Mai de­mult, să tot fie anul ori poate chiar mai mult, într‑o di­mi­neață obiș­nu­ită, mi-au că­zut pri­vi­rile pe un pa­nou pu­bli­ci­tar stra­dal. Era unul din­tre ace­lea imense, puse pe mar­gi­nea dru­mu­lui, care aco­peră din­colo de par­bri­zul ma­și­nii ori­zon­tul ce­lor care aș­teaptă în cozi lungi să in­tre în oraș. Și, din tot me­sa­jul pus pe re­clama aceea, un sin­gur cu­vânt ie­șea în evi­dență, ca și cum ar fi fost un ți­păt: can­cer. Am fost nițel șo­cat și m‑am gân­dit dacă lu­mea a luat‑o razna și fa­cem re­clamă acum bo­li­lor. De fapt poanta era alta, pe pa­nou scria we can­cer, iar ul­ti­mele trei li­tere erau par­țial șterse de o ra­dieră uri­așă, lă­sând să se în­țe­leagă că cli­nica că­reia i se fă­cea pu­bli­ci­tate vroia să ne trans­mită: we can, pu­tem face can­ce­rul să dis­pară. Nu știu dacă s‑au gân­dit la asta, dar o altă in­ter­pre­tare ar fi fost: pu­tem să‑l fa­cem să dis­pară doar pe jumătate.

Mi-am amin­tit atunci că vă­zu­sem și niște re­clame te­ri­bil de scâr­bo­ase la te­le­vi­zor, nu la me­di­ca­mente, ci la pasta de dinți. Un scui­pat plin de sânge în chiu­vetă tre­buia să ne de­ter­mine să cum­pă­răm o anume pastă de dinți care com­bate, cică, sân­ge­ră­rile gin­gi­vale. Atunci când am văzut‑o prima oară am avut o sen­za­ție de greață și am în­tors ca­pul — de fi­e­care dată când s‑a ni­me­rit să mai fie di­fu­zată sub ochii mei am pri­vit în altă parte. Există o li­mită a scâr­bo­șe­niei pe care o pot tolera.

Un spot pu­bli­ci­tar care e di­fu­zat re­cent la ra­dio ima­gi­nează o con­ver­sa­ție în­tre un el și o ea, co­legi de ser­vi­ciu, în­drep­tându-se că­tre muncă. O si­tu­a­ție ex­trem de uzu­ală în co­mu­ni­tă­țile ur­bane mari. El are un ter­men li­mită și se gră­bește, te­le­fo­nul îi sună și un alt co­leg îl pre­sează spunându‑i să se gră­bească, în timp ce el co­men­tează ner­vos com­por­ta­men­tul ce­lor­lalți par­ti­ci­panți la tra­fic. Lu­mea se mișcă prea în­cet une­ori, știm asta. Co­lega din ma­șină e zen, îl în­deamnă să se cal­meze și — în­tre­bată cum de e așa se­nină — îi dez­vă­luie se­cre­tul chi­mic al in­te­li­gen­ței sale emo­țio­nale sale: Emo­calm. Dă-mi două, zice șo­fe­rul cel nervos.

Într‑o altă sec­vență pu­bli­ci­tară o tipă se mi­nu­nează de pri­e­tena ei că mă­nâncă cio­co­lată. Și cum con­sti­pa­ția ce faci? o în­treabă. Doamna cu pro­bleme de tranzit in­tes­ti­nal îi răs­punde cu de­ga­jare că nu mai are această pro­blemă de când ia Co­lon-nu-știu-cum. As­cul­tă­to­rii sunt ast­fel in­vi­tați să-și ima­gi­neze bo­lul in­tes­ti­nal alu­ne­când fe­ri­cit prin ma­țele di­a­fa­nei doamne, că­tre o fe­ri­cită eli­be­rare fi­na­li­zată cu un ple­osc! în apa clo­se­tu­lui. Așa ceva pu­teți avea și voi, dar nu­mai cu pro­du­sul nostru!

Altă scenă, în alt spot ra­dio. Un el și o ea lu­crează sub pre­siune la niște ra­poarte. Tim­pul e prea scurt pen­tru ceea ce li s‑a ce­rut. El îi amin­tește că până la prânz tre­buie să ter­mine și pre­zen­ta­rea pen­tru șefi, iar ea oftează a dis­pe­rare. În pe­i­sa­jul so­nor apare o jună chi­ță­ită, ge­nul cor­po­rate wor­ka­ho­lic, care îi în­treabă dacă sunt bine că par cam stre­sați. Și că de ce nu iau ei nu-știu-ce ha­puri cu mag­ne­ziu, că pe ea o ajută foarte mult cu stre­sul. Con­clu­zia e evi­dentă: nu ter­me­nele abe­rante ale sar­ci­ni­lor date de ma­na­geri in­com­pe­tenți sunt pro­blema, n‑avem noi su­fi­cient mag­ne­ziu în sânge!

De­u­năzi am au­zit la ra­dio des­pre Ze­nela Med, un un­gu­ent pen­tru afec­țiuni ale or­ga­ne­lor ge­ni­tale fe­mi­nine. Nu era de­si­gur su­fi­cientă men­țio­na­rea in­di­ca­ți­i­lor ge­ne­rice, ci re­clama ți­nea mor­țiș să ne des­crie pa­to­lo­gia până la ca­păt: mân­că­rimi, us­tu­rimi și mi­ros ne­plă­cut. Sunt o per­soană cu o in­te­li­gență vi­zu­ală, cum sunt des­tul de multe al­tele, deci nu mi-am pu­tut îm­pie­dica ima­gi­na­ția să nu re­pre­zinte o si­tu­a­ție pre­cum cea des­crisă de re­clamă. Puaaahhh!

Se pare că sim­pla men­țio­nare a me­di­ca­men­tu­lui nu mai ajunge, nu mai ge­ne­rează în­de­a­junse vân­zări. Poate că nu‑i e clar con­su­ma­to­ru­lui când să cum­pere ha­pu­rile și atunci hai să‑i des­criem amă­nu­n­țit toate bu­b­o­a­iele, pu­roa­iele, fu­run­cu­lii și ec­ze­mele pe care le-ar pu­tea trata cu pra­fu­rile chi­mice din far­ma­cie. Hai să‑i de­ta­liem toate amă­nu­n­tele de­re­gla­je­lor bi­o­lo­giei sale, toate umo­rile și mu­cu­su­rile care‑l tra­ver­sează pe di­nă­un­tru ca să cre­adă că nu­mai cu nis­cai ier­buri le poate ține în frâu. Hai să‑i hră­nim an­goa­sele și de­pre­si­ile cre­ate de agre­si­vi­ta­tea ur­bană și de munca stre­santă ca să‑l pu­tem în­dopa cu nis­cai pas­tile. Și hai să‑i vor­bim des­pre bo­lile sale, să le pu­nem pe toți pe­re­ții ca să tră­i­ască tot tim­pul cu sen­ti­men­tul pro­ba­bi­li­tă­ții lor. Poate chiar să‑i în­și­răm vreo câ­teva simp­tome ale fi­e­că­rei afec­țiuni po­ten­țial fa­tale, să‑i su­ge­răm că poate le are dar nu știe de ele, ca să‑l adu­cem în pra­gul ipohon­driei și să în­ghită pas­tile de frica mor­ții care‑l pân­dește la fi­e­care colț.

Ce ur­mează? Păi pro­ba­bil să pri­mim o fe­li­ci­tare în pre­a­jma Re­ve­li­o­nu­lui pe care vreo com­pa­nie far­ma­ce­u­tică să ne scrie ceva de ge­nul: he­mo­ro­i­zii dvs. vă mul­țu­mesc pen­tru tra­ta­ment și vă urează un anus nou mai fe­ri­cit! Cum­pă­rați Dezinflancur!


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Anonymous

    Eu in­cer­cam sa glu­mesc in timp ce o lu­a­sem foarte in se­rios. Pa­cat ca ai omo­rat ideea. Stiu to­tul des­pre se­zo­na­li­tate si alte ase­me­nea cal­cule sti­in­ti­fico fan­tas­tice. Pro­blema e ca alu­ne­cam ire­me­di­a­bil spre idiotenie…

  2. Anonymous

    E clar ca urasti cel pu­tin atat de mult ca mine re­cla­mele la me­di­ca­mente in ge­ne­ral, iar pe as­tea com­plet cre­tine in mod spe­cial. Merg foarte mult cu ma­sina si nu pot evita re­cla­mele la ra­dio. N‑apuc sa schimb su­fi­cient de re­pede pos­tul in pa­uza pu­bli­ci­tara, iar une­ori o fac inu­til, pen­tru ca pe mai multe pos­turi, in ace­lasi mo­ment, sunt re­clame. Re­clame la me­di­ca­mente. Sunt re­vol­tat. Ar tre­bui sa fa­cem ceva. Sa de­ter­mi­nam com­pa­ni­ile as­tea ne­no­ro­cite sa in­ce­teze cu tâm­pe­ni­ile as­tea. Ar tre­bui sa-si ma­soare efec­tele ob­ti­nute prin aceste re­clame tam­pite. Fac pa­riu ca nu­me­roase re­clame la me­di­ca­mente au efect ta­man pe dos. Sau, cel pu­tin sper asta. Uite, de exem­plu, era o vreme, ce a du­rat mai multe luni cred, sau ma­car sap­ta­mani, când „dez­in­flan­ga­tul” te asa­sina in toate pa­u­zele pu­bli­ci­tare, pe toate pos­tu­rile. Brusc, re­clama asta a dis­pa­rut. Sper din tot su­fle­tul ca si-au chel­tuit toti ba­nii pe pu­bli­ci­ta­tea asta im­be­cila, ca n‑au van­dut ni­mic si ca au dat fa­li­ment. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    • Sorin Sfirlogea

      Să-ți lă­mu­resc mis­te­rul apa­ri­ției și dis­pa­ri­ției re­cla­me­lor. Vân­za­rea de me­di­ca­mente e o ches­tie de se­zo­na­li­tate. Vine iarna, dă‑i cu dez­in­flan­gât că o să tușească ro­mâ­nul. Dă‑i cu gri­po­ma­xul și cu ibu­pro­fe­nu­rile, că o să ră­cească. Vine pri­mă­vara, dă‑i cu an­ti­a­ler­gele. Acuma vine Paș­tele și lu­mea mă­nâncă mult. Ghici la ce se face reclamă? 🙂


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.