ti­giu dupa 1990, pe ma­sura ce au apa­rut fa­cul­tati de sil­vi­cul­tura ca ciu­per­cile dupa ploaie, sco­tand pe banda „in­gi­neri sil­vici”. Am lu­crat mult in do­me­niu si cu­nosc nu­me­rosi in­di­vizi se­mi­a­nal­fa­beti care au ab­sol­vit aceste fa­cul­tati apa­rute peste noapte, mai mult cu bani de­cat fa­cand cur­suri si acum se pre­zinta in­gi­neri sil­vici. Pa­cat.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu