Nu demult, drăgălașul domn Victor Ponta a avut geniala idee de a renunța la doctorat. Fără explicații, fără să recunoască furtul intelectual. Inițiativa venea pe fondul unei perioade în care învinsul alegerilor prezidențiale dădea semne de pus cenușă în cap, rostind cu fiecare ocazie că el a înțeles mesajul electoratului și că are de gând să întoarcă foaia, să schimbe radical felul în care face politică. Nobilă intenție la nivel declarativ, imposibilă misiune la 43 de ani!
A urmat după cum știți o întreagă tevatură prin universitatea bucureșteană și prin parlament, care s‑a sfârșit prost, pentru că s‑a constatat că nu poți renunța la o titulatură academică fără o motivație concretă. La finalul poveștii Ponta a conchis că el a vrut, dar — uite! — nu se poate. M‑am întrebat atunci și mă întreb și acum de ce a adus iar în discuție acest subiect spinos pentru el, tocmai când opinia publică părea să‑l fi dat uitării, măcar temporar.
Mai recent, cu ocazia unui discurs de ziua femeii, același simpatic domn Ponta a ținut să destăinuie public care e cea mai neplăcută minciună spusă despre el: episodul cu “fă, Doina!”. El n‑ar fi zis nicicând așa ceva, e doar o nemernicie a dușmanilor politici si a presei băsiste. Oricine a ascultat fragmentul audio al incriminatei conversații realizează că exact asta a spus — fă, Doina! — dar între timp trecuse timp și cu toții uitaserăm episodul. Ce l‑o fi apucat să îl readucă chiar el în atenția publică, din nou?
Și mai recent, chiar ieri, inepuizabilul domn Ponta a făcut remarci referitoare la colaborarea politică dintre social-democrați și creștin-democrații germani, cum că ea este benefică guvernării Germaniei și că PNL ar trebui să ia acest exemplu, în loc să-și dorească să acapareze puterea. Eu încă îmi aduc aminte că prin 2012 tot dumnealui — alături de foarte pesediștii lui colegi — spunea că dacă nu deține controlul DNA și CSM atunci totul e degeaba, că nu se poate spune că au puterea dacă n‑o au pe toată, necondiționat. Acum, dintr‑o dată, puterea trebuie împărțită? Ce rost are să deschizi o astfel de discuție când tu însuți ai afirmat contrariul, nu demult? De ce să vorbești de funie în casa spânzuratului?
Îmi amintesc că pe la începuturile carierei mele, când mă apucaseră brusc niște entuziasme muncitorești de genul “haideți să haidem”, al căror foarte probabil efect secundar ar fi fost de a atrage o nedorită atenție asupra unor aspecte care era mai bine să treacă neobservate, o doamnă manager — mult mai experimentată decât mine — mi‑a împărtășit puțin din înțelepciunea pe care o dobândise în timp: bă, Sorine, ține minte ce-ți spune o femeie: nu da din cur, dacă nu te f*** nimeni, c‑o să te ia toți drept curvă!
Lasă un comentariu