Hemoroizii vă doresc un anus fericit

Mai demult, să tot fie anul ori poate chiar mai mult, într‐o dimi­neață obiș­nu­ită, mi‐au căzut pri­vi­rile pe un panou publi­ci­tar stra­dal. Era unul din­tre ace­lea imense, puse pe mar­gi­nea dru­mu­lui, care aco­peră din­colo de par­bri­zul mași­nii ori­zon­tul celor care așteaptă în cozi lungi să intre în oraș. Și, din tot mesa­jul pus pe reclama aceea, un sin­gur cuvânt ieșea în evi­dență, ca și cum ar fi fost un țipăt: can­cer. Am fost nițel șocat și m‐am gân­dit dacă lumea a luat‐o razna și facem reclamă acum boli­lor. De fapt poanta era alta, pe panou scria we can­cer, iar ulti­mele trei litere erau par­țial șterse de o radieră uri­așă, lăsând să se înțe­leagă că cli­nica căreia i se făcea publi­ci­tate vroia să ne trans­mită: we can, putem face can­ce­rul să dis­pară. Nu știu dacă s‐au gân­dit la asta, dar o altă inter­pre­tare ar fi fost: putem să‐l facem să dis­pară doar pe jumă­tate.

Mi‐am amin­tit atunci că văzu­sem și niște reclame teri­bil de scâr­bo­ase la tele­vi­zor, nu la medi­ca­mente, ci la pasta de dinți. Un scui­pat plin de sânge în chiu­vetă tre­buia să ne deter­mine să cum­pă­răm o anume pastă de dinți care com­bate, cică, sân­ge­ră­rile gin­gi­vale. Atunci când am văzut‐o prima oară am avut o sen­za­ție de greață și am întors capul – de fie­care dată când s‐a nime­rit să mai fie difu­zată sub ochii mei am pri­vit în altă parte. Există o limită a scâr­bo­șe­niei pe care o pot tolera.

Un spot publi­ci­tar care e difu­zat recent la radio ima­gi­nează o con­ver­sa­ție între un el și o ea, colegi de ser­vi­ciu, îndreptându‐se către muncă. O situ­a­ție extrem de uzu­ală în comu­ni­tă­țile urbane mari. El are un ter­men limită și se gră­bește, tele­fo­nul îi sună și un alt coleg îl pre­sează spunându‐i să se gră­bească, în timp ce el comen­tează ner­vos com­por­ta­men­tul celor­lalți par­ti­ci­panți la tra­fic. Lumea se mișcă prea încet une­ori, știm asta. Colega din mașină e zen, îl îndeamnă să se cal­meze și – între­bată cum de e așa senină – îi dez­vă­luie secre­tul chi­mic al inte­li­gen­ței sale emo­țio­nale sale: Emo­calm. Dă‐mi două, zice șofe­rul cel ner­vos.

Într‐o altă sec­vență publi­ci­tară o tipă se minu­nează de pri­e­tena ei că mănâncă cio­co­lată. Și cum con­sti­pa­ția ce faci? o întreabă. Doamna cu pro­bleme de tranzit intes­ti­nal îi răs­punde cu dega­jare că nu mai are această pro­blemă de când ia Colon‐nu‐știu‐cum. Ascul­tă­to­rii sunt ast­fel invi­tați să‐și ima­gi­neze bolul intes­ti­nal alu­ne­când feri­cit prin mațele dia­fa­nei doamne, către o feri­cită eli­be­rare fina­li­zată cu un ple­osc! în apa clo­se­tu­lui. Așa ceva puteți avea și voi, dar numai cu pro­du­sul nos­tru!

Altă scenă, în alt spot radio. Un el și o ea lucrează sub pre­siune la niște rapoarte. Tim­pul e prea scurt pen­tru ceea ce li s‐a cerut. El îi amin­tește că până la prânz tre­buie să ter­mine și pre­zen­ta­rea pen­tru șefi, iar ea oftează a dis­pe­rare. În pei­sa­jul sonor apare o jună chi­ță­ită, genul cor­po­rate wor­ka­ho­lic, care îi întreabă dacă sunt bine că par cam stre­sați. Și că de ce nu iau ei nu‐știu‐ce hapuri cu mag­ne­ziu, că pe ea o ajută foarte mult cu stre­sul. Con­clu­zia e evi­dentă: nu ter­me­nele abe­rante ale sar­ci­ni­lor date de mana­geri incom­pe­tenți sunt pro­blema, n‐avem noi sufi­cient mag­ne­ziu în sânge!

Deu­năzi am auzit la radio des­pre Zenela Med, un ungu­ent pen­tru afec­țiuni ale orga­ne­lor geni­tale femi­nine. Nu era desi­gur sufi­cientă men­țio­na­rea indi­ca­ți­i­lor gene­rice, ci reclama ținea mor­țiș să ne des­crie pato­lo­gia până la capăt: mân­că­rimi, ustu­rimi și miros neplă­cut. Sunt o per­soană cu o inte­li­gență vizu­ală, cum sunt des­tul de multe altele, deci nu mi‐am putut împie­dica ima­gi­na­ția să nu repre­zinte o situ­a­ție pre­cum cea des­crisă de reclamă. Pua­a­a­hhh!

Se pare că sim­pla men­țio­nare a medi­ca­men­tu­lui nu mai ajunge, nu mai gene­rează înde­a­junse vân­zări. Poate că nu‐i e clar con­su­ma­to­ru­lui când să cum­pere hapu­rile și atunci hai să‐i des­criem amă­nu­n­țit toate bub­o­a­iele, puroa­iele, furun­cu­lii și ecze­mele pe care le‐ar putea trata cu pra­fu­rile chi­mice din far­ma­cie. Hai să‐i deta­liem toate amă­nu­n­tele dere­gla­je­lor bio­lo­giei sale, toate umo­rile și mucu­su­rile care‐l tra­ver­sează pe dină­un­tru ca să cre­adă că numai cu nis­cai ier­buri le poate ține în frâu. Hai să‐i hră­nim angoa­sele și depre­si­ile cre­ate de agre­si­vi­ta­tea urbană și de munca stre­santă ca să‐l putem îndopa cu nis­cai pas­tile. Și hai să‐i vor­bim des­pre bolile sale, să le punem pe toți pere­ții ca să tră­i­ască tot tim­pul cu sen­ti­men­tul pro­ba­bi­li­tă­ții lor. Poate chiar să‐i înși­răm vreo câteva simp­tome ale fie­că­rei afec­țiuni poten­țial fatale, să‐i suge­răm că poate le are dar nu știe de ele, ca să‐l adu­cem în pra­gul ipohon­driei și să înghită pas­tile de frica mor­ții care‐l pân­dește la fie­care colț.

Ce urmează? Păi pro­ba­bil să pri­mim o feli­ci­tare în pre­a­jma Reve­li­o­nu­lui pe care vreo com­pa­nie far­ma­ce­u­tică să ne scrie ceva de genul: hemo­ro­i­zii dvs. vă mul­țu­mesc pen­tru tra­ta­ment și vă urează un anus nou mai feri­cit! Cum­pă­rați Dez­in­flan­cur!


Citește...


Evaluează...

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


  1. Anonymous

    Eu incer­cam sa glu­mesc in timp ce o lua­sem foarte in serios. Pacat ca ai omo­rat ideea. Stiu totul des­pre sezo­na­li­tate si alte ase­me­nea cal­cule sti­in­ti­fico fan­tas­tice. Pro­blema e ca alu­ne­cam ire­me­di­a­bil spre idi­o­te­nie…

  2. Anonymous

    E clar ca urasti cel putin atat de mult ca mine recla­mele la medi­ca­mente in gene­ral, iar pe astea com­plet cre­tine in mod spe­cial. Merg foarte mult cu masina si nu pot evita recla­mele la radio. N‐apuc sa schimb sufi­cient de repede pos­tul in pauza publi­ci­tara, iar une­ori o fac inu­til, pen­tru ca pe mai multe pos­turi, in ace­lasi moment, sunt reclame. Reclame la medi­ca­mente. Sunt revol­tat. Ar tre­bui sa facem ceva. Sa deter­mi­nam com­pa­ni­ile astea neno­ro­cite sa ince­teze cu tâm­pe­ni­ile astea. Ar tre­bui sa‐si masoare efec­tele obti­nute prin aceste reclame tam­pite. Fac pariu ca nume­roase reclame la medi­ca­mente au efect taman pe dos. Sau, cel putin sper asta. Uite, de exem­plu, era o vreme, ce a durat mai multe luni cred, sau macar sap­ta­mani, când „dez­in­flan­ga­tul” te asa­sina in toate pau­zele publi­ci­tare, pe toate pos­tu­rile. Brusc, reclama asta a dis­pa­rut. Sper din tot sufle­tul ca si‐au chel­tuit toti banii pe publi­ci­ta­tea asta imbe­cila, ca n‐au van­dut nimic si ca au dat fali­ment. Asa sa ne ajute Dum­ne­zeu!

    • Sorin Sfirlogea

      Să‐ți lămu­resc mis­te­rul apa­ri­ției și dis­pa­ri­ției recla­me­lor. Vân­za­rea de medi­ca­mente e o ches­tie de sezo­na­li­tate. Vine iarna, dă‐i cu dez­in­flan­gât că o să tușească româ­nul. Dă‐i cu gri­po­ma­xul și cu ibu­pro­fe­nu­rile, că o să răcească. Vine pri­mă­vara, dă‐i cu anti­a­ler­gele. Acuma vine Paș­tele și lumea mănâncă mult. Ghici la ce se face reclamă? 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu