Cân­dva, cu niște timp în urmă, dis­cu­tam des­pre mi­so­gi­nism într-un grup din care fă­ceau parte și câ­teva fe­mei, des­pre dacă și cât este de pre­zent în so­ci­e­ta­tea ro­mâ­nească și dacă e jus­ti­fi­cat fe­mi­nis­mul ca armă de luptă îm­po­triva sa. De­loc sur­prin­ză­tor, opi­ni­ile pă­reau să fie foarte ar­mo­ni­oase asu­pra com­por­ta­men­tu­lui mi­so­gin, toți că­zând de acord că este inac­cep­ta­bil ca în se­co­lul 21 să mai pri­vim pro­blema lo­cu­lui fe­meii în so­ci­e­tate prin șa­bloane me­di­e­vale. Când însă unul din­tre băr­bați a avan­sat ideea că la fel de de­pla­sat este și fe­mi­nis­mul mi­li­tant care în­cearcă să pro­mo­veze su­pe­ri­o­ri­ta­tea fe­meii, dis­cu­ția s‑a po­la­ri­zat brusc după o li­nie de de­mar­ca­ție evi­dentă, cea a se­xu­lui că­ruia îi apar­ți­neau preopinenții.

Am în­drăz­nit atunci să afirm că mi­so­gi­nis­mul este în fond ma­ni­fes­ta­rea unei frus­trări, a unei te­meri ne­măr­tu­ri­site a băr­ba­tu­lui că soarta sa este de­cisă de fe­me­ile din viața sa, în­ce­pând cu mama și sfâr­șind cu so­ția, amanta și fiica. Că în fața aces­tei re­a­li­tăți băr­ba­tul are ade­sea un com­por­ta­ment ze­fle­mi­tor sau agre­siv față de alte fe­mei, în ten­ta­tiva de a se po­zi­ționa acolo unde cu­tu­mele so­ci­ale i‑o cer: dea­su­pra. Că acest com­por­ta­ment nu e de­cât sem­nul unui com­plex de in­fe­ri­o­ri­tate. Băr­ba­tii din con­ver­sa­ție au tă­cut, stra­te­gic. Doam­nele din an­tu­ra­jul mo­men­tu­lui au în­țe­les însă că în­cerc să‑i scuz pe băr­bați și au să­rit cu gura pe mine, că nu e ac­cep­ta­bil să fac tot băr­ba­ții vic­time, mai ales când atâ­tea fe­mei su­feră vi­o­lențe fi­zice din ca­uza mi­so­gi­ni­lor. În za­dar am în­cer­cat să se­par mo­ti­va­ția com­por­ta­men­tu­lui de ma­ni­fes­ta­rea sa — orice altă eti­chetă în afară de cea de “porc mi­so­gin” ata­șată ce­lor ce des­con­si­deră fe­me­ile era inac­cep­ta­bilă. M‑am re­tras din ar­gu­men­ta­ție, con­sta­tând că fe­mi­nis­mul mi­li­tant e și el sem­nul unor frus­trări, cu ni­mic mai bun de­cât misoginismul.

Am ră­mas însă cu pă­re­rile mele: fe­me­ile ne do­mină vie­țile prin ro­lul pe care îl joacă în exis­tența noas­tră. Care exis­tență în­cepe prin chiar vo­ința unei fe­mei — cu ex­cep­ția ne­fe­ri­ci­te­lor ca­zuri de viol, fe­meia este cea care are ul­ti­mul cu­vânt în pri­vința pro­creă­rii. Ma­jo­ri­ta­tea cre­din­țe­lor noas­tre in­time, cele mai pro­funde va­lori pe care le îm­păr­tă­șim vin de la fe­meia care ne‑a ghi­dat co­pi­lă­ria. Adulți fi­ind, sun­tem gata de sa­cri­fi­cii și com­pro­mi­suri pen­tru fe­meia de care ne în­dră­gos­tim și de foarte multe ori o ac­cep­tăm ca re­gină ne­în­co­ro­nată a des­ti­nu­lui nos­tru. Iar su­fle­tul ni se to­pește mai ușor și mai mult atunci când în viața noas­tră apare fiica, mi­cuța fe­meie care are pu­te­rea de a ne muta de la um­bră la soare.

Gân­diți-vă la cla­si­cele con­flicte din fa­mi­lia ro­mâ­nu­lui. Mai în­tâi cel din­tre mama lui și so­ția lui. Nu e o bă­tă­lie în­tre slugi, un răz­boi în­tre cele ce vor să‑i de­vină va­sali, ci o luptă pen­tru su­pre­ma­ția asu­pra des­ti­nu­lui său. Cine va in­flu­ența de­ci­siv de­ci­zi­ile băr­ba­tu­lui — aceasta este miza re­ală. Apoi foarte răs­pân­di­tul con­flict din­tre soa­cră și gi­nere, mar­cat de ne­mul­țu­mi­rea băr­ba­tu­lui că soa­cra “îi bagă în cap pros­tii” so­ției, înarmând‑o cu o și mai mare pu­tere de in­flu­ență asu­pra lui. Nici­când nu e de fapt vorba de su­pe­ri­o­ri­ta­tea masculină.

Unii din­tre băr­bați gă­sesc toate as­tea umi­li­toare. La por­țile Orien­tu­lui, în ve­ci­nă­ta­tea unor cul­turi care pun ofi­cial fe­meia pe un loc in­fe­rior, ro­mâ­nii au di­fi­cul­tăți de a ac­cepta că s‑ar pu­tea să nu fie ei vi­oara în­tâi. Frus­tra­rea asta duce fie la ze­fle­mea, fie la agre­siune. Dar nu poți să fii ze­fle­mi­tor cu ci­neva pe care îl con­si­deri in­fe­rior. Ze­fle­meaua este ten­ta­tiva de a‑l trage pe cel in­vi­diat în no­ro­iul de la pi­cioa­rele tale, de a‑l do­vedi in­fe­rior ție când știi că de fapt nu e. Mi­so­gi­nis­mul este, pa­ra­do­xal, de­mon­stra­ția de in­fe­ri­o­ri­tate a unui bărbat.

Deci, fie-vă milă de băr­ba­ții mi­so­gini și de fe­mi­nis­tele mi­li­tante. Gân­diți-vă cât de tristă e viața cuiva care se simte în fi­e­care clipă a vie­ții sale in­fe­rior și se zbate fără suc­ces să de­mon­streze contrariul.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.