Nouă, ro­mâ­ni­lor, ne place să spu­nem des­pre noi că sun­tem os­pi­ta­li­eri și pri­e­te­noși. Și, ce‑i drept, sun­tem de­grabă în­cre­ză­tori în stră­ini și‑i poftim la masa noas­tră, ba chiar ade­sea pre­țuim mai mult fap­tele și vor­bele lor de­cât pe ale con­ce­tă­țe­ni­lor noș­tri — ce altă do­vadă mai bună de to­le­ranță ar pu­tea ci­neva cere? Puși în fața unor su­biecte sen­si­bile, cum ar fi drep­tu­rile mi­no­ri­tă­ți­lor, op­țiu­nile po­li­tice, orien­ta­rea se­xu­ală sau apar­te­nența re­li­gi­oasă, de­ve­nim însă agi­tați și des­co­pe­rim că in­dul­gen­țele noas­tre au niște li­mite mult mai în­guste de­cât am fi crezut.

Când vine vorba de ma­ghiari sun­tem gata să de­cla­răm cu mâna pe inimă că îi iu­bim ca pe fra­ții noș­tri. Și ca do­vadă ară­tăm că le-am dat voie să-și vor­bească limba: la școală, în in­sti­tu­ți­ile lo­cale, în cen­trele de cul­tură pro­prii. Ori­unde, cu con­di­ția să nu fie la ve­dere. Dar dacă vor să flu­ture în stradă un steag al re­giu­nii lor, ne su­pă­răm brusc și vân­tu­răm ame­nin­ță­tor pum­nul în aer, gata să‑i pu­nem la punct, amin­tindu-le că le-am mai dat niște cafteli is­to­rice care s‑ar pu­tea re­peta dacă nu se po­to­lesc cu pre­ten­ți­ile lor exa­ge­rate. Când ei vor­besc des­pre auto­no­mie, în loc să‑i în­tre­băm de ce își do­resc asta și să în­cer­căm să le în­țe­le­gem ne­mul­țu­mi­rile, le bă­găm sub nas con­sti­tu­ția și îi so­măm im­pe­rios să-și pună pofta în cui. Su­biec­tele as­tea nu sunt ac­cep­ta­bile pen­tru că nor­ma­li­ta­tea noas­tră este re­pre­zen­tată de ro­mâ­nul pa­triot. Toți cei­lalți sunt to­le­rați atâta timp cât nu‑i ve­dem, atâta timp cât tac din gură.

Când vine vorba de op­țiuni po­li­tice sun­tem sus­ți­nă­to­rii de­cla­rați ai de­mo­cra­ției. Plu­ra­li­ta­tea par­ti­de­lor e un lu­cru mi­nu­nat, cre­dem noi. Știm că unii din­tre noi au alte opi­nii de­cât cele pe care le îm­bră­ți­șăm la nivel per­so­nal, dar — pen­tru că sun­tem to­le­ranți — nu ne de­ran­jează. Fi­e­care gân­dește cum vrea la el acasă, con­si­de­răm noi. Până când aceia care gân­desc alt­fel des­chid gura în pu­blic și ne con­tra­zic. Atunci ia­dul se pră­vale din gu­rile noas­tre. Ros­to­go­lim asu­pra lor mul­țime de in­vec­tive și sar­casme, toate me­nite să‑i re­ducă la tă­cere, să‑i in­va­li­deze, să‑i ani­hi­leze po­li­tic. Dacă nu le pu­tem de­monta ar­gu­men­tele, ata­căm la nivel per­so­nal. Tot ceea ce con­tra­zice opi­nia noas­tră per­so­nală nu e ac­cep­ta­bil, căci nor­ma­li­ta­tea sun­tem noi în­șine. Toți cei­lalți sunt to­le­rați atâta timp cât nu‑i ve­dem, atâta timp cât tac din gură.

Orien­ta­rea se­xu­ală e și ea tă­râ­mul to­le­ran­ței ro­mâ­ni­lor. Ce face fi­e­care în dor­mi­to­rul pro­priu e treaba lui, obiș­nuim să spu­nem. In­dul­gența noas­tră se ri­si­pește însă iute dacă sem­nele amo­ru­lui ne­con­ven­țio­nal ies din­tre pe­re­ții apar­ta­men­te­lor și se ma­ni­festă pe stradă. Pa­rada ho­mo­se­xu­a­li­lor ne ori­pi­lează. Drep­tul lor de a avea par­te­ne­ri­ate ci­vile si­mi­lare că­să­to­riei este de­cla­rat drept abe­ra­ție. Tot ceea ce con­tra­zice fă­țiș orien­tă­rile noas­tre se­xu­ale nu este ac­cep­ta­bil pen­tru că nor­ma­li­ta­tea este he­te­ro­se­xu­a­lul în po­zi­ția mi­sio­na­ru­lui, cu lu­mina stinsă și pla­puma trasă peste cap. Toți cei­lalți sunt to­le­rați atâta timp cât nu‑i ve­dem, atâta timp cât tac din gură.

Cât des­pre re­li­gie nici nu mai în­cape în­do­ială — ori­cine poate ve­dea câte culte re­li­gi­oase există în Ro­mâ­nia. Ro­mâ­nii sunt to­le­ranți cu toate bi­se­ri­cile. Fi­e­care își poate face slu­j­bele și ri­tu­a­lu­rile în­tre pe­re­ții pro­pri­u­lui lă­caș. Chiar și ateii pot fi ne­cre­din­cioși la ei acasă. Dar dacă vre­u­nii din­tre cei­lalți vor­bește pu­blic des­pre fap­tul că școala într-un stat laic ar tre­bui să fie echi­dis­tantă față de toate re­li­gi­ile, iese cu su­pă­rare. Dacă unii pun la în­do­ială în gura mare sfin­țe­nia bi­se­ri­cii stră­mo­șești, e de­ranj. Dacă al­ții se tre­zesc vor­bind pu­blic des­pre ate­ism, e clar că‑s an­ti­criști. Tot ceea ce pune sub sem­nul în­tre­bă­rii or­to­do­xis­mul nos­tru tra­di­țio­nal nu este ac­cep­ta­bil pen­tru că nor­ma­li­ta­tea este or­to­do­xul dă­tă­tor de aca­tiste, pu­pă­tor de icoane și moaște. Toți cei­lalți sunt to­le­rați atâta timp cât nu‑i ve­dem, atâta timp cât tac din gură.

Ve­deți, deci, că noi ro­mâ­nii sun­tem to­le­ranți, într-un sens re­la­tiv. Avem acea to­le­ranță care con­ce­di­ază cu su­pe­ri­o­ri­tate tot ceea ce nu ne este ase­me­nea, care re­duce la tă­cere ceea ce nu ne place ure­chi­lor, care as­cunde sub preș ceea ce nu ne place ochiu­lui. Avem acea to­le­ranță care, în loc să în­te­me­ieze, de­mo­lează. Ig­norând di­ver­si­ta­tea. Iar ig­no­ra­rea naște ignoranță.


Comentează pe Facebook...


Răspuns pentru Marta Maghiar Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alficius Oceanikus

    Treaba asta cu to­le­rența e re­la­tivă , de­o­se­bit de to­le­ranți cu stră­i­nii au fost oa­me­nii po­li­tici care în schim­bul unor șpăgi grase au fă­cut legi la comandă .

    • Jurnal de bord

      Aia nu e to­le­ranță, e trans­for­ma­rea Ro­mâ­niei în casă de toleranță. 😉

      • cristian

        Treaba cu un­gu­rii si auto­no­mia lor mult do­rita este o cursa in­tinsa noua ptr ca de acolo si pana la auto­no­mie to­tala este doar un pas.Ne pu­tem tre­zii in mij­lo­cul Ro­ma­niei cu un stat auto­nom cu o Trans­nis­trie de toata fru­mu­se­tea care pana la urma be baza unui re­fe­ren­dum se pot ali­pii la Ungaria.Adica hai­deti sa nu fim ig­no­ranti cu lu­cruri foarte im­por­tante…!!! Cat des­pre ho­mo­se­xu­ali eu con­si­der ca se pot in­ca­dra pe ace­iasi li­nie cu zo­o­fi­lii, pe­do­fi­lii, sca­to­fi­lii, pi­ro­ma­nii, min­ci­no­sii etc.Adica toti cei­lalti enu­me­rati mai sus sunt tri­misi la psi­ho­logi si se in­cearca tra­ta­mente de co­rec­tare in schimb ho­mo­se­xu­a­lii nu.Este clar o boala la cap si treb ma­car in­cer­cat cu spri­jin de spe­cia­li­tate sa fie adusi pe li­nia corecta.

        • Sorin Sfirlogea

          Dar știm de ce vor auto­no­mie? Doar fi­indcă sunt ai dra­cu­lui? Nu pen­tru că s‑or fi să­tu­rat de po­li­tica sta­tu­lui în care se află, de ne­res­pec­ta­rea le­gi­lor, ches­tii pe care noi, ma­jo­ri­ta­tea ro­mână, le gi­răm prin vo­tu­rile la ale­geri și lipsa de ati­tu­dine ci­vică? Ches­ti­ile pe care DNA le co­rec­tează acum cu forța, pen­tru că noi n‑am știut s‑o fa­cem cu vo­tul? Noi sun­tem nor­ma­lul? Așa arată un po­por cu o ju­de­cată nor­mală? Are în frun­tea lui hoți si mincinoși?

          Cât des­pre li­nia co­rectă, ce să mai zic? Cine e cel care e în­drep­tă­țit să sta­bi­lească “li­nia corectă”?

  2. marius

    Hei aici vor­bim doar de unguri..lasa um­plu­tura cu orien­ta­rea si se­xu­ala si religioasa…spune pe fata eseta tex­tu­lui tau…cum poti fi to­le­rant cu ci­neva care ii spui buna ziua si iti ras­punde ca nu stie romaneste..fiind nas­cut si cres­cut si edu­cat , si man­cat in tara noastra…hai sa fim se­ri­osi , ma doare n cot de orien­ta­rea lui …ma tra­teaza cu sic­tir , il tra­tez cu intoleranta…

  3. Lydia Bunea

    con­si­der ca e o to­le­ranta de bun simt,dar pana a ma calca pe batatura

    • Jurnal de bord

      De­pinde unde e bă­tă­tura. Unii o au foarte sen­si­bilă. A to­lera în­seamnă a acorda drep­turi egale cu ale tale ce­lor care sunt di­fe­riți, fără a în­cerca să le im­pui opi­nia ta.

    • Lydia Bunea

      drep­turi egale (poate unele mai egale ca la­tele) cred ca s‑au acor­dat tu­tu­ror minoritatilor..Necazul e ca cei la care ne re­fe­rim con­si­dera ca ei ne-au acor­dat noua drep­turi si de aici in­cepe raca.E ca si cum as primi in cur­tea mea un ve­cin din alt sat ca­ruia ii dau drep­tul sa fo­lo­seasca apa,pamantul,o parte din casa mea ii dau si drep­tul de a munci pen­tru a se in­tre­tine iar el ar in­cepe sa-mi faca mie pro­gram, sa-mi im­puna ce si cand sa fac func­tie de che­ful lui

    • Lydia Bunea

      Pro­ba­bil gan­desc eu ana­poda ne­fi­ind in pas cu “oran­du­i­rea” din ziua de azi

    • Jurnal de bord

      Păi vezi, Ly­dia, de aici în­cepe to­tul: ce­lă­lalt e un STRĂIN care a ve­nit în cur­tea MEA. Cur­tea nu e a ta, nici a mea, nici a lui. E a noas­tră, a tu­tu­ror și toți avem drep­tul să ne ma­ni­fes­tăm li­ber înă­un­trul ei atâta timp cât nu le­zăm li­ber­ta­tea ce­lui­lalt. N‑are le­gă­tură cu nici o orân­du­ire, e vorba de fe­lul în care te ra­por­tezi la cei­lalți care sunt di­fe­riți ca et­nie, ca re­li­gie, ca orien­tare se­xu­ală, ca opi­nie po­li­tică. Asta e esența tex­tu­lui meu.

  4. Marta Maghiar

    Foarte fain!

  5. Catalin Ionita

    Ade­va­rat cam asa gandim.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.