Mai demult, să tot fie anul ori poate chiar mai mult, într‑o dimineață obișnuită, mi-au căzut privirile pe un panou publicitar stradal. Era unul dintre acelea imense, puse pe marginea drumului, care acoperă dincolo de parbrizul mașinii orizontul celor care așteaptă în cozi lungi să intre în oraș. Și, din tot mesajul pus pe reclama aceea, un singur cuvânt ieșea în evidență, ca și cum ar fi fost un țipăt: cancer. Am fost nițel șocat și m‑am gândit dacă lumea a luat‑o razna și facem reclamă acum bolilor. De fapt poanta era alta, pe panou scria we cancer, iar ultimele trei litere erau parțial șterse de o radieră uriașă, lăsând să se înțeleagă că clinica căreia i se făcea publicitate vroia să ne transmită: we can, putem face cancerul să dispară. Nu știu dacă s‑au gândit la asta, dar o altă interpretare ar fi fost: putem să‑l facem să dispară doar pe jumătate.
Mi-am amintit atunci că văzusem și niște reclame teribil de scârboase la televizor, nu la medicamente, ci la pasta de dinți. Un scuipat plin de sânge în chiuvetă trebuia să ne determine să cumpărăm o anume pastă de dinți care combate, cică, sângerările gingivale. Atunci când am văzut‑o prima oară am avut o senzație de greață și am întors capul — de fiecare dată când s‑a nimerit să mai fie difuzată sub ochii mei am privit în altă parte. Există o limită a scârboșeniei pe care o pot tolera.
Un spot publicitar care e difuzat recent la radio imaginează o conversație între un el și o ea, colegi de serviciu, îndreptându-se către muncă. O situație extrem de uzuală în comunitățile urbane mari. El are un termen limită și se grăbește, telefonul îi sună și un alt coleg îl presează spunându‑i să se grăbească, în timp ce el comentează nervos comportamentul celorlalți participanți la trafic. Lumea se mișcă prea încet uneori, știm asta. Colega din mașină e zen, îl îndeamnă să se calmeze și — întrebată cum de e așa senină — îi dezvăluie secretul chimic al inteligenței sale emoționale sale: Emocalm. Dă-mi două, zice șoferul cel nervos.
Într‑o altă secvență publicitară o tipă se minunează de prietena ei că mănâncă ciocolată. Și cum constipația ce faci? o întreabă. Doamna cu probleme de tranzit intestinal îi răspunde cu degajare că nu mai are această problemă de când ia Colon-nu-știu-cum. Ascultătorii sunt astfel invitați să-și imagineze bolul intestinal alunecând fericit prin mațele diafanei doamne, către o fericită eliberare finalizată cu un pleosc! în apa closetului. Așa ceva puteți avea și voi, dar numai cu produsul nostru!
Altă scenă, în alt spot radio. Un el și o ea lucrează sub presiune la niște rapoarte. Timpul e prea scurt pentru ceea ce li s‑a cerut. El îi amintește că până la prânz trebuie să termine și prezentarea pentru șefi, iar ea oftează a disperare. În peisajul sonor apare o jună chițăită, genul corporate workaholic, care îi întreabă dacă sunt bine că par cam stresați. Și că de ce nu iau ei nu-știu-ce hapuri cu magneziu, că pe ea o ajută foarte mult cu stresul. Concluzia e evidentă: nu termenele aberante ale sarcinilor date de manageri incompetenți sunt problema, n‑avem noi suficient magneziu în sânge!
Deunăzi am auzit la radio despre Zenela Med, un unguent pentru afecțiuni ale organelor genitale feminine. Nu era desigur suficientă menționarea indicațiilor generice, ci reclama ținea morțiș să ne descrie patologia până la capăt: mâncărimi, usturimi și miros neplăcut. Sunt o persoană cu o inteligență vizuală, cum sunt destul de multe altele, deci nu mi-am putut împiedica imaginația să nu reprezinte o situație precum cea descrisă de reclamă. Puaaahhh!
Se pare că simpla menționare a medicamentului nu mai ajunge, nu mai generează îndeajunse vânzări. Poate că nu‑i e clar consumatorului când să cumpere hapurile și atunci hai să‑i descriem amănunțit toate buboaiele, puroaiele, furunculii și eczemele pe care le-ar putea trata cu prafurile chimice din farmacie. Hai să‑i detaliem toate amănuntele dereglajelor biologiei sale, toate umorile și mucusurile care‑l traversează pe dinăuntru ca să creadă că numai cu niscai ierburi le poate ține în frâu. Hai să‑i hrănim angoasele și depresiile create de agresivitatea urbană și de munca stresantă ca să‑l putem îndopa cu niscai pastile. Și hai să‑i vorbim despre bolile sale, să le punem pe toți pereții ca să trăiască tot timpul cu sentimentul probabilității lor. Poate chiar să‑i înșirăm vreo câteva simptome ale fiecărei afecțiuni potențial fatale, să‑i sugerăm că poate le are dar nu știe de ele, ca să‑l aducem în pragul ipohondriei și să înghită pastile de frica morții care‑l pândește la fiecare colț.
Ce urmează? Păi probabil să primim o felicitare în preajma Revelionului pe care vreo companie farmaceutică să ne scrie ceva de genul: hemoroizii dvs. vă mulțumesc pentru tratament și vă urează un anus nou mai fericit! Cumpărați Dezinflancur!
0:04
Eu incercam sa glumesc in timp ce o luasem foarte in serios. Pacat ca ai omorat ideea. Stiu totul despre sezonalitate si alte asemenea calcule stiintifico fantastice. Problema e ca alunecam iremediabil spre idiotenie…
17:04
E clar ca urasti cel putin atat de mult ca mine reclamele la medicamente in general, iar pe astea complet cretine in mod special. Merg foarte mult cu masina si nu pot evita reclamele la radio. N‑apuc sa schimb suficient de repede postul in pauza publicitara, iar uneori o fac inutil, pentru ca pe mai multe posturi, in acelasi moment, sunt reclame. Reclame la medicamente. Sunt revoltat. Ar trebui sa facem ceva. Sa determinam companiile astea nenorocite sa inceteze cu tâmpeniile astea. Ar trebui sa-si masoare efectele obtinute prin aceste reclame tampite. Fac pariu ca numeroase reclame la medicamente au efect taman pe dos. Sau, cel putin sper asta. Uite, de exemplu, era o vreme, ce a durat mai multe luni cred, sau macar saptamani, când „dezinflangatul” te asasina in toate pauzele publicitare, pe toate posturile. Brusc, reclama asta a disparut. Sper din tot sufletul ca si-au cheltuit toti banii pe publicitatea asta imbecila, ca n‑au vandut nimic si ca au dat faliment. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
10:04
Să-ți lămuresc misterul apariției și dispariției reclamelor. Vânzarea de medicamente e o chestie de sezonalitate. Vine iarna, dă‑i cu dezinflangât că o să tușească românul. Dă‑i cu gripomaxul și cu ibuprofenurile, că o să răcească. Vine primăvara, dă‑i cu antialergele. Acuma vine Paștele și lumea mănâncă mult. Ghici la ce se face reclamă? 🙂