De la o vreme în­coace, să zic că or fi vreo șapte-opt ani, aud tot mai des des­pre ini­ția­tive ale unor com­pa­nii de a‑și re­com­pensa an­ga­ja­ții pen­tru re­a­li­zări de­o­se­bite prin mici pe­tre­ceri. Moda ie­și­tu­lui la bere pen­tru că am ter­mi­nat pro­iec­tul X sau a pe­tre­ce­rii cu tort pen­tru că am atins nu-știu-ce obiec­tiv s‑a ex­tins apoi tot mai mult. Până la li­mita la care azi con­stat că unii ma­na­geri re­com­pen­sează in­clu­siv munca pro­priu-zisă, adică aia pen­tru care an­ga­ja­ții pri­mesc salariul.

În în­țe­le­ge­rea mea li­mi­tată, con­si­der că atunci când ai sem­nat un con­tract cu o com­pa­nie ești plătit ca să faci o anu­mită treabă. Dacă ești vân­ză­tor, ești plătit să vinzi marfa din ma­ga­zin. Dacă ești pro­gra­ma­tor, ești plătit să scrii apli­ca­ții și să le li­vrezi cui le‑a ce­rut. Dacă ești con­ta­bil, ești plătit să ții evi­den­țele con­ta­bile ale fir­mei. Fap­tul că ți-ai fă­cut treaba nu e su­biect de săr­bă­toare, ci ex­pre­sia sim­plă a fap­tu­lui că ți-ai ono­rat con­trac­tul: ai mun­cit cu fo­los pen­tru ba­nii pri­miți. But, hey, this is just me…

Fes­ti­vis­mul în­flo­rește. Cul­mea, nu e pro­mo­vat de an­ga­jați, ci mai de­grabă de ma­na­geri. Știți de ce? Eu am niște bănuieli.

Ab­sența unei direcții
Ma­na­ge­rii ăș­tia n‑au nici o vi­ziune, alta de­cât să-și cre­ască pro­priul sa­la­riu și even­tual să urce pe scara ie­rar­hiei com­pa­niei, așa că nu pot da an­ga­ja­ți­lor o per­spec­tivă în care să cre­adă și să‑i ur­meze într-acolo. Dacă n‑au vi­ziune, n‑au nici trac­țiune — oa­me­nii nu‑i ur­mează pe cei care nu știu în­co­tro merg. De aia au ne­voie de un morcov așe­zat în fața an­ga­ja­tu­lui, ca să‑l facă să meargă îna­inte. În­co­tro? Lasă că văd ei, deo­cam­dată cel mai im­por­tant e să țină an­ga­ja­ții ocu­pați. Iar o pe­tre­cere mică după fi­e­care pro­iec­țel e nu­mai bună pen­tru a da im­pre­sia că to­tul merge ca pe roate.

Lipsa ca­li­tă­ți­lor de lider
În afara fap­tu­lui că firma i‑a așe­zat într‑o po­zi­ție de ma­na­ge­ment, li­de­rii au­ten­tici au ne­voie de ex­per­tiză și ca­rismă. Ex­per­tiza e cam greu de do­bân­dit, e ne­voie de minte și de do­rința de a în­văța, dar sunt des­tui cei care re­u­șesc să o mi­meze și se mul­țu­mesc cu atât. Drept e că, mai ales în com­pa­ni­ile teh­nice, unde an­ga­ja­ții au aș­tep­tări mari de la cei ce‑i con­duc, oa­me­nii se cam prind când apare câte unul din ăsta care mi­mează com­pe­tența. Și atunci ce rămâne de fă­cut? Ca­risma! Să îl placă sub­or­do­na­ții. Iar za­hă­rul și al­co­o­lul fac mi­nuni în sen­sul ăsta. Cum să nu‑l placi pe cel care dă pră­ji­tu­rele pen­tru că azi ai ter­mi­nat pro­iec­tul cu doar 75% de­pă­șire de bu­get și te scoate la bere când în­târ­zii doar cu o lună livrarea?

Re­zul­ta­tele modeste
Când nu prea au cu ce se lă­uda în fața șe­fi­lor lor, ma­na­ge­rii ăș­tia tre­buie să se des­curce cu ce au. Dacă re­zul­ta­tele sunt sub aș­tep­tări, atunci hai să co­bo­râm aș­tep­tă­rile până când re­zul­ta­tele le de­pă­șesc. Cum? Sim­plu: e o ches­tiune de per­cep­ție. Dacă săr­bă­to­rim fap­tul că am ajuns la ser­vi­ciu, apoi că am por­nit com­pu­te­rul, că am tri­mis pri­mul mail din ziua res­pec­tivă și că am răs­puns la 3 ape­luri te­le­fo­nice con­se­cu­tive, șe­fii de mai sus vor per­cepe trep­tat că noi avem suc­ces după suc­ces, că sun­tem o “echipă de­di­cată”, for­mată din “an­ga­jați mo­ti­vați”. Iar asta nu poate fi de­cât me­ri­tul unui ma­na­ger is­cu­sit, nu?

Pas­ti­lele amare se iau cu zahăr
După ce le-au fă­cut an­ga­ja­ți­lor bu­r­țile dol­dora de dul­ciuri, unii din­tre ma­na­ge­rii ăș­tia vin și cu niște “ini­ția­tive” noi, cu niște “idei” in­te­re­sante, care nu sunt alt­ceva de­cât mai mult de muncă care tre­buie să fie gata până la ace­lași ter­men. Tor­tul și be­rea au fost pre­gă­ti­rea unui sub­til șan­taj — poți să zici că nu vrei să pui osul la muncă și să tragi mai tare, adică să‑l re­fuzi pe dră­gă­la­șul ma­na­ger care toc­mai te‑a dus la bere, unde even­tual te‑a lă­sat să bei până te-ai îm­bă­tat ca porcu’ și te-ai fă­cut de ra­hat? You own him one, is­n’t it?

Și uite așa ajun­gem să ne fe­li­ci­tăm pen­tru orice ra­hat pe care îl fa­cem, de parcă noi am fi pus coada la prună în fi­e­care zi, adu­nându-ne în șe­dințe ad-hoc în care ne apla­u­dăm re­ci­proc că ne-am fă­cut treaba pen­tru care sun­tem plătiți. Dar să știți ceva, de la unul care se în­vârte de ceva timp prin­tre ma­na­geri (fi­ind unul din­tre ei și spe­rând că nu e unul ca ăș­tia des­pre care vă po­ves­tesc), când dați de com­pa­nii unde ma­na­ge­rii prac­tică un fes­ti­vism de-ăsta gra­tuit, vă pu­teți pune în­tre­ba­rea sin­ceră dacă vă aflați unde tre­buie. Pen­tru că e anor­mal să te com­porți într-una ca și cum săr­bă­to­rești că ai in­ven­tat apa caldă și mer­sul pe jos, iar o com­pa­nie con­dusă de oa­meni care cred că lea­der­ship în­seamnă za­hăr și al­cool n‑are un vi­i­tor prea stră­lu­cit. Pe cale de con­se­cință nici vi­i­to­rul vos­tru nu e chiar roz, câtă vreme veți fi con­duși de această spe­cie nouă de ma­na­geri: homo festivus.

Pen­tru să­nă­ta­tea ca­ri­e­rei voas­tre, evi­tați lo­cu­rile de muncă unde sunt prea multe apla­uze, pră­ji­turi și bere. 😉


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Bogdan

    “evi­tați lo­cu­rile de muncă unde se prac­tică un con­sum ex­ce­siv de pră­ji­turi și bere” — cred ca mai ra­mane doar va­ri­anta unui job la Stat in ca­zul asta :))

    • Sorin Sfirlogea

      Ar mai fi și niște firme de apar­ta­ment, nici alea nu dau prăjituri 🙂

  2. Alice

    Nu știam cum să le zic, așa că am dat share. Acum nu pot de­cât să sper că nu ajung și în zona asta de comentarii.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.