Mândria pe care românii o simt în privința Simonei Halep ar trebui să fie pusă la încercare în zilele care urmează. Turneele la care participă în nume personal o împiedică să facă parte din echipa de Cupă Davis a României. Dacă socotim și că Monica Niculescu s‑a accidentat, șansele noastre în fața Canadei vor scădea considerabil. Vor fi suporterii Simonei nemulțumiți că eroina lor nu-și va reprezenta țara?
Eu zic că nu. Iar explicația principală este că susținerea lor nu e motivată decât de dorința de a se asocia unei valori, poleindu-se nițel și ei pe aripile viselor proprii cu aurul victoriilor ei. De fiecare dată când vorbim de olimpicii români, de specialiștii noștri care muncesc în străinătate sau de marii sportivi simțim că originea lor românească, comună cu a noastră, ne pudrează și pe noi cu nițică glorie. Din cea pe care toți am vrea‑o, dar foarte puțini suntem dispuși să facem sacrificiile și efortul de a o obține.
Nici nu zic că Simona ar trebui să se concentreze pe Cupa Davis. Din punctul meu de vedere ea nu are nici o datorie față de România în afara acelora pe care și le asumă singură, din proprie voință. România și românii n‑au contribuit cu nimic la ascensiunea ei sportivă. Nici măcar condițiile de antrenament nu au fost asigurate de noi — totul a fost bazat pe munca și efortul ei și al familiei ei. Cu ce drept i‑am putea cere acum să-și schimbe calendarul competițional ca să ne urce pe toți într-un clasament care pentru ea nu reprezintă decât un palid palmares? Valoarea în tenisul feminin se judecă după numărul de turnee Premier, Premier Mandatory și Grand Slam.
Iar Simona Halep a pornit foarte bine anul ăsta. A câștigat trei turnee iar în al patrulea a pierdut doar în fața tancului american Serena. Aș zice că adevărata finală de la Miami a fost în semifinala dintre Simona și Serena, iar principalul argument este scorul finalei. Într-un turneu finala ar trebui să fie încleștarea supremă între cele mai bune două adversare, un meci care să opună două forțe aflate într-un aproximativ echilibru, iar frumusețea jocului să vină din efortul mental și fizic de a se depăși reciproc. Adică exact ce am văzut în semifinală. În ultimul meci al turneului Serena a spulberat‑o pe Suarez Navarro cu un umilitor 6–2, 6–0, ca și cum ar fi spus “tu n‑ai ce căuta la nivelul ăsta”. Americanca a triumfat. Tenisul nu.
Am mai spus‑o: judecând după conformația sa atletică, Serena iese din normele uzuale ale femeii care face sport de performanță. Musculatura sa și forța neobișnuită trimit către masculinitate. A juca împotriva ei e dificil și necesită foarte mult talent. Dar Serena a început să îmbătrânească, în curând va începe să vorbească despre retragere. Probabil vrea să mai prindă un an glorios, ca să părăsească scena tenisului en fanfare. Tot mai des are însă momente de cădere, de oboseală fizică și psihică, sincope speculate de adversarele ei pentru a o învinge. La Miami, turneul ei de casă, a jucat cu toată ambiția pe care a avut‑o ca să demonstreze că Serena e încă Serena. Va putea ține ritmul ăsta tot anul? Eu cred că nu.
Și atunci se naște întrebarea: cine urmează în vârful ierarhiei mondiale? Simona sau Maria?
12:04
Simona are toate sansele sa devina noul numar 1 in tenisul feminin mondial, in actuala companie WTA. Greu de crezut ca va aparea, peste noapte, un alt fenomen atipic pentru tenisul feminin, gen S. Williams.
13:04
Deocamdată pare să aibă încă probleme cu Sharapova. Nici Maria nu e de neglijat, are un psihic de oțel.
14:04
Adevarat. Maria poate fi o problema. Inca. Totusi, fortand un picut comparatia, Maria e un fel de Nadal al tenisului feminin. Multa munca, ambitie iesita din comun si, n‑as zice ca are un psihic de otel. Ca si Nadal, are periodic probleme fizice. Cred ca e in coborare. Deci, vom vedea…