Acum vreo 2–3 ani dacă vor­beai de ciu­dă­țe­ni­ile si­nu­ci­de­rii pro­cu­ro­ru­lui Pa­nait erai ca­li­fi­cat drept con­spi­ra­ți­o­nist, iar dacă adu­ceai în dis­cu­ție nu­mele lui Ponta în acest con­text de­ve­neai în­dată un bă­sist îm­pu­țit care are ce are cu in­te­li­gen­tul, har­ni­cul și de ade­văr iu­bi­to­rul nos­tru prim mi­nis­tru. Su­biec­tul pă­rea nițel ocult, ca și cum nu­mai ce­lor din cer­cu­rile pu­te­rii li s‑ar fi pu­tut re­leva ade­vă­rul. M‑am în­tre­bat ade­sea dacă oa­me­nii din vâr­ful ie­rar­hi­i­lor po­li­tice știu într-ade­văr mai multe de­cât noi des­pre ca­zuri pre­cum acesta.

A tre­cut niște timp și iată că a apă­rut un film des­pre pro­cu­ro­rul Pa­nait. Nu schimbă ra­di­cal per­spec­tiva pe care o aveam, nici nu aduce mai multă lu­mina asu­pra ca­zu­lui pen­tru că nici nu avea cum. Din punct de ve­dere ju­ri­dic, moar­tea ma­gis­tra­tu­lui va rămâne pro­ba­bil în­tot­dea­una în­vă­lu­ită în mis­ter. Dar po­ves­tea spusă prin ima­gini nu mai ține nici de te­o­ria con­spi­ra­ției, nici de păr­ti­ni­toare ta­bere po­li­tice. Po­ves­tea de­vine parte a con­ști­in­ței pu­blice. Și ni­meni nu va mai vorbi des­pre do­sa­rul se­cret al aces­tei si­nu­ci­deri, ci des­pre eroul lup­tei îm­po­triva co­rup­ției. Chiar dacă n‑am aflat ab­so­lut ni­mic nou.

* * *

La fi­nele se­co­lu­lui al XIX-lea, Titu Mai­o­rescu și Con­stan­tin Do­bro­geanu-Ghe­rea pur­tau o po­le­mică, de­ve­nită ul­te­rior ce­le­bră, asu­pra ro­lu­lui ar­tei în so­ci­e­tate. Mai­o­rescu sus­ți­nea te­o­ria ar­tei pen­tru artă, ară­tând că ros­tul cre­a­ției ar­tis­tice este acela de a naște fru­mu­sețe și emo­ție pură. Do­bro­geanu-Ghe­rea, unul din pre­cur­so­rii so­ci­a­lis­mu­lui, îl con­tra­zi­cea, sus­ținând teza ar­tei cu ten­dință, adică a cre­a­ției care are ca scop in­flu­en­ța­rea ma­se­lor prin me­sa­jul trans­mis. Per­so­nal am fost multă vreme su­por­te­rul lui Mai­o­rescu, dintr-un soi de ide­a­lism artistic.

Am re­a­li­zat însă, după niște ani, câtă in­flu­ență a avut arta asu­pra unor na­țiuni. Ame­rica, de pildă, este în mare parte cro­ită după ti­pa­rele per­so­na­je­lor cre­ate de Ho­l­lywood și nu de pu­ține ori am con­sta­tat cât de pro­pa­gan­dis­tice sunt fil­mele lor, in­su­flând ame­ri­ca­ni­lor sen­ti­mente de pa­tri­o­tism, de ero­ism, de apar­te­nență la un po­por cu un des­tin mare. Sunt pe de­plin con­vins acum că multe din ati­tu­di­nile Ame­ri­cii, o bună parte a mân­driei lor de su­per-pu­tere mondi­ală, au fost pre­gă­tite în stu­di­o­u­rile de film californiene.

* * *

Poate că to­tuși Do­bro­geanu-Ghe­rea avea drep­tate. Poate că avem mai multă ne­voie de po­ves­tea unor eroi pe care să‑i ur­măm, de­cât de fan­tasme cu zâne și feți-fru­moși. Poate că mă­car din această per­spec­tivă moar­tea pro­cu­ro­ru­lui Pa­nait nu a fost în van, atâta timp cât vom purta în gând în­țe­le­sul pro­fund al lup­tei sale.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.